Experiență de teatru
Adevărul meu de azi este că nu știu dacă e bine să citiți un pic de istorie sau nu, înainte de a vedea spectacolul MESIA de la Teatrul Evreiesc de Stat. Eu nu am făcut asta, puține sunt spectacolele pentru care citesc piesa de teatru sau, ca în acest caz, istoria din spate. Și atunci mă așez în sală cu o curiozitate copilărească, gata să intru în poveste, dar asta doar dacă textul și actorii mă ademenesc.
Mărturisesc că aici am mers cu așteptări, și știu că nu este bine, dar îmi place ce face regizorul Andrei Măjeri de multă vreme, îmi place cum scormonește prin mințile și sufletele spectatorilor și ne lasă cu întrebări. Și îmi mai place ceva mult, mult (deh, feminista din mine) cum “vorbește” Andrei despre femei în spectacolele lui.
Pe Lorena Luchian am descoperit-o abia în Brainstorm și m-am amorezat instant de vocea ei și de naturalețea cu care joacă. 
Iar aseară mă uitam la ea și mă gândeam că, uneori, actorii nu par oameni.
Cu o seară înainte, în timpul aceluiași spectacol, pe scenă a avut loc un accident, încheiat cu ușoare traumatisme pentru Lorena și, firesc, o sperietură mare. Nu știu de unde a găsit puterea să se reîntoarcă în același cadru traumatic și să o ia de la capăt a doua zi – fără evenimente dramatice de data asta – dar eu am căzut în admirație văzând-o așa puternică pe scenă. Mi se pare interesantă și sincronicitatea, în MESIA interpretează o femeie independentă, curioasă, puternică și chiar feministă în acele vremuri – final de ani 1600 (că azi mă informai, na).
N-am să dau spoilere, deși sunt deja multe online, oricum este cumva intuitiv cine este Mesia, dar am să spun că spectacolul este despre iubire, iubirea de mamă, este despre mamele care țin uneori în tăcere toate greutățile pe umerii lor (mi s-a făcut iar dor de mama mea aseară), iubirea dintre bărbat-femeie, chiar și aia fizică, pasională, iubirea de Dumnezeu, relația cu el, și iubirea de sine, pe care târziu am înțeles-o noi oamenii. Este despre răbdarea de a călători și de a căuta răspunsuri, dar cumva să nu uităm că ele sunt și în noi. Este despre credință, și înainte de orice, credința în noi. Este despre relația femeilor cu corpurile lor, la un nivel mai subtil. Este despre fanatism religios, un pericol oricând, că cine știe ce Mesie se mai ridică dintre noi. Și mai este despre ceva, despre gândirea asta critică pe care eu sper că noi ca specie ne-am dezvoltat-o de la 1600 până acum. Sper.
Textul este o bijuterie, foarte bogat, are dialoguri amuzante, intime și profunde, replicile sunt ancorate în lumea noastră, dar păstrează temele și conflictele acelor vremuri, iar conversațiile Rahelei cu Dumnezeu mi-au adus multe gânduri, cu care am și plecat acasă.
Felicitări, felicitări, pentru traducere Alexandru Panait, Lorena Luchian și Andrei Măjeri. Bună, tare bună!
– 𝑂𝑟𝑎ș𝑢𝑙 ă𝑠𝑡𝑎 𝑒 𝑚𝑖𝑐.
– Ș𝑖 𝑑𝑒 𝑐ă𝑐𝑎𝑡!
– 𝑅𝑒𝑏 𝐸𝑙𝑙𝑖𝑠 𝑒 𝑢𝑛 𝑏ă𝑟𝑏𝑎𝑡 𝑏𝑢𝑛…
– Ș𝑖 𝑏𝑜𝑔𝑎𝑡!
– 𝑁𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑛-𝑜 𝑠ă-ț𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑒𝑎𝑟ă 𝑚â𝑛𝑎.
– 𝐷𝑒 𝑐𝑒 𝑠𝑝𝑢𝑖 𝑢𝑛𝑎 𝑐𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎, 𝑡𝑎𝑛𝑡𝑖? 𝐷𝑎𝑟 𝑐𝑒-𝑎𝑟𝑒 𝑚â𝑛𝑎 𝑚𝑒𝑎?
Un strop de istorie: suntem la intrare în secol 17, în satul polonez Yultishk, aflat la granița cu Ucraina. Speranța unei comunități de evrei, împuținată de atacurile cazacilor, este acum în Șabatai Zevi, un misterios rabin din Asia Mică, ce zice despre el că este Mesia. Desigur, oamenii îl cred. Autoproclamatul Mesia instaurează noi legi care au la bază mântuirea prin păcat. Nimic nu mai este interzis, și atunci devine interesant ce face…omul. Mai este cumpătat? Dornici să-și găsească mântuirea prin Mesia, evreii călătoresc cu luntrea, căutându-l peste mări și tări, dar Profetul întârzie să apară.
Regizorul Andrei Măjeri desface în bucăți textul și spune povestea prin ochii ingenuei și deșteptei Rahela, care îi cere pentru orice semne lui Dumnezeu și dezbate cu el (și cu sine) momentele prin care trec ea și comunitatea.
Pe măsură ce speranța evreilor se prăbușește, Rahela se leapădă de Dumnezeu, însă constată că tot Lui îi vorbește. Sau Divinului din ea – și iată o relație care nu piere așa ușor – înțelegând din vorbele sale că, până să așteptăm să ne salveze Dumnezeu, ne suntem datori nouă să facem tot ce putem pentru a ne salva singuri.
Spectacolul lui Măjeri nu este un musical, totuși se sprijină mult pe muzică live (excelenți Lorena Luchian, Vlad Corb și Feras Sarminii) și punctează momente importante prin muzică, prin care se simt durerea și conflictele interioare ale personajelor. Actorii interpretează cu nerv, cu umor, cu expresivitate și emoție, împreună, deși Lorena Luchian este principalul motor și stă în scenă neîntrerupt (să fie cu UNITER, mujer!).
Sunt multe de luat din MESIA, este un spectacol plin de simboluri, creat într-un negru dens, ca pentru vremurile astea prin care trece umanitatea în 2024.
***
“MESIA” de Martin Sherman, Traducerea în limba română: Lorena Luchian, Alexandru Panait și Andrei Măjeri
Regia: Andrei Măjeri
Cu: Lorena Luchian, Geni Brenda Vexler, Neculai Predica, Alex Iezdimir, Viorica Predica, Ana Bumbac / Cabiria Morgenstern, Vlad Corb, Feras Sarminii
Foto: Mihai Smeu
