Paul Cimpoieru este oltean de-ai mei, dar nu ştiam asta când am decis să îi accept invitaţia de a merge să văd spectacolul Homo Americanus pe care l-a realizat şi l-a susţinut la Teatrul de Artă din Bucureşti. Mi-a fost drag să aflu că voi vedea în acţiune un artist de pe meleagurile mele natale, iar când am descoperit cât este de talentat în ceea ce face, m-am bucurat şi mai tare.
Nu aveam nicio informaţie despre Homo Americanus, ştiam doar că voi vedea un one-man-show şi eram foarte curioasă de dinamica spectacolului, de mesajul său şi de interpretare, pentru că astfel de montări îţi permit accesul la multe dintre datele pe care le deţine un artist care se încumetă să susţină un spectacol de unul singur. Spectacol face parte din programul de studio pe care Paul Cimpoieru l-a urmat în 2015 la celebra școală de actorie americană Actor’s Studio din New York.
Homo Americanus este aproape un spectacol de teatru non-verbal. Spun aproape pentru că are nişte monologuri scurte, în limba engleză, însă, fiindcă artistul l-a jucat şi peste hotare…chiar în America. Montarea lui Paul Cimpoieru este o radiografie a luptei pentru existenţă unui imigrant român la New York şi o explorare a condiţiei actorului ajuns într-un oraş imens, în care alte mii ca el încearcă să supravieţuiască şi să se afirme.
În calitate de regizor, scenograf şi coregraf, Paul a creat un concept inedit de live performance care poartă spectactorul, cu ajutorul dansului, al pantomimei şi al cuvintelor, în parcursul tumultos al unui personaj speriat de metropola care nu doarme niciodată, dar şi dornic să reuşească în ţara tuturor posibilităţilor. Ca artist – actor şi dansator – Paul reuşeşte, prin expresivitatea feţei, voce, prin uşurinţa cu care se mişcă şi mobilitatea corporală, să creeze o poveste dinamică cu un amestec interesant de situaţii comice şi dramatice. Interpretarea sa transmite multă emoţie şi lasă spectatorul, la final, cu o senzaţie de empatie şi simpatie pentru tânărul artist.
Despre Homo Americanus Paul Cimpoieru mi-a spus după reprezentaţia la care am fost: “Spectacolul, ca mai toate spectacolele făcute de mine, are o doză de adevăr ce vine din auto-biografie – de aici poate şi o empatie specială – dar are şi multă ficţiune. Când am ajuns în New York am trăit acolo ca unul de acolo, am muncit de toate (da, am trăit acea poveste cu chelner, dog sitter etc), am lucrat la Actors Studio, am intrat în 3 companiii de dans, am dat o multime de audiţii şi castinguri, am dansat la Metropolitan Opera în Final Season, în Bayadere, în Romeo şi Julieta. Şi, fiind cumva un suflet proaspăt, am absorbit multe senzaţii, imagini. Am cunoscut oamenii, dar am încercat să văd şi dincolo de ei. De aici poate şi mesajele un pic mai directe faţă de stilul de viaţă, credinţă, realitatea americană. Homo Americanus nu este doar pantomimă, nu este doar teatru non-verbal, nu este “deconstruct theater”, nu este doar dans. Eu spun, cui mă întreabă, că ceea ce fac eu este un “montage d’emotions”, un fel de “poetry in motion”, de “emotions in motion”.”
Timp de o oră şi ceva, într-adevăr, ca spectator trăieşti tot felul de emoţii la acest spectacol. Eu, una, am fost foarte plăcut surprinsă de ceea ce am văzut pe micuţa scenă a Teatrului de Artă şi sper ca, dacă sunteţi iubitori de teatru sub toate formele, nu doar a celei clasice, să mergeţi să vedeţi această montare plină de creativitate a lui Paul Cimpoieru .
Despre Paul Cimpoieru am mai aflat că, pe lângă anumite spectacole ale Companiei Passe-Partout condusă de Dan Puric şi unele ale Companiei Gigi Caciuleanu Dance Company în care joacă, alături de Ana Pepine a înfiinţat în 2008 o micro-companie independentă de teatru, TWO OF US Theater Company. Prin această colaborare, cei doi artişti caută forme noi de exprimare, se joacă, creează şi prezintă publicului produse de artă inedite.
Datorită limbajului universal în care se exprimă, au fost invitaţi la numeroase festivaluri din Europa, India şi America unde valoarea le-a fost recunoscută prin importante distincţii. I-am văzut jucând doar separat pe cei doi dans-actori, dar sper să îi văd, în curând, şi pe aceeaşi scenă. Între timp, mă bucur, de fiecare dată, când descopăr noi artişti talentaţi. Iar dacă mai sunt şi olteni….cum să vă spun? Mi-e drag şi creşte inima în mine! ?
