Anxietatea. O problemă a lumii moderne cu care se confruntă tot mai mulţi oameni care sunt loviţi dintr-odată de manifestările acestei afecţiuni. Gânduri, frici, tensiune mentală şi corporală, tensiune arterială mărită, puls crescut, tremor interior, dureri fără cauză în diverse zone din corp, ameţeli, senzaţie de sufocare…sunt somatizările greu de suportat ale anxietăţii.

Dincolo de medicație şi terapia cu un psiholog, la baza reducerii anxietăţii şi ţinerii ei sub control stau micşorarea considerabilă a nivelului de stres, calmarea şi controlul minţii, renunţarea la cât mai multe dintre fricile cu care ne-am obişnuit să trăim şi lăsarea trecutului în urmă. Cele mai utile instrumente în acest demers complicat sunt meditaţia, masajul, sportul, yoga, alte terapii complementare (Terapia Florală Bach şi Theta Healing) şi muzica.

Pe mine muzica m-a ajutat enorm să mă relaxez, să dorm când aveam insomnii teribile, să meditez, să îmi liniştesc mintea. Ascult muzică dimineaţa, noaptea, la birou, pe stradă, însă nu întotdeauna melodii cunoscute sau albume ale artiştilor care îmi plac, ci, de cele mai multe ori, muzică pentru creier, cum o numesc eu. Adică: muzică clasică, muzică special creată pentru meditaţie, mantre. Da, da, mantre. 🙂

Un exemplu de astfel de muzică este creaţia lui Marconi Union, Weightless, despre care s-a descoperit faptul că reduce cu 65% nivelul general al anxietăţii  în organism. Nu ştiu dacă această compoziţie muzicală funcţionează chiar cu acest rezultat, însă, dacă vă luptaţi cu anxietatea, ar fi bine să încercaţi. Rău nu vă face sigur, mai ales că se pare că a fost creată de terapeuți care lucrează cu sunete în colaborare cu neurocercetători.

Daţi play mai jos, ascultaţi în căşti şi pe repeat dacă vă face bine în cât mai multe momente ale zilei. Să vă fie de folos şi poate îmi scrieţi dacă merge. 🙂

Sursa: aici

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*