Un fost colonel și un ofițer activ discută despre violențele Securității din alte timpuri. Fără regrete. Un trecut hidos, în care femei gravide erau bătute, oameni schingiuiți face obiectul amintirilor la un pahar cu băutură. Astăzi colonelul pensionar, care dezvoltase și o metodă de tortură pe vremea comuniștilor – metoda Kormoș – locuiește izolat într-o casă, fără telefon, cu electrocanice vechi și un sac de box în mijlocul camerei. Nu vrea să fie deranjat.

Ofițerul SRI primește însărcinarea de a-l găsi pe fostul șef cu scopul de a-l recruta pentru o nouă misiune. Dar până să îi propună, stau la un pahar, două de vorbă.

O adolescentă de 16 ani, care suferă şi de o malformaţie congenitală la inimă, pătrunde și ea zgomotos în universul bătrânului, când are nevoie să folosească baia lui. Înainte de bătaia de după-amiază, pe care tatăl i-o aplica cu regularitate cu scopul de a o forma. Sau cel puțin atât a înțeles copila, pentru care abuzul este zona de confort.

Piesa Nu regret nimic, scrisă de dramaturgul Székely Csaba, pune pe tapet realități ale unor vremuri crunte și explorează tematica abuzului, aducând într-un dialog continuu un fost expert în tortură și o actuală victimă a bătăilor.

La Teatrul Act din București, textul a fost pus în scenă, cu aceeași atenție către toate detaliile și substraturile sale cu care ne-a obișnuit, de Eugen Gyemant, unul dintre regizorii tinerei generații, care se apleacă des și profund înspre subiecte delicate. Spectacolele sale, ca un soi de filme psihologice din ce am văzut până acum, au o încărcătură emoțională mare și reușesc să țină spectatorului în tensiune și curiozitate până la capăt.

Spectacolul Nu regret nimic, expune și o poveste în care iubirea își face loc tocmai printre niște oameni defecți, poate pentru a-i salva. Bătrânul bântuit de fantomele trecutului lasă garda jos, iar fata, de o candoare adorabilă, se simte protejată în universul casei lui. Și parcă întrezărim, până aproape de final, posibilitatea videcării minții bolnave a colonelului, pe fondul sentimentelor pe care pare să le descopere cu cât petrece mai mult timp cu copila.

Este o fază în spectacol pe care Lucian Iftime (Dominik) și Irina Antonie (adolescenta) au jucat-o exact lângă mine, foarte încărcată de emoție, când ea îi spune gingaș că îl iubește, iar el rămâne mut, cu o expresie aproape imperceptibilă pe chip. Și îi răspunde doar cu ochii “și eu”. Foarte fain creat și jucat momentul.

De fapt, toate secvențele dintre cei doi și dialogurile din sufrageria bătrânului sunt construite cu detalii sugestive, cu mult umor și delicatețe, în care voioșia fetei balansează prezența ursuză a fostului securist. Este excepțională interpretarea fiecăruia dintre cei doi actori, mai ales că vârstele pe care le joacă nu sunt sugerate de nimic altceva decât de înțelepciune, pe de o parte, de candoare și inocență, pe de alta.

În rolul actualului securist l-am regăsit pe Dan Rădulescu, într-o partitură pe care o stăpânește cu lejeritate, umor și o mimică elocventă pentru un agent antrenat să manipuleze, să aducă informații.

Să vedeți spectacolul Nu regret nimic de la Teatrul Act, pentru că spune o poveste dramatică presărată cu umor, despre emoții, despre umanitate, despre empatie și toleranță. 

Nu regret nimic
Cu: Lucian Iftime, Irina Antonie, Dan Rădulescu
Regia: Eugen Gyemant

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*