Irina Antonie a vrut să se facă actriță de mică. Sau cântăreață de operă. Era un copil foarte talentat, cânta cu vocea și la pian, mergea la concursuri artistice, însă mama ei a îndrumat-o către o meserie care, se gândea ea, îi va asigura un viitor. După ce i-a făcut mamei pe plac și a dat la ASE, Irina a mers la un casting la Pro TV și a ajuns actriță de seriale. Adrian Titieni a văzut cât este de talentată și i-a zis să vină la școală, la UNATC. A terminat actoria la clasa lui și a debutat în Hoți, montat de Radu Afrim la Teatrul Național București. 

După ce a distribuit-o în două dintre spectacolele sale, Nu regret nimic și Neighborhood 3, regizorul Eugen Gyemant i-a zis că ar trebui să îl caute cumva pe David Lynch și să îi transmită că vrea să joace într-un film făcut de el. S-ar descurca de minune, în orice rol din producțiile sale, zice el.

Începând cu acest an, Irina a debutat în viața personală în rolul de mamă. Ava, fetița sa și a soțului ei, Cosmin Hodor, i-a schimbat viața, i-a reașezat prioritățile, a făcut-o să simtă ceva ce nu credea că se poate simți până la venirea micuței. Pe lângă bucurie și iubire, Ava îi dă mult mai multă încredere în ea, mai multă nepăsare față de lucrurile care contează mai puțin. Am povestit cu Irina Antonie într-o zi cu soare, despre viață, despre relația cu fiica sa, despre teatru și despre ce înseamnă să fii actor în aceste vremuri. 

Irina, ne apropiem de finalul anului 2021. Cum a fost anul acesta pentru tine?
A fost un an bun! Sarcina m-a făcut să trăiesc fiecare zi la maxim și m-a întărit. M-am simțit foarte bine, am fost foarte încrezătoare. Am lucrat până în ultima zi și am revenit repede pe scenă după ce am născut. Eram de zece ore în travaliu, cu o zi înainte avusesem șnur la un spectacol, eram pregătită respiram, ascultam muzică să fiu calmă. Mi-am zis că sunt la premieră la Tarantino, nu trebuie să mă emoționez. Și, după zece ore de travaliu, mă sună cineva de la TNB: ”Poți săptămâna viitoare să vii la repetiții? Că am înlocuit un actor și să știm cum facem programul?”. Le-am zis că, dacă nasc, vin. Nu am putut să spun nu, pentru că mă înlocuiau. După o săptămână m-am dus să lucrez. (zâmbește)

Cum s-a schimbat viața ta de când a apărut Ava?
Am învățat nu să trăiesc zi cu zi, ci oră cu oră. Înțelegi? Nu mai am noțiunea a ce se poate întâmpla peste o lună. Ce zic o lună? Mâine. Dacă înainte scoteam o premieră cu un regizor și mă gândeam apoi ce urmează, ce o să fac, eu în ce o să mai joc? Nu mă mai ia nimeni etc etc. De când este Ava nu mai există toate astea. Există ora aia în care sunt cu ea, și nu mă mai gândesc la nimic. (face o pauză, zâmbește) Dimineața o iau cu mine în pat, fiindcă nu doarme cu noi în pat, și mă uit la ea, iar ea își pune mâinile pe fața mea și zâmbește. Îmi dau seama câtă nevoie are de mine și o simt cât este de fericită că sunt acolo. Momentele astea….(se oprește și zâmbește)
(continuă) Deci, secunda aia, când a ieșit din mine și a început să plângă, am început să tremur din tot corpul și să plâng și eu. Apoi au pus-o pe mine și s-a linștit…sentimentul ăla, nu am cum să ți-l descriu. Mai târziu m-am gândit că am o replică în Apă de mină când zic ”A murit mama în foc”. Și, gata, mi-a venit: ”Aia e, mie trebuie să îmi sară lacrimile când zic ”mama” fix ca atunci când a apărut copilul”. (râde cu poftă)

Cum te simți ca mamă?
Nu mi-am imaginat niciodată că pot simți așa ceva. Îi auzeam pe cei care aveau copii în jurul meu cum povestesc despre ei, mă gândeam cum trebuie să te simți ca mamă, dar nu rezonam. Este greu de explicat în cuvinte. Nici nu mă mai gândesc că e trist și gri jur, suntem noi trei în bula noastră, în universul nostru. De-abia aștept să ajung acasă la ea, las la ușă lumea de afară și mă joc cu ea, îi cânt.

”Mi-a dat mult mai mult curaj fiica mea, mult mai multă încredere în mine. Nu îmi mai pasă atât de mult de ce se întâmplă în jur, dar în sensul bun”

Ai fi vrut să ai un copil mai devreme, acum că trăiești și în ”rolul” de mamă?
Știi cum este, nu regret nimic (râde) (n.r. Irina joacă în spectacolul Nu regret nimic de la Teatrul Act). Am amânat atât de mult să fac un copil și îmi pare rău acum, mai ales când văd cât este de frumos. Dar eram ocupată și nu puteam să risc nimic. Și uite că a venit pandemia, cu toată panica pe care am simțit-o, și mi-a luat multe și nu a depins de mine nimic. Și a apărut ea. Apoi mi-am dat seama că se poate orice: sunt și mamă, fac și proiecte de teatru, pandemia continuă și viața merge înainte, iar eu puteam face un copil mai demult. Dar așa a fost să fie.

Fotografii din arhiva personală

Ce înveți de la ea?
Ohoo. În primul rând curaj. Mi-a dat mai mult curaj fiica mea și mai multă încredere în mine. Nu îmi mai pasă atât de mult de ce se întâmplă în jur, dar în sensul bun, nu știu cum să îți zic. Dacă înainte aveam o mulțime de bariere să nu deranjez, să nu supăr, să arăt ce pot, cât pot, acum nu mă mai preocupă toate astea. Știu că am o oră jumătate să joc, pentru că trebuie să mă întorc la copilul meu, care stă cu bona și mă așteaptă acasă. Deci dau tot ce este mai bun din mine pe scenă și nu mă mai gândesc la altceva. În plus, nu mai timp să greșesc sau să spun că n-am chef, ori că nu energie, nu mai există așa ceva. Sunt zile în care, între repetiții, mă duc acasă, o pup pe fetița mea, mă joc cu ea, apoi mă întorc la teatru și joc cu o bucurie fără margini. Mă întreabă colegii ce am luat.

Seamănă cu tine Ava?
Are vocea mea, măcar atât (râde), că în rest nu seamănă deloc cu mine, seamănă doar cu Cosmin. Când începe să țipe, nu vrei să știi cum se aude.

Ce fel de mamă ți-ar plăcea să-i fii?
Și eu și sora mea am crescut singure, tata a fost foarte mult plecat, mama muncea mult. Am crescut cu sentimentul că nu suntem suficient de bune, că nu facem destul, că tot timpul trebuie să putem mai mult. Eu am fost o adolescentă rebelă, făceam numai prostii. De fapt, eram un copil căruia îi lipsea tatăl, îl căutam în băieții de care mă îndrăgosteam și voiam doar să atrag atenția. De partea cealaltă, pe soră mea mai mică stătea mama toată ziua cu gura ca să nu ajungă rebelă ca mine. Ea a luat numai nota 10 la școală. Mama ne-a crescut singură, tata venea o dată pe an, o lună, pentru că lucra pe vas de croazieră. Acum înțeleg ce greu i-a fost mamei, de fapt, singură cu 2 copii, cu agenția ei de turism și cu clienți pe contabilitate.
Îmi doresc cel mai mult să îi dau fiicei mele iubire, timp și încredere în ea. Pentru că și eu și soră mea, acum ca adulte, în joburile noastre, nu simțim că suntem suficient de bune, facem tot timpul în plus. Iar asta din copilărie vine. Noi nu avem relaxarea aia: ”Suntem bine, facem destul”. Soră mea este un medic excepțional, operează oameni, salvează vieți. Eu am făcut două facultăți, iar acum o fac pe a treia, Istoria Artei, ca să îmi dovedesc mie că pot mai mult.

Fotografii din arhiva personală Irina și sora sa Catrinel, în prezent cu fetițele lor

”Mama avea agenție de turism, era și expert contabil, și a zis să fac și eu o facultate să am o meserie sigură. Eu, în schimb, m-am făcut actriță”

Ai dat la Actorie ca să te pregătești pentru că îți doreai să joci și teatru?
Cred că trecuseră vreo 5 ani de când făceam seriale la Pro TV și nu prea aveam eu noțiunea de teatru atunci. Am mers la actorie, apoi am aflat ce înseamnă teatrul, a început să îmi placă atât de mult, încât nu mi-am mai dorit să joc în seriale.

Știu că ai ajuns întâmplător în televiziune. Cum ai ajuns la casting, totuși?
M-a trimis și pe mine o fată care se ocupa de o agenție de modele, n-aveam nicio treabă cu televiziunea, dar m-am dus. Florin Călinescu făcea un serial la Pro TV și a fost un casting cu câteva sute de fete. Toate erau super frumoase, cu sâni și buze. Era primul casting din viața mea, am stat acolo 4 ore. Eu lucram la un matinal atunci, la B1 TV. Nu îi spusesem producătoarei că mă duc la un casting și lipseam, mă suna femeia și eu nu îi răspundeam. La un moment dat a zis Călinescu: ”Hai, care vine prima la probă?”. Eu eram terorizată, nu dădusem probe și m-am dus eu prima, ca să scap și să fug la serviciu. Eram în trening, venisem cu autobuzul până în Buftea, eram trezită de la 6. Și m-am dus eu prima să dau probă. Dacă acuma ți se pare că vorbesc subțire (râde) să mă fi auzit atunci. Vorbeam doar cu voce de cap și, când am zis replica, Florin Călinescu a zis: ”Ea e!”. Le-a trimis pe restul acasă, eu am luat proba și am devenit “Bianca Lemnaru” în serialul Anticamera de la Pro TV.

Te-ai trezit într-o lume cu mulți actori.
Da. Am ajuns să lucrez cu mulți actori profesionioniști, majoritatea veneau de la Teatrul Mic, unde Florin Călinescu era director. Apoi, am avut super noroc cu Mihai Ghior, director de casting la Media Pro pentru că m-a auzit repetând o replică 4 ore încontinuu. Aveam lavaliera pornită și eu repetam singura replică pe care o aveam în episodul pilort, iar oamenii din spate mă auzeau și se prăpădeau de râs cât mă pregăteam eu pentru o singură replică. Dar Mihai m-a văzut că-s serioasă și m-a propus Ruxandrei Ion pentru Doctor de Mame, în care trebuia să joace Dorina Chiriac, dar ea a refuzat. Am dat o probă și așa am ajuns să joc în serialul ăsta, unde erau deja Vlad Zamfirescu, Adrian Titieni și se filma câte un episod pe săptămână. Am semnat contract pe ziua de filmare. Și am ajuns rol principal. Am jucat cu Cristian Balint, el era actor, avea experiență, știa cum să mă păcălească, să mă facă să uit de cameră. Am făcut mega poveste. Iar la final de săptămână, luam o grămadă de bani (râde). După 15 episoade mi-am cumpărat mașină.

Și ai învățat și meserie.
Da, am învățat meserie, iar Adrian Titieni a zis: ”Păi vino la teatru, ce faci? Vino la școală!”. Am dat admitere la UNATC și am intrat.

Actrițele Irina Antonie, Amalia Huțan și Melania Rusu – Foto Radu Afrim

Dar tu voiai să fii actriță cu studii sau te-ai dus la școală pentru că ți-a zis el?
Daaa, eu de mică am vrut să fiu actriță. Și cântăreață de operă. (râde) Voiam ceva legat de artă, eram talentată la toate, dar mama nu prea m-a lăsat să explorez latura asta artistică. Am mai zis în alte interviuri, venea mama la școală și întreba învățătoarea cum mă descurc. ”Este foarte talentată”, îi spunea. ”Doamnă, la matematică, cum este?”. ”Ei, ea este talentată!”. Știam să cânt, și cu vocea, și la pian, eram foarte bună. Dar mama nu a putut să îmi cumpere o orgă pentru că nu avea bani. I-a cumpărat surorii mele, în schimb, iar ea este astăzi medic ORL-ist. Ca să vezi cum se întâmplă.

După liceu de ce nu ai mers la Actorie sau Muzică și ai dat la ASE?
Ei, cum de ce? Pentru că mama avea agenție de turism, era și expert contabil, și a zis să fac și eu o facultate să am o meserie sigură. Să învăț contabilitate, adică. Eu, în schimb, m-am făcut actriță, dinainte de a avea studii. (râde)

”Afrim, este o școală în sine. Cât am lucrat cu el, mi-am dat seama că ceea ce învățasem în școală nu prea avea legătură cu ce trebuia să fac pe scenă”

Când ai început studiile la UNATC, te-ai lovit de prejudecăți pentru că veneai din televiziune?
Da, clar. Când am ajuns la UNATC aveam părul roșu, așa era rolul din serialul în care jucam. Un semestru întreg am repetat pe hol, de la încălzire Marela Juganaru îmi zicea să ies afară că sunt vopsită și nu vrea să mă vadă. Iar la absolvire, când am terminat cu 10, mi-a zis ce bună sunt, bravo! (râde) Oricum, eu la licență am făcut patru spectacole, din diverse motive. Cu unul singur mi-am dat licența, dar jucam în patru, și audițiile pentru Gala Hop se dădeau la TNB.

Așa ai debutat tu, la Radu Afrim în ”Hoți”?
Da, da, m-a văzut în Pisica Verde al lui Cristi Juncu. Și Lia Bugnar m-a luat atunci în două roluri pentru Două Liniuțe. Iar Cristi Juncu a făcut după aceea Cont(r)acte, în care m-a luat pe mine și pe Teodora Stanciu.

Cum ai lucrat cu Afrim, am înțeles că poate fi destul de intimidant?
A fost chiar că demn de David Lynch, de Twin Peaks, ce să zic! Asta că tot îmi zice mie acuma Eugen Gyemant să fac rost de mailul lui David Lynch să îi scriu să mă ia într-un film. (râde cu poftă) Monologul de final din spectacolul Hoți, în care apăream în sânii goi și îmi dădeam foc, eram ca o Fecioară Maria, eu nu l-am făcut niciodată cu Radu Afrim. Pentru că ziceam un cuvânt și el îmi zicea ”Mă plictisești, debutanto!”. Și la premieră am zis acel monolog, pentru care am intrat în starea potrivită în fața unui perete din culise. Nu aveam timp să intru în starea aceea în scenă, deoarece apăream destul de scurt. Și, în timp ce mă pregăteam eu acolo, Marius Manole și Mihai Călin făceau mișto de mine că mă pregătesc la perete. (râde) Ce să-ți zic? Afrim este Afrim, este o școală în sine. Cât am lucrat cu el, mi-am dat seama că ceea ce învățasem în școală nu prea avea legătură cu ce trebuia să știu să fac pe scenă.

Cum se simte greutatea unui regizor cunoscut când ești la debut?
Este o presiune foarte mare, care te poate face praf sau te poate ridica. Până la urmă am avut noroc că nu am avut rol principal.

Cu ce regizori ți-ar plăcea să lucrezi în afară de David Lynch? 😊
Mi-am dorit să lucrez cu Silviu Purcărete, până la urmă nu s-a mai făcut proiectul pentru care luasem castingul la Național. Oricum întânirea cu el a fost minunată, am făcut un workshop la Sinaia acum 3 ani, îmi doresc să lucrez cu el, este altceva. Cu Radu Afrim îmi doresc să mă reîntâlnesc într-un spectacol nou. Acuma sunt și eu altfel, nu mai sunt o debutantă, aș avea alte chestii să îi arăt, alți ași să scot din pălărie. Nu mi-ar mai zice ”debutanto”. (râde)

”Dacă ar veni la mine să îmi spună că vrea să se facă actriță, i-aș spune fiicei mele tot ce mi-au zis mie actorii mari cu care jucam în telenovele la 20 de ani”

Ce zice mama ta acum că ești actriță cunoscută?
Că nu este o meserie sigură, cum să fiu actor independent, să stau așa fără carte de muncă?

Când te-a văzut prima dată pe scenă?
În Pisica Verde. Jucam în sala de jos de la Godot din Centrul Vechi și a venit mama să mă vadă, cu un aparat foto dintr-ăla care face zgomot de câte ori faci o poză. Făcea poze în timpul spectacolului și toți colegii întrebau în culise cine este doamna care face atâta zgomot. Era mama. (râde)

Acum vine să te vadă la teatru?
Da, vine. Și îmi zice că am numai roluri în care plâng. ”Nu poți să joci și tu roluri mai ușoare?”, mă întreabă mereu.

Acuma, tu, din rolul de mamă, ce ai zice dacă ar veni Ava la tine și ți-ar spune că vrea să se facă actriță?
Vaaai, nu cred că aș lăsa-o pe Ava să se facă actriță. Orice, dar nu actriță. Glumesc. Dar să știi că, dacă ar veni la mine să îmi spună că vrea să se facă actriță, i-aș spune fiicei mele tot ce mi-au zis mie actorii mari cu care jucam în telenovele la 20 de ani, iar eu nu înțelegeam atunci ce îmi spun. Toți îmi spuneau că e greu să fii actor. E și frumos, dar e greu în România. Îmi povesteau că ei au prins o lume altfel, au făcut filme, au jucat, au călătorit, iar generația noastră nu mai are toate astea. Și nu știam, în 2009-2010, ce va urma.

”Am jucat însărcinată în 4 luni afară în decembrie anul trecut. Pentru că luam niște bani, iar pentru mine contau banii ăia”

Cum este acum să fii actor azi?
Eu nu sunt în postura să fi terminat acum, dar sunt mulți actori care au terminat școala și stau degeaba. Mai ales de când este pandemie, este și mai greu pentru noi toți. Am jucat într-un film, Killing Eve, și la filmare la Viscri pe set am vorbit cu una dintre actrițe, eu nici nu am știut exact cine este, Harriet Walter. Și mi-a zis că vrea să mă vadă la teatru, dar pleca din țară. Noi jucam Nu regret nimic la Londra și a zis să o chem că vine să mă vadă negreșit. Dar a venit pandemia și s-a anulat tot. Nu știu unde aș fi fost azi, dacă m-ar fi văzut, având în vedere ce agent are ea.

Ce este cel mai greu ca actor în pandemie?
Simți că nu exiști, mai ales dacă faci și un copil. Eu prefer să joc, decât să stau acasă în concediu de maternitate pentru că iau mai mulți bani dacă joc. Oricum, dacă stai 2 ani acasă ca actriță, când revii ești înlocuită în toate spectacolele. Am jucat însărcinată în 4 luni afară, în decembrie anul trecut, Două Liniuțe al Liei Bugnar, ea neștiind că eu sunt însărcinată. Pentru că luam niște bani, iar pentru mine contau banii ăia și ea ar fi zis: ”Doamne ferește, cum să joci? Dacă răcești?”. Nu m-ar fi lăsat. Și gândește-te că eu sunt norocoasă, soțul meu nu e în domeniu cu mine, are un venit stabil și suntem bine. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost să trăim amândoi din teatru.

Chiar, cum înțelege soțul tău lumea asta în care lucrezi tu?
Ei, o acceptă pentru că vede că mă bucur eu în ea. El are altă gândire. Uneori nu înțelege de ce noi nu reușim să rezolvăm lucruri, de ce este atât de greu să jucăm noi independenții? Adevărul este că nici eu nu știu să îi explic. De ce, de exemplu, nu există proiecte independente în fiecare teatru de stat? Ce este așa de greu? De ce trebuie să joci la TNB, dar e musai să joci la 9G? De ce actorii independeți nu pot avea proiecte în teatrele de stat, evident prin castinguri, nu altfel?

Ce te afectează cel mai mult în vremurile astea?
Că s-au pierdut acea liniște și bucurie, că nu mai poți să ai o idee să încerci să o faci. Acuma nu mai poți încerca nimic. Dacă înainte de pandemie monta Afrim la TNB și făcea casting cu 800 de actrițe, aveai o șansă. Ori dacă făceai ceva independent, puteai juca, acuma nu prea mai poți nimic. Am avut luni întregi în care am avut 9 lei și 80 de bani pe card. Nu mai suportam suma asta.

Tu și Cosmin vă gândiți să plecați din țară?
Cosmin nu vrea să plece, eu nu știu ce să zic, nu înclin într-o direcție. Discutam amândoi înainte de pandemie să ne mutăm la Londra și vorbeam despre cum ar fi viața noastră, să plecăm dimineața de acasă, cu trenul, nu ca aici cu mașina. Să ne vedem copilul seara. Să nu cunoaștem pe nimeni. Și să nu avem statutul de aici, oamenii de aici, familia aproape. Nu știu, vezi? Sunt plusuri și minusuri, depinde ce priorități are fiecare.

***

Pe actrița Irina Antonie o puteți vedea în: Două liniuțe la Teatrul Metropolis, Stă să plouă la Green Hours, Nu regret nimic la Teatrul Act, Trilogia Minelor la Teatrul Dramaturgilor, Neighborhood 3 la Point și Visul unei nopți de vară la Unteatru.

Foto cover: Ovidiu Moisin

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*