A fost o iarnă lungă. Nu doar afară, ci și înăuntru, pentru mulți dintre noi. Adevărul este că nu ne ajută nici contextul prin care trece lumea noastră. Eu am simțit iarna asta în toată ființa mea, și nu, sentimentul ăsta de pâclă nu s-a disipat doar pentru că azi este 1 martie, dar simt cum nădejdea noilor începuturi câștigă în mine teren.
Prin a treia săptămână de ianuarie m-am prins că am o alegere de făcut – (1) mă opresc cu totul din a acționa pe direcțiile pe care mi le-am propus la final de 2024, (2) pun presiune pe mine și acționez într-un ritm alert, (3) fac pași mărunți, așa cum poate Corpul meu?
Ce bine că m-am prins că trebuie să încetinesc, deși planul era să intru cu forțe proaspete și croită pe acțiune într-un nou an, că vreau să fac atâtea. Ceva s-a întâmplat, însă, ceva ce poate a avut nevoie să se așeze, iar corpul (de o vreme îi recunosc inteligența, uneori mai mare ca cea a minții) a ales să mai rămână o vreme într-un ritm acordat cu natura. Mai pe slow așa. Și nu l-am grăbit, fiindcă am învățat că nu-mi fac decât rău când mă grăbesc.
Altădată, văzând că nu pot înainta în ritmul pe care mi-l imaginasem eu, m-aș fi tăvălit pe jos de supărare. Pe mine în primul rând. M-aș fi certat, aș fi pus pe mine, pe sistemul meu nervos și pe corp o presiune uriașă, m-aș fi forțat să fac mult mai multe și mai repede, dar asta se întâmpla pentru că nu știam la ce mă supun exact atunci când decid să acționez așa. De data asta, am acceptat că pot cât pot, iar aseară, în timp ce scriam în jurnalul lunar și făceam „darea de seamă” a lui februarie, am trecut la punctul „ce iau cu mine din luna asta” Zona de mijloc. Înțelepciunea de a găsi echilibrul. Nu m-am oprit, nici n-am accelerat cu motorul înecat turat la maxim. Am acționat cu pași mărunți, dar am acționat.
A fost o iarnă în care poate nici tu n-ai avut drive și energie să alergi după obiectivele alea scrise frumos la final de decembrie – pe unele dintre ele poate chiar le-am scris împreună la Șezătoarea de Solstițiu din decembrie. Și este bine că le-am scris fiindcă eu cred că este important să ne facem planuri, mai ales când încheiem un capitol. A fost o iarnă în care poate ai avut nevoie și tu să încetinești, poate chiar să stai pe loc. Să-ți dai timp. Să accepți că nu tot ce e în plan se întâmplă pe fast-forward. Poate ai reușit să nu te învinuiești că nu îți iese, că ritmul în care vrea corpul tău este altul decât cel al minții.
Azi a venit primăvara, în calendar cel puțin, și primăvara are un fel al ei de a ne trezi la viață. Nu brutal, nu cu presiune, ci organic. Exact cum încep să înmugurească copacii și niciunul nu se uită în jur să vadă dacă ceilalți au înflorit mai repede. Fiecare are ritmul lui.
Poate că acum e momentul și tu să-ți amintești ce ți-ai promis la final de an. Nu cu vinovăție, nu cu presiunea că ar fi trebuit să fii mai departe, ci cu multă curiozitate, să vezi ce mai rezonează cu tine acum? Ce vrei să iei mai departe din ce ți-ai dorit atunci?
Și, mai ales, ce-ai învățat despre tine în lunile astea de iarnă?
Primăvara e despre începuturi, despre transformare, dar și despre continuitate. Despre a face lucruri mici, totuși constante. Despre a îndrăzni să ieși, să încerci, să te miști spre ce contează pentru tine. Nu cu salturi uriașe (sau poate și așa) ci cu pași reali și sustenabili.
Martie este luna așteptărilor, cum zicea Emily Dickinson, dar poate nu vorbim despre așteptările alea care vin și cu atașamentul de rezultat, ci mai degrabă cu cele mai aproape de o zonă a încrederii – „știu ce vreau, fac ce este de făcut și am așteptarea (încrederea) că o să iasă”.
Așa că, dacă simți chemarea, fie ea și vagă, de a face ceva diferit, de a ieși din hibernare, de a aduce mai multă energie în ce faci, ascult-o. Poate că e momentul.
Poate este momentul unui nou mindset, unor noi obiceiuri care să te conducă înspre o viață mai sănătoasă, mai echilibrată, ma împlinitoare, unor noi aventuri pe care ți le dorești, unor noi experiențe pe care vrei să le trăiești, depășirii unei zone de confort care te ține prizonier(ă) într-o situație, relație, job. Poate este momentul deșteptării de primăvară. Și poate acest moment este unul în care începe o nouă transformare în noi, în viața pe care o trăim.
