Cum am descoperit meditația la mama în sufragerie și la ce mă ajută

Când am trecut prin perioada terapiei (l.e. primul meu proces terapeutic a început în 2009), la care am ajuns pentru că mă loviseră violent depresia și anxietatea, cea care m-a ghidat în acest proces de vindecare a ales, pe lângă aplicarea tehnicilor și instrumentelor profesiei sale, să mă introducă în meditație. O tehnică, o practică de liniștire a minții și accesare a subconștientului despre care se vorbea puțin la acea vreme. Și mai ales într-un oraș mic, cum este Slatina. 

Îmi amintesc și acum tot procesul și toate îndoielile mele când mi-a propus meditația ca un instrument de a mă deconecta de la minte și de a mă relaxa. În 2009 se întâmpla toată treaba, iar în capul meu și cu cu nivelul meu de evoluție de atunci, meditația era ceva care nu înțelegeam deloc cum funcționează. ”Nu am să reușesc niciodată să stau într-o poziție fixă și să îmi golesc mintea de toate gândurile. Și, în plus, la ce bun?”, îmi spuneam cu atâta neîncredere și disperare. Și acum mulțumesc cerului că, totuși, am continuat pe calea aceea, deși habar nu aveam, în momentele alea, ce beneficii îmi va aduce mie meditația. (l.e. între timp, am mai învățat, nu ai cum să golești mintea, însă cu exercițiu înveți să nu te atașezi de gândurile și imaginile care îți vin pe ecranul ei, în meditație)

Nu aveam smartphone sau tableta ca să pot căuta, deși sunt sigură că nu aș fi găsit la acea vreme, o meditație ghidată sau muzică liniștitoare care poate ar fi făcut procesul mai ușor. Nu aveam bani să mă duc într-un ashram din India sau în vreun „retreat”, și oricum conceptul nu prea exista pe atunci sau nu aveam eu acces de la Slatina. Făceam meditații ghidate cu psihoterapeuta mea în afara ședințelor de terapie, iar acasă mă străduiam să îmi dezvolt eu o practică de meditație, bazată pe respirație și relaxarea corpului. Ca în orice proces de învățare a orice nou, munca cea mai mare trebuia să o fac eu zi de zi. Să stărui în practica aceea, până aveam să simt roadele mult așteptate. 

Mă așezam, așadar, într-un soi de lotus, sau pur și simplu în fund cu picioarele întinse pe podea (importantă era coloana dreaptă, dar asta aveam să aflu peste ani de ce exact) închideam ochii și… pac, mă loveau de nicăieri și mai tare toate simptomele pe care mi le dădea anxietatea: neliniște, tensiune în corp, o frică permanentă și un tremur interior foarte neplăcut. Gânduri de tot felul mi se amestecau în cap și eram, de fiecare dată, la un pas de a abandona. N-am făcut-o. (l.e. acum știu că, pus în fața schimbării și a instalării de noi comportamente și programe, subconștientul poate reacționa foarte violent, și exact asta pățeam eu)

Mi-am propus să reușesc măcar să inspir și să expir profund, în 6-8 timpi cum învățasem, și măcar să pot să îmi golesc mintea pentru câteva minute de orice gând. N-a mers din prima. Am continuat. În fiecare zi, înainte de a pleca la birou sau seara, mă așezam cuminte pe covorul persan din sufrageria mamei, îmi aprindeam lumânări și încercam să meditez. Nu simțeam nici un beneficiu, eu tot nu reușeam să dorm, tot în anxietate eram mai mereu, nimic nu era bine. Marilena, terapeuta mea de atunci, îmi tot zicea că o să vină și binele, pas cu pas, că vom descoperi și scoate împreună răul, dar că trebuie să lucrez și eu cu mine, să nu abandonez, să îmi îmblânzesc mintea ca să se liniștească și corpul.

Efectele meditației nu se văd și nu se simt imediat ce începi să o practici. Acesta este motivul pentru care îți va veni să renunți. Pot trece luni de practică până să începi să-i vezi beneficiile. Cu timpul, perseverând, vei descoperi diverse tehnici și vei vedea că te ajută. Nu, n-am devenit un guru și nici nu mi-am propus să devin. La 7 ani distanță de la povestea asta, am să îți spun însă ce am observat și de ce mă bucur că am integrat meditația în practicile mele. Mai ales că acum trăiesc în the big city și stresul din viața mea a crescut. (l.e. între timp a scăzut considerabil)

Să nu crezi că încerc să vând ceva, nu este nimic spectaculos, n-am fost în nicio călătorie spirituală, nu am nimic de predat. Eu am descoperit meditația și m-am regăsit la mama în sufragerie și îți spun că se poate și așa. N-am avut atunci bani de călătorii spirituale. Nu că ar fi rea calea asta, mai ales că în vară am trăit și eu BALI și a fost minunat, dar uneori este nevoie să înveți și singur niște practici care îți aduc mult bine, în lipsa unui șaman, vindecător, guru. Uneori, viața ta din momentul în care ai nevoie să înveți o practică nouă, să dezvolți un mecanism, un comportament noi, nu îți dă posibilitatea să lași tot și să fugi. Și poate că cel mai bine „ne regăsim” și ne redescoperim puterea interioară în furtună. Nu știu, zic, eu așa mi-am descoperit-o.

Meditația m-a ajutat să ies din atacurile de panică, să mă reconectez cu mine și să îmi adun mintea împrăștiată de pe unde se ducea, să mă cunosc mai bine, să mă împrietenesc cu corpul meu. Meditația m-a ajutat să îmi liniștesc mintea ”maimuță”.

Meditația mi-a dezvoltat intuiția (de multe ori mă și înspăimântă un pic cum funcționează, dar am învățat să o ascult), m-a ajutat să fiu prezentă conștient în fiecare moment din viața mea și să fiu inspirată în decizii și acțiuni. Cu ajutorul meditației cred că am reușit să dezvolt și alte legături neuronale, care mă ajută să gândesc mai pozitiv, să iau lucrurile mai ușor, să văd în orice experiență ceva bun. Meditația mă ajută enorm în zilele grele, în care simt că nu mai pot, nu mai am de unde să dau, nu mai vreau să fie greu.

Meditația mi-a crescut nivelul de concentrare și productivitatea în muncă. Meditația îmi crește inspirația. Mediația mă menține într-o conexiune profundă cu corpul meu.

Nu există tehnica perfectă de meditație, există ce funcționează pentru tine. Iar asta descoperi doar încercând. Uneori, prefer să fac meditații scurte folosind respirația în 6-8 timpi, alteori întru în meditație câteva minute dimineața imediat după ce m-am trezit și creierul meu este încă pe unde theta, în alte zile fac meditații folosind diverse tehnici de vizualizare. Mersul în natură, în liniște, te poate ajuta să intri într-o stare meditativă. Rugăciunea este o stare de meditație. Trebuie doar să găsesești calea care ți se potrivește. Ce pot să îți spun cu siguranță, din experiență, este că, într-o zi, vei conștientiza și vei fi uimit(ă) de multiplele beneficii ale meditației. 

Sunt zile în care nu pot să meditez. Efectiv nu pot. Ce am învățat este să nu pun presiune pe mine și să stau măcar 10 minute liniștită, să respir și să fac un check-up al corpului, din vârfurile degetelor de la picioare până în creștetul capului. Orice ajută, oricât de mic. În plus, uneori, less is more chiar funcționează.

De stat, tot nu pot să stau în lotus perfect, din cauza articulațiilor, dar nu despre asta este vorba. Ideea este că nu trebuie să ajungi în India sau Bali ca să înveți să meditezi, este vorba despre voință și practică zilnică, pe care nu le poți învăța de la niciun maestru spiritual sau guru. Adică să zicem că le înveți, dar tot practica ta cu tine te face „perfect”.