Una dintre temele care mă preocupă mult în ultimii ani este Corpul. Sănătatea și echilibrul lui, legătura mea cu el, acceptarea trecerii timpului și faptul că acesta lasă urme în corp, îmbrățișarea corpului meu cu toate imperfecțiunile sale. Iubirea lui așa cum este. Deopotrivă, mă interesează cum simt emoțiile în corp, cum simt în corp întâlnirile cu oameni și ceea ce trăiesc, legătura minte-suflet-corp și memoria corpului. Nu mi-am văzut corpul multă vreme, de fapt l-am văzut – urât și greșit – nu l-am văzut multă vreme așa cum este el, imperfect, totuși minunat.

În urmă cu 4 ani, exact în primăvara lui 2021, am început să îl văd, să îl ascult. Dar nu pentru că m-am luminat brusc, ci pentru că am început să experiementez în el dureri, alergii și inflamații de tot felul. Corpul meu îmi cerea să mă uit la el, să mă uit la mine, după ani întregi în care mă uitasem doar la alții și trăisem tot felul de povești care nici măcar nu erau ale mele. Am început să mă uit la corpul meu. Am căutat să mă conectez cu el și am învățat să îl ascult. Am citit și am urmat o grămadă de workshopuri, am lucrat în terapii somatice, care m-au învățat cum să îmi văd corpul ca cea mai de preț resursă. Am învățat să lucrez somatic cu corpul meu. Este uluitor câte stocăm în corp. Tot ce trăim, tot ce ne spunem, toate suferințele, toate bucuriile.

Corpul știe adevărul, chiar și atunci când noi refuzăm să-l vedem. Și în el simțim prima oară, totul.

Știe toate poveștile pe care le-am trăit, cele spuse și cele îngropate adânc să nu le mai știm nici măcar noi. Știe momentele în care ne-am simțit întregi și cele în care ne-am dezis de noi. Știe cum am învățat să ne ascundem, să ne micșorăm ori să ne mărim ca să câștigăm spațiu în relații. Știe cât ne-am criticat și neiubit. Știe toate tăcerile noastre, toate luptele duse, toate momentele în care am amânat să ne alegem pe noi.

Știe fiecare îndoială pe care am avut-o în fața oglinzii. Fiecare „nu sunt suficient de…” „nu merit să…”pe care ni le-am repetat până au devenit parți din noi. Știe fiecare secundă în care ne-am forțat dincolo de limite, ignorând semnalele lui. Știe toate momentele în care am uitat să-l ascultăm. Știe toate momentele când l-am considerat o piedică.

Dar corpul nu este dușmanul nostru. Nu este o formă care trebuie „reparată” sau „îmbunătățită” ca să merite iubire. Dacă am începe să-l ascultăm cu adevărat, ce ne-ar spune?

Corpul știe cum să renască. Știe cum să se transforme, odată ce rescriem toate poveștile pe care ni le spunem despre el, despre noi. Corpul nu ne este doar un înveliș, este arhiva noastră vie de povești, este busola noastră, este primul nostru acasă.

Suntem multe femei care nu ne vedem cu adevărat, nu ne auzim, nu ne îngrijim corpurile, până nu ajungem în situații grele. Ba din contră, ne abuzăm corpurile cu alcool, relații toxice, zahăr, sau alte substanțe și comportamente care ne fac mult rău. Suntem multe femei care nu acordăm importanță faptului că emoțiile grele, neprocesate, neintegrate fac ravagii în corp.

Suntem multe femei care nu am auzit niciodată că suntem frumoase, minunate, în afara rolurilor familiale și sociale. Suntem multe femei care nu ne iubim corpurile așa cum sunt, fiindcă am auzit și ne-am identificat cu toate stereotupurile sociale. 90-60-90 a fost multă vreme un șablon.

Suntem multe femei cărora ne este rușine cu corpurile noastre pentru că nu sunt perfecte. Dar știm că perfecțiunea nu există. Suntem multe femei care punem atâta presiune pe noi și pe corpurile noastre, doar pentru a plăcea unui bărbat. Și mi se pare foarte trist.

Suntem multe femei cărora ne este greu în corp de femeie, trecem prin atâtea – shaming, traiul într-o societate încă profund misogină, dureri menstruale, nașteri, perimenopauză, menopauză. Etapele de viață prin care trece o femeie vin cu schimbări de tot felul, de care unele dintre noi nici n-am știut până nu am ajuns să le trăim.

M-am gândit de multe ori că mi-ar fi fost mult mai ușor în corp de bărbat, dar neputând să schimb acest dat (acum îi zic dar), am învățat să îmi iubesc corpul de femeie, să îmi văd puterile, să îmi accept neputințele și să îmi știu corpul ca resursă de bine, de sănătate. Să îl ascult, fiindcă intuiția mea stă în el. În el simt totul prima oară.

La început de primăvară, am scris pe Instagram că, în toată luna martie, fac în fiecare zi un act conștient cu mine, către mine, prin care să îmi sărbătoresc corpul de femeie și feminitatea. Dacă ai citit până aici, te invit și pe tine în demersul #iubiredecorpfemeiesc, sunt convinsă că 31 de zile de atenție la corpul nostru și la feminitatea noastră, pe care ne-o exprimăm în forme diferite, ne va aduce mult bine.

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*