Nu ştiu dacă există vreun om pe lumea asta care să nu fi mâncat, măcar o dată, pe fondul unor emoţii greu de suportat, ale unor gânduri sau frământări istovitoare. Mâncatul emoţional, o relaţie de durată sau una ocazională? Pentru sănătatea fizică şi psihică ar fi bine să fie doar o aventură de o noapte sau zi.
Uneori, eu mănânc emoţional când sunt tristă. Când, la finalul unei zile care mă doboară nu mai văd foarte clar lumina, mănânc. Nu o fac inconştient, ci cu prezenţă, înţeleg că emoţia grea mă copleşeşte şi îmi dau voie să combat durerea cu o plăcere culinară de care fac abuz pe moment. Nu am avut până acum episoade recurente de mâncat compulsiv care să apară la scurtă perioadă, dar, exact ca în cazul unei relații toxice, am mai avut căderi.
Mâncatul emoţional este o tulburare de comportament şi intervine pe fondul unor emoţii, gânduri sau probleme nerezolvate. Lipsa unor abilităţi şi instrumente de a gestiona situaţii emoţionale care au legătură cu teama, tristetea, furia, dezamăgirea, rușinea, vina, pot menţine episoadele de mâncat compulsiv care, pe termen mediu şi lung, conduc la obezitate.
Am stat de vorbă despre acest subiect cu Cristina Gabriela Fedorovici, psihoterapeut care lucrează foarte mult cu persoane ce suferă de tulburări alimentare, pacienţi bariatrici sau oameni care au nevoie de ajutor pentru a ieşi din viciul mâncatului emoţional. Ea însăşi este o persoană care s-a confruntat cu mâncatul emoţional şi obezitatea timp de 18 ani, deci înțelege la un nivel mai profund acest comportament.
“Mâncatul emoţional are în spate nişte nevoi nesatisfăcute care, de obicei, sunt din sfera afectivă. Mâncatul compulsiv, cum i se mai spune, este cel care nu porneşte de la senzaţia de foame care apare firesc după un număr de ore de la ultima masă. Foamea emoţională este cea în care, deşi este sătul, omul simte nevoia să mănânce. Are senzația acută că nu se mai poate concentra pe ceea ce are de făcut dacă nu mănâncă în acel moment. Sau simte că emoţia negativă care îl cuprinde este atât de puternică încât nu ştie cum să îi facă faţă decât mâncând. Și, mâncând, nu se mai lasă să se confrunte cu ea. Pentru că este atât de dureroasă decide să o pună pe pauză şi să mănânce. Îşi spune, astfel, că o să se ocupe de această problemă mai târziu. Iar mai târziu, când emoţia revine, mai mănâncă un pic. Şi practic rămâne în acest cerc vicios din care este foarte greu să iasă singur.”, îmi povesteşte Cristina când o rog să îmi vorbească despre mâncatul emoţional.
Relaţia noastră cu mâncarea se formează în copilărie şi, încă de atunci, poate fi una cultivată sănătos sau nu. Când este foarte mic, copilul plânge ori de câte ori are o nevoie sau o durere. De obicei mama îl ia în braţe şi îi dă să mănânce. Până se învaţă unul cu altul, la fiecare emoţie negativă a copilului, mama îl hrăneşte. Mai târziu, unii părinţi aleg să folosească mâncarea ca o recompensă pe care o oferă copilului. Aşa ducem mai departe ca adulţi acest comportament, de a ne răsplăti cu mâncare sau de a lupta, tot abuzând de mâncare, cu durerea provocată de o emoţie negativă.
“Numai că, mâncatul emoţional ne calmează pe o perioadă foarte scurtă de timp şi nu ne rezolvă, nicidecum, problemele. Deşi sunt conştienţi că iau în greutate, unii dintre noi nu pot lupta cu acest comportament vicios, mâncatul emoţional fiind mai presus de voinţa şi puterea proprie. Lucrurile devin dramatice când omul ajunge obez, adică disfuncţional, iar atunci are cu siguranță nevoie de ajutor specializat. Din nefericire, mulţi dintre oamenii care mănâncă emoţional, o fac inconştient.”, mai spune Cristina.
Terapia pentru tulburările de comportament alimentar este una de durată şi porneşte de la aducerea pacientului în conştiinţă de sine. Adică, mai plastic spus, acesta este ajutat să își dea seama că mănâncă și atunci când nu îi este foame.
“Unul dintre obiectivele terapiei în cazul persoanelor care mănâncă emoţional este de a aduce clientul să fie conştient atunci când mănâncă, de a realiza că mănâncă, ce şi cât mănâncă, de a face diferenţa între foamea fizică şi cea emoţională. Pentru că sunt multe cazuri în care habar nu are de ce mănâncă, cum şi cât mănâncă. Mulţi dintre cei care mănâncă emoţional ştiu să îţi spună mesele principale ale zile, dar între ele nu ştiu ce consumă.”, completează Cristina.
Pasul următor în terapia pentru tulburările alimentare este instaurarea şi menţinerea unui jurnal alimentar. Destul de general, într-o primă fază, clientul notează în el doar ce mănâncă şi când. Următoarea etapă este tot una de conştientizare și de consemnare a fondului fiecărei mese sau gustări. A mâncat de foame sau emoțional, asta își dorește să afle terapeutul din notițele clientului. Ulterior, acesta complică puţin lucrurile şi îl responsabilizează să consemneze în jurnal cât mai multe detalii legate de emoții și gânduri care duc la mâncatul emoțional.
”Se introduce la un moment dat în jurnal şi rubrica gândurilor, cerând clientului să își noteze ce gânduri îi treceau prin cap şi ce emoţii simţea când a mâncat, locul în care era, dacă a mâncat mai mult decât ar fi fost nevoie. Practic este responsabilizat să fie atent la tot ceare legătură cu comportamentul său alimentar. Apoi începem să programăm mesele, de seara pentru ziua următoare sau dimineaţa pentru ziua în curs. Şi vedem dacă se ține de plan.”.
Ca să poată lucra cu el însuși, clientul trebuie să își conștientizeze și să își înțeleagă gândurile și emoţiile cu care se confruntă. De exemplu, dacă la baza mâncatului emoțional stă furia, clientul este rugat de terapeut să noteze în jurnal imediat ce această emoție se intalează. Cu timpul pacientul reușește să identifice furia când începe să îl cuprindă și va ști ce urmează.
”Ideea este că emoţiile noastre ne controlează şi ne duc către nişte acţiuni. La rândul lor, emoţiile sunt generate de anumite acţiuni. Şi este important să spargem cercul ăsta undeva. Care erau gândurile sale când a simţit că îl ia furia? Se pune și le scrie cât mai aproape de momentul în care le-a avut. Efectiv se scrie tot în jurnal, oricât de ciudat ar suna când citește. De obicei primele gânduri care vin sunt foarte negative şi nu sunt despre el, dar, pe măsură ce scrie, ajunge la gândurile acelea pe care, într-o primă fază nu le conştientizeză: ”nu sunt în stare să am o relaţie funcțională, nu sunt bun de nimic, mi-e frică să…”.
Către finalul discuției noastre, Cristina mi-a mai spus că un exerciţiu terapeutic foarte util pentru cei care mănâncă emoțional este să își facă propria listă de trucuri. Să ajungă să se cunoască atât de bine, încât să ştie când sunt tentați să mănânce emoţional. Să îşi facă o listă de mecanisme de apărare și de trucuri care să îi ţină departe de mâncare.
Mai jos sunt și niște ponturi utile în lupta cu mâncatul emoțional:
* consumați proteine, acestea scad pofta de dulciuri;
* beți apă când simțiți că vreți să mâncați pe fondul unei emoții sau creați-vă alternative la a mânca: o plimbare, desenați, faceți un duș, jucați-vă un joc;
* mâncați lent și fiți prezenți când o faceți, nu înfulecați;
* faceți cumpărături cu stomacul plin;
* țineți tentațiile departe, nu vă aprovizionați pentru eventualitatea că veți avea musafiri, mai ales cu dulciuri sau alte alimente nesănătoase;
* țineți un jurnal alimentar cât mai detaliat;
* planificați-vă următoarea masă: ce veți manca și la ce oră.
În cazul mâncatului emoțional, terapia de grup funcționează foarte bine, fiindcă, pe lângă suportul terapeutului, clientul beneficiază și de cel al unui grup de oameni care trec prin același lucru. Pe Cristina Gabriela Fedorovici o găsiți la un mail distanță, dacă aveți nevoie, aici: cristinafed@yahoo.com.