Lama Migmar: Iubirea este o stare de a fi în lume. În iubire nu există furie, există doar lumină

L-am cunoscut pe Lama Migmar în urmă cu câteva săptămâni, înainte de începerea unui workshop pe care l-a susținut la Fundația Calea Victoriei din București, despre cum putem trăi mai ușor și chiar mai bine aducând concepte și practici budiste în viața noastră. Abordasem o mină foarte serioasă ca să îl cunosc și eram pregătită să fac acele plecăciuni cu palmele împreunate în fața pieptului, așa cum citisem online că este respectuos să cunosc un lider spiritual budist. Am stat în fața lui, m-am prezentat cum învățasem pe internet și am tresărit când m-a întâmpinat cu un zâmbet deschis, cald și m-a salutat cu blândețe și bucurie. I-am spus aproape imediat că aș dori să aflu mai multe despre învățăturile budiste și să public conversația noastră pe blogul meu și a acceptat să ne întâlnim. Câteva zile mai târziu, ne-am văzut față în față și am vorbit la un ceai despre karma, impermanență, dragoste și compasiune, răbdare, generozitate și înțelepciune spirituală.

Am aflat despre el că este un lama budist, născut în 1986 în Kathmandu, Nepal. Lama Migmar Dragpo Repa a studiat la unul dintre cele mai prestigioase institute budiste – Institutul Karma Shri Nalanda (Rumtek, India) – și la Universitatea Sampurnanand Sanskrit Vishwavidyalaya Varanasi. Are două titluri: Maestru în filosofia budistă și Maestru de retragere și meditație.

A venit în România pentru că, în ultimii ani, comunitatea nepaleză de aici a crescut, dar și pentru că a descoperit că tot mai mulți români își doresc să integreze practicile budiste în viețile lor lor. Învățăturile lui Lama Migmar se bazează pe practica meditației și a impermanenței, pentru a antrena mintea să rămână în momentul prezent. Cu practică, am putea învăța să navigăm prin viață mai calmi, conștienți de sine, cu inimă bună, mai stăpâni pe sine, trăind în dragoste, compasiune, generozitate, răbdare și pace.

Am purtat discuția de mai jos cu Lama Migmar încercând să aflu mai multe despre cultura budistă, nu am urmărit subiecte legate de religie. Cred că învățăturile și practicile budiste ar putea fi integrate în viața oricui, indiferent de religie.

Dacă intrăm într-o înțelegere profundă despre impermanență și acceptăm că totul se schimbă continuu, atunci am putea fi cu adevărat mai fericiți. Fericirea, tristețea, pierderea și moartea fac parte din viață

Lama Migmar, ce este mintea și cum funcționează?
Mintea este conștientul și subconștientul împreună. De fapt, mintea este cea care produce lăcomia, gelozia, ura, iar toate acestea sunt gânduri. Noi nu suntem gândurile noastre. Gândurile sunt ca valurile oceanului. Ele vin și pleacă, dar noi continuăm să le urmărim atât pe ele, cât și subconștientul. Trebuie să înțelegem că gândurile sunt doar gânduri și vin din minte. Când conștientizăm natura minții umane, putem ajunge la un punct în care să nu ne afecteze viața. Dacă urmăm „mintea de maimuță” și gândurile, ele vin iar și iar. Mintea este neliniştită, deci noi vom fi neliniștiți dacă ne ducem mereu după ea. Meditația ajută la calmarea minții, ne antrenează să ajungem în punctul în care aceasta să nu ne mai perturbe atât de mult viața.

Care sunt învățăturile dumneavoastră pentru oamenii care trăiesc cu o minte și cu gânduri negative?
Gândurile negative atrag doar lucruri negative în viața noastră. Aceasta este una dintre legile naturale ale vieții. Dacă gândim și vorbim tot timpul despre lucruri negative, atragem lucruri negative. Oamenii cu minți negative au nevoie de practică pentru a se elibera de gândurile negative, deoarece acestea pot provoca o mulțime de lucruri rele. Dacă ai ști că există otravă în ceașca din fața ta, ai bea din ea? Nu. Dacă știi că gândurile negative îți otrăvesc mintea, corpul și viața, nu renunți la ele? Nu este ușor să controlezi „mintea de maimuță”, poți face asta doar când ajungi la sinele real. Dacă te intreb: cine ești? tu ce răspunzi?

Eu sunt Ileana.

Și ce ești? Corp, minte, altceva?

Sunt trup și minte.

Ce va rămâne după moartea ta? Corpul sau mintea?

Sufletul, cred, nu știu.

Asta înseamnă că nu ești corpul tău, nu? Nu ești mintea ta, nici nu ești numele tău. La fel și cu gândurile negative. Nu ești gândurile tale, nu ești trecutul tău. În budism, practica ne ajută să descoperim cine suntem cu adevărat, dincolo de numele nostru, de corpul nostru, de gândurile noastre, de statutul social. Prin curiozitate și întrebări, pătrundem în noi înșine și descoperim cine suntem cu adevărat, pentru că întrebările ne fac să căutăm răspunsuri. Rămânând în acest gen de practică, la un moment dat vom descoperi că nu mai avem întrebări, am ajuns la adevăratul nostru sine. De acolo vin bucuria și fericirea, din interiorul nostru.

Am observat că oamenii din Nepal sunt în general fericiți și veseli. Aveți vreun secret acolo?
Oamenii din țara mea trăiesc cu așteptări minime, nu își duc viețile în competiție cu ceilalți. Ceea ce am observat în Europa, oriunde am fost, este că oamenii au tot mai puțină companiune și sunt mai egoiști. „Am nevoie de asta, eu sunt special”. Există o competiție continuă între oameni. Oamenii au multe dorințe, au nevoie de mașini, case bune, salarii bune. În Nepal, chiar dacă nu au astfel de lucruri, oamenii tot sunt fericiți, pentru că nu au așteptări mari și trăiesc în momentul prezent. În Nepal, oamenii nu își fac atât de multe griji pentru ziua de mâine și se ajută între ei. Dacă o persoană nu are ce mânca și cere mâncare vecinilor, primește negreșit. La fel a următoarea zi, și următoarea, pentru că toți se ajută reciproc tot timpul.

Acest mod de viață se învață în Nepal încă din perioada copilăriei?
De fapt, acest mod de viață ține de cultura noastră. Pentru că noi credem în cauză și efect – Karma. Când apar probleme și suferințe în viețile noastre, le acceptăm în mod pașnic. Înțelegem că a fost în Karma noastră, așa că trebuie să acceptăm orice vine. Nu dăm niciodată vina pe alții pentru ceea ce ni se întâmplă. Am observat în România mulți oameni care dau vina pe ceilalți, puțini se opresc și se gândesc: „Poate că este vina mea, poate că am făcut ceva rău în trecut”. În țara mea, știm că problemele vin și trec, grijile vin și pleacă. Le acceptăm.

În România, avem tendința să spunem că Dumnezeu ne pedepsește, atunci când ne confruntăm cu o situație de viață grea.
În cultura mea, credem că suntem aici datorită Karmei noastre, nu credem că Dumnezeu ne-a creat. Dacă am acumulat Karma în viețile trecute, trebuie să fim aici pentru a o consuma. Trebuie să ne întoarcem într-o altă viață pentru a face asta. Dacă am strâns Karma rea în viața trecută, chiar dacă nu facem nimic rău în această viață, trebuie să suferim. Dacă avem Karma bună din viețile trecute, suntem fericiți în această viață. Ce va fi într-o viață viitoare, depinde de ce fel de Karma acumulăm în cea pe care o trăim acum. Dacă facem și gândim bine, acțiunile și gândurile noastre ne vor aduce rezultate bune. De aceea nu dăm niciodată vina pe nimeni pentru ceea ce ni se întâmplă.

Când suntem fericiți, vrem să rămânem așa pentru totdeauna. Nu este posibil. Dar când vine suferința, vrem să scăpăm de ea cât mai repede. De asemenea, nu este posibil

Indiferent de credințele noastre, Lama Migmar, cum putem fi mai fericiți în această viață? Mulți dintre noi leagă fericirea de un loc de muncă bun, o mașină și alte bunuri, o relație romantică și copii. Ce părere aveți despre asta?
Fericirea vine atunci când învățăm să avem mai puține așteptări și dorințe. De exemplu, dacă cineva este într-o relație, se așteaptă să dureze foarte mult timp. Dar totul este impermanent: viață, relații, putere, bogăție. Le avem și se duc. Dacă înțelegem asta, știm că nu putem avea o relație pentru totdeauna. Dacă ne naștem, vom muri. Dacă suntem împreună, ne vom despărți. Dacă înțelegem această dinamică a vieții, renunțăm la așteptări și trăim în momentul prezent. Fericirea este și ea impermanentă, vine și pleacă. De asemenea, suferința este tot temporară, nu durează „pentru totdeauna”. Când suntem fericiți, vrem să rămânem așa pentru totdeauna. Nu este posibil. Dar când vine suferința, vrem să scăpăm de ea cât mai repede. De asemenea, nu este posibil. În timp ce, dacă știm și acceptăm că nimic nu este pentru totdeauna și învățăm stăm în momentul prezent, mintea noastră este mai calmă și suntem mai fericiți.

Vine această înțelegere mai ușor cu practica?
Când practicăm, o facem pentru o viață umană prețioasă. Există viață umană și există viață umană prețioasă. Acestea 2 sunt diferite pentru că toată lumea are o viață umană, dar furtul, umilirea altor oameni, crimele nu ne pot duce către o viață prețioasă. Noi spunem că aceasta este viața umană. Pentru a trăi o viață prețioasă trebuie să ne concentrăm să facem 10 acțiuni pozitive în loc de 10 negative.

Care sunt acele acțiuni, pozitive și negative?
* Protejați viața altora, în loc să ucideți.
* Practicați generozitatea, în loc să furați.
* Urmați o disciplină, în loc de a avea un comportament sexual incorect.
* Spuneți adevărul, în loc să mințiți.
* Rezolvați conflictele, în loc să purtați discuții care dezbină.
* Vorbiți plăcut, în loc să folosiți cuvinte dure.
* Recitați mantre, în loc să aveți conversații fără sens.
* Fiți generoși, în loc să fiți lacomi.
* Cultivați bodhicitta (trezirea minții), în loc să doriți rău celorlalți.
* Aveți încredere în fapte, în loc să perpetuați opinii greșite.
Acestea sunt 10 acțiuni pozitive și 10 negative.
Cele 4 condiții pentru a încheia karma sunt: obiectul karmei, intenția, aplicarea (acțiunea) și realizarea.

Practicând meditația, învățăm să rămânem în momentul prezent, ne deconectăm de la gânduri, griji. Doar prin practică zilnică ne vom antrena mintea

Ce practici mai putem urma pentru trăi o viață prețioasă?
O altă practică este viața conștientizând impermanența – totul este în mișcare și schimbare constantă. Nimic nu rămâne la fel. Trebuie să fim conștienți că viața pe care o trăim nu va fi pentru totdeauna. Ne este dată zile, luni, ani, maxim să zicem 100 de ani, atâta timp cât avem acest corp. Deci, cum aș putea să-mi folosesc timpul și corpul, cum aș putea să trăiesc o viață plină de sens? Acestea sunt întrebările pe care ar trebui să ni le punem? Când ne uităm la impermanență, știm că totul se schimbă, tot ce se întâmplă acum va deveni imediat trecut. Trecutul a dispărut, nu se mai întoarce niciodată în această viață. Mulți oameni se gândesc la trecut și suferă. De ce să facem asta? Nu putem în niciun caz să ne întoarcem în trecut și să reparăm lucrurile. Iar dacă ne gândim la viitor, acesta există? Ce rost are să ne imaginăm ce vom face într-un viitor care nu există?

Dar dacă, de pildă, îmi doresc să îmi fac un plan să vizitez Nepalul, înseamnă că mă gândesc la viitor?
Nu, acesta este doar un plan. Îți faci un plan și apoi faci tot ce trebuie pentru a vizita Nepalul. Nu te gândești tot timpul cum va fi în Nepal, ce vei face acolo, ce se poate întâmpla. Tot ce avem este prezentul, care este compus doar din momente. Dacă analizăm situații trecute sau ne îngrijorăm pentru viitor, ce ne lipsește? Prezentul. Dacă ne lăsăm mintea să alerge între trecut și viitor, ne vom confrunta cu multă nefericire. Când mintea noastră se concentrează asupra trecutului și viitorului, nu trăim, doar analizăm sau ne îngrijorăm.

Cum ne putem antrena mintea să rămână în momentul prezent?
Practicând meditația, învățăm să rămânem în momentul prezent, ne deconectăm de la gânduri, griji. Doar prin practică zilnică ne vom antrena mintea să facă asta. Dacă putem trăi în momentul prezent, ne putem bucura de viață, putem fi fericiți. Poate pare ușor când spun: „Rămâneți în momentul prezent”. Dar este nevoie de practică pentru a reuși asta.

În momente în care ne doare corpul sau suferim pierderea cuiva drag, cum putem sta în momentul prezent?
Când ne doare corpul, ajută să rămânem în momentul prezent, să respirăm, să oprim mintea de la a crea gânduri despre ziua de mâine, care nu pot decât să ne aducă mai multe îngrijorări. Nu ne concentrăm pe durere, ci pe respirație și relaxare. Asta poate ajuta și cu durerea. Și ne reamintim constant că totul este impermanent. Încet, durerea va dispărea, suferința va trece. Trebuie să știm că totul este impermanent, noi suntem impermanenți, familia noastră este impermanentă, bucuria și fericirea sunt impermanente, durerea, tristețea și doliul sunt impermanente. Dacă intrăm într-o înțelegere profundă despre impermanență și acceptăm că totul se schimbă continuu, atunci am putea fi cu adevărat mai fericiți. Fericirea, tristețea, pierderea și moartea fac parte din viața noastră.

Moartea și pierderea sunt dureroase pentru mulți oameni. Cum ar putea acestea să devină mai ușoare atunci când practicăm impermanența?
Dacă practica ar fi ușoară, toți am fi Buddha. (zâmbește) În viața reală, să rămânem în momentul prezent, să știm să trăim în impermanență este foarte greu. Ce pot să-ți spun este că oamenii care practică în fiecare zi, trec prin pierderi mai ușor decât ceilalți. Toți cei care se nasc vor muri. Cu toții suntem impermanenți. Când va sosi timpul să mor, eu voi fi foarte calm.

Dacă vreți să vă antrenați mintea, dacă vreți ca mintea să controleze corpul, mai întâi învățați să vă controlați respirația

Observ că sunteți mai tot timpul vesel și păreți o persoană foarte calmă. Ajută meditația la o minte mai calmă, la a deprinde un mod mai senin de a fi și de a acționa în viața de zi cu zi?
Da, meditația ajută, dar numai dacă este practicată în fiecare zi. Cuvântul tibetan pentru meditație este gom, care înseamnă „a deprinde un nou obicei”. Mintea noastră este obișnuită să țopăie între trecut și viitor, dar prin meditație învățăm să o ținem în momentul prezent. Totodată, mintea învață să stea liniștită, calmă. Există multe moduri de a medita. Statul nemișcat și respirația fac parte din practica meditației. Respiri și nu te gândești la nimic, dar, când ieși din practică, te întorci mereu la gânduri. De aceea spun că trebuie să exersați, și meditația, și impermanența, să vă concentrați pe: „Și asta trece”. Dacă ne antrenăm mintea să trăiască cu impermanența, totul în viața noastră devine mai ușor de acceptat. Vom suferi mai puțin, ne vom bucura mai mult de viață, vom fi mai calmi și mai fericiți. A ști să trăiești în impermanență este o formă de meditație.

Care este postura pentru meditație, statul în șezut cu picioarele încrucișate este singura modalitate de a medita?
Există 7 posturi de meditație, dar cea mai comună este așezarea în poziție de lotus, dacă puteți. Dacă nu, stați în șezut și atât. Coloana vertebrală trebuie să fie dreaptă, pentru că, atunci când corpul este drept, nasul va fi drept, iar nasul este conectat cu aerul. Când corpul este drept, aerul curge ușor prin nas și atunci când respirați bine, este mai ușor să vă controlați mintea. Dacă vreți să vă antrenați mintea, dacă vreți ca mintea să controleze corpul, mai întâi învățați să vă controlați respirația. Respirația calmează mintea și sistemul nervos. Când ne enervăm, de exemplu, respirăm repede și sistemul nostru nervos este agitat. Atunci, corpul este pregătit de luptă (n.r. Lama vorbește despre răspunsul „fight” la stres) Calitatea respirației ne este afectată de emoții.
(continuă explicându-mi practica de meditație) Stai în șezut, nu închizi ochii, sunt pe jumătate închiși, pentru că, dacă sunt complet închiși, apar multe imagini și distrag mintea.

(Lama Migmar îmi arată cum stă în poziția lotus, cu spatele drept, palma dreaptă peste cea stângă și ambele așezate la 4 degete sub buric. Îmi spune că așa ne putem găsi poziția Chakrei Sacrale, măsurând 4 degete sub buric. Coatele nu sunt ținute aproape de corp, ci un pic depărtate, bărbia îi este trasă foarte ușor spre piept, gura este întredeschisă, ochii pe jumătate deschiși, privește către vârful nasului, deci aproximativ 45 de grade în jos)

(continuă, iar eu încerc să îl urmez) Acum, stai dreaptă, te concentrezi pe centrul tău sacru, care este acolo unde se află Chakra Sacrală, inspiri și expiri pe nas, calm, din burtă. Dacă ești distrasă de vreun zgomot, atunci ești deconectată de la practică. Când se întâmplă, încerci să revii la respirație. Poți număra respirațiile dacă vrei. O respirație completă este o inspirație și o expirație. Poți face 2-3 respirații conectate la mintea și corpul tău, în momentul prezent. A doua zi mai faci una. Cu cât exersezi mai mult, cu atât te lași deconectată mai greu de zgomotele externe. Iar când se întâmplă acest lucru, te întorci din ce în ce mai ușor în practica meditației. Practicând, înveți să te conectezi și să te reconectezi mai ușor la momentul prezent. Apoi, în viața de zi cu zi, când mintea ta se duce în trecut sau își face griji cu privire la viitor, o aduci repede înapoi în prezent. Așa înveți să fii din ce în ce mai calmă.

Ce sfaturi mai aveți pentru a ne păstra corpul și mintea sănătoase, în afară de meditație și practica impermanenței?
Dacă corpul este sănătos, mintea este mai ușor de controlat. Pentru a-mi menține corpul sănătos, eu practic yoga, pranayama (diferite tehnici de respirație) pentru că ajută și la digestie. Este foarte important pentru sănătatea noastră să digerăm bine ceea ce mâncăm. De asemenea, eu merg foarte mult pe jos. Dacă ești activ din punct de vedere fizic, mintea este activă, sistemul nervos este calm. Mișcarea fizică trebuie combinată cu practicile spirituale. Mâncăm bine și facem exerciții fizice pentru organism. Medităm, ne rugăm, facem alte practici pentru minte și pentru acumularea cunoștințelor spirituale. Acest lucru este foarte important, deoarece înțelepciunea spirituală ne ajută să ne descurcăm în orice situație care apare în viața noastră. Prin acumularea de cunoștințe și practică, atunci când ne confruntăm cu situații grele din viața noastră, putem trece mai ușor prin ele. Practicați meditația, practicați răbdarea.

Cum putem practica răbdarea?
Pur și simplu respirați și vă amintiți că totul este cauză și efect – Karma. Mânia este otravă. Când știi asta, te mai enervezi? Poate da, dar respiri și te gândești că totul vine și pleacă, așa te calmezi. Budiștii practică răbdarea, de aceea, atunci când cineva se comportă rău cu noi sau este nervos în trafic, spunem: „Mulțumesc, mă ajuți să exersez răbdarea”. Dacă nimeni nu mă enervează, cum aș putea să practic răbdarea? (zâmbește) Dacă practicăm răbdarea cu ceilalți, ardem multă karmă rea. Pe de altă parte, furia arde karma bună. Noi, budiștii, nu vedem oamenii care ne înfurie ca pe niște dușmani, îi vedem ajutându-ne să ne antrenăm mai mult.

Iubirea nu înseamnă niciodată a avea, iubirea înseamnă doar a dărui. În iubire nu există furie, există doar lumină

Cum cultivăm înțelepciunea?
Înțelepciunea înseamnă cunoaștere. Dacă înțelegeți impermanența, aceasta este înțelepciune. Dacă știți ce sunt iubirea și compasiunea, aceasta este înțelepciunea. Meditația și cunoașterea lucrează împreună, pentru că dacă nu aveți cunoaștere, nu știți nivelul pe care vreți să-l atingeți în practicile pe care le faceți. Așa veți face doar meditație, de exemplu. Meditația este calea, înțelepciunea este ghidul în practică. Meditația se concentrează pe un singur lucru, respirația. Înțelepciunea ne ajută să știm cum să respirăm corect. Când atingeți un anumit nivel de înțelepciune, înțelegeți ce aduce karma, ce aduce impermanența. În budism, există 6 perfecțiuni pe care le folosim în practica noastră: generozitate, disciplină, răbdare, sârguință, meditație, înțelepciune.

Cum practicăm iubirea și compasiunea, Lama, acestea nu se simt?
Iubirea și compasiunea sunt două lucruri diferite. Iubirea este atunci când dorești cuiva să fie fericit, sănătos, bine. Compasiunea înseamnă a-i dori cuiva să se simtă liber de suferință. De exemplu, dacă cineva se simte rău, ai compasiune pentru acel om, îi dorești să se facă bine în curând și suferința să se termine. Dacă vrei ca cineva să fie fericit, aceasta este iubirea, te bucuri pentru fericirea lui (ei) vrei să fie fericit(ă). Asta înseamnă să simți iubirea și compasiunea, cât și să le practici.

Înțeleg ce spuneți despre iubire. În cultura mea, iubirea apare după ce cunoști un om, când ai valori și sentimente comune, când îți pasă unul de celălalt. Cum pot iubi pe cineva cu care nu am o legătură?
Nu cred că aici vorbești despre iubire. Acela este atașament, este atracție. Iubirea nu înseamnă niciodată a avea, iubirea înseamnă doar a dărui. De exemplu, spui că iubești pe cineva, dar dacă nu îți trimite mesaje, te enervezi. Dacă nu îți spune „Bună dimineața”, te superi. În iubire nu există furie, există doar lumină. Buddha spune: „Iubire și lumină”. Dacă îți place o floare, nu o rupe, mai bine o uzi ca să poată crește. Dacă iubești pe cineva, dorește-i să fie fericit, să evolueze.

Dragostea, așa cum o descrieți, rareori există în lumea de acum.
Iubirea este un sentiment pe care îl avem pentru toată lumea. Nu numai pentru părinții noștri, pentru prieteni, comunitatea unde trăim, oameni din aceeași religie și cultură, ci pentru toate ființele care au minte și emoții. Iubirea este o stare de a fi în lume, dorind tuturor tuturor să fie fericiți și bine. Când iubești pe cineva, nu-l rănești, vrei să-l vezi fericit. Iubirea este iubire. Atașamentul este atunci când vrei să fii cu cineva, chiar dacă nu se simte bine, chiar dacă nu vrea să fie într-o relație cu tine. „Vreau” nu este iubire. Atașamentul vine din ego, din dorință. „Nu-mi pasă dacă este fericit(ă) sau nu, trebuie să fie cu mine, fiindcă mie îmi pasă doar de fericirea mea”. Fericirea vine atunci când ne pasă și de celălalt, când îi dăm spațiu să fie fericit. Este similar Karmei. Dacă vrem să fim fericiți, ar fi bine să răspândim fericirea în jurul nostru. Nu avem dreptul de a face rău nimănui, în niciun caz. Nu putem face rău altor ființe și să ne așteptăm să fim fericiți, pentru că nu există nicio ființă – umană sau animală – care să-și dorească durerea. Cu toții cautăm fericirea.

„Nu face rău nimănui” – o regulă pe care ar trebui să o urmăm cât mai mult posibil. Dar mi-e teamă că tot mai puțini oameni se uită printr-o asemenea lentilă, la viață și la relațiile lor.
De aceea avem războaie ca cele din Ucraina și Gaza, unde mulți oameni nevinovați sunt uciși. Când o persoană este cu adevărat rea, un ucigaș, un hoț, iar cineva îi răspunde în același mod, este la fel ca acea persoană. Este foarte greu să fim atenți la acest aspect atunci când lucrurile iau o asemenea întorsură ca războiul. Pe cât posibil, atunci când cineva ne spune ceva rău, sau ne rănește, cel mai bine este să stăm departe, să nu ne răzbunăm. În budism, înțelegem că dacă facem asta, creăm karma rea și trebuie să o ardem prin suferință în următoarea noastră viață sau chiar în aceasta. Dacă mai mulți oameni ar putea practica iubirea, compasiunea, răbdarea, nu am vedea atâtea războaie, ci mai multă fericire și bucurie.

O relație în care există iubire și fericire este o relație în care există libertate, există respect unul pentru celălalt și fiecare respectă fericirea celuilalt

Revenind la relațiile romantice, cum învățați cuplurile să fie fericite?
Nimeni nu trebuie ținut cu forța lângă noi. Dacă încercăm să ținem pe cineva aproape de noi, să-l controlăm – „Nu-l las să meargă nicăieri, nu trebuie să vorbească cu altcineva, trebuie să fie doar al meu, doar cu mine” – tot ce facem este să creăm și mai mult atașament. Odată cu atașamentul, vine și suferința.
Nu puneți stăpânire pe nimeni. Lăsați oamenii să facă ce vor, cu cine vor. O relație în care există iubire și fericire este o relație în care există libertate, există respect unul pentru celălalt, și fiecare respectă fericirea celuilalt. Știi, aud mereu lucruri ca acestea: „Ar trebui să porți asta. Ar trebui să faci asta. Nu te duce acolo, nu mai vorbi cu ăla”, de la oamenii aflați în relații romantice. Așa arată controlul. Aceasta este presiune asupra celuilalt, nu este iubire.

Dacă ne întoarcem la iubire, așa cum vorbiți despre ea – să dorim fericire și bine cuiva, fără să ținem pe cineva cu forța lângă noi – atunci când există iubire, există și fericire într-o relație, pentru că nu căutăm să creăm un atașament puternic acolo. Practic, „secretul” unei relații fericite de cuplu este dragostea, nu?
Da, este dragostea. Dar nu vreau ca oamenii să înțeleagă că nu există deloc atașament în relațiile de cuplu, pentru că acest lucru nu este posibil. Ceea ce spun este că mai puțin atașament înseamnă mai puțin control, mai puțină suferință și mai multă fericire. Aici, în cultura occidentală, iubirea este condiționată. „Te iubesc dacă îmi dai asta și asta, dacă ești așa și asta”. Știu că este greu pentru mulți să renunțe la control și atașament, dar exersând din ce în ce mai mult, pot avea din ce în ce mai puțin atașament într-o relație. Toți ne dorim fericirea. Or, dacă știu că atașamentul aduce suferință, atunci nu voi crea din ce în ce mai mult atașament în relația de cuplu. Iubirea necondiționată este dificilă, știu, de aceea oamenii își iubesc mai mult câinii și pisicile, pentru că animalele nu le spun cum să se poarte, ce să facă. Fericirea nu este posibilă dacă suntem posesivi cu cel de lângă noi.

Ați început încă din copilărie să practicați impermanența, răbdarea, a fi în momentul prezent, compasiunea, iubirea, generozitatea. Putem începe și când suntem adulți? Mai putem ajunge la un nivel care să ne permită să trăim mai bine, mai fericiți?
Da, sigur. Te poți gândi la tine ca un copil, la nivel de practică. De câte ori se împiedică și cade un copil, înainte de a învăța să meargă? Dar se ridică și încearcă din nou. Îmi place să spun că, a fi un practicant al învățăturilor budiste, nu înseamnă să fii o ființă perfectă, ci să înveți să fii o persoană bună, generoasă, un om fericit. Poți să cazi de zeci de ori, important este să te ridici și să exersezi mai mult.

Mulțumesc, Lama Migmar, pentru toate aceste învățături. În finalul conversației noastre, vreau să vă întreb ce veți face în România? Știu că veți rămâne aici o vreme.
Îmi place mult România și am o legătură bună cu țara voastră. De fiecare dată când vin aici, mă simt ca și cum mi-aș întâlni familia. Am descoperit că oamenii de aici vor să învețe și să practice învățăturile budiste, așa că, ori de câte ori vor avea nevoie de mine, voi veni și voi rămâne. Vreau să-i învăț pe români cum să aducă mai multă iubire și compasiune în viețile lor, în relațiile lor. Văd mult egoism și relații în care oamenilor nu le pasă de ceilalți, se gândesc doar la ei înșiși. Când se conectează cu mine, oamenii îmi spun problemele lor, așteaptă soluții de la mine. Nu am soluții, pot doar să le arăt o cale. Ei sunt cei care, prin practică, vor învăța ce înseamnă iubirea necondiționată, bunătatea, compasiunea.
Învățăturile budiste nu sunt religioase, sunt învățături pentru traiul unei vieți mai fericite, cu o inimă bună, în momentul prezent, cu cât mai puține așteptări, cât mai puțin atașați de oameni, de obiecte. Pot să arăt un mod de a trăi, dar numai cu practică oamenii pot ajunge la un anumit nivel. Prin practică ne schimbăm felul de a gândi și de a trăi. (Lama face o pauză, zâmbește și își unește palmele în dreptul inimii) Practicați, practicați, practicați: viața în momentul prezent, în impermanență, bunătatea, generozitatea, răbdarea, iubirea și compasiunea. Nu există magie, totul este doar antrenament.