Este ceva vreme de când nu mai cred doar în medicina alopată, ci am început să mă mai uit și în direcții alternative, să caut, să văd ce îmi face bine și să le combin cumva. Într-o manieră echilibrată, desigur. În timp ce merg la medic pentru analizele și investigațiile anuale sau atunci când anumite dureri persistă, am început să citesc tot mai mult și să adun informații despre daunele pe care ni le provoacă în corp emoțiile negative, energia toxică din anumite relații sau conjuncturi, traumele, abuzurile, anxietatea sau depresia.
Nu voi elabora partea aceasta pentru că nu pledez pentru nimic, fiecare își face alegerile conștient și asumat. A fost doar o introducere ca să scriu un pic despre autodevalorizare. Un monstruleț cu care mă lupt de când mă știu. Și tot de când mă știu mă dor articulațiile și oasele, iar analizele sunt, de fiecare dată, all clean and good.
Într-un dicționar al cauzelor emoționale ale bolilor și afecțiunilor fizice, însă, am găsit faptul că autodevalorizarea, puținul pe care îl credem despre noi și despre lucrurile bune pe care credem că le merităm, poate genera dureri foarte mari de articulații, oase și mușchi. Nu ridicați din sprânceană, nu am luat-o pe miriște, am explicat mai sus că mă mai uit și în alte direcții.
Povestea asta este veche, o duc de când eram copil. Nici acum nu pot primi un compliment sau aprecierea muncii mele, fără să mă întreb dacă realmente le merit. O bună perioadă din viața mea, pentru că am fost crescută în comparații cu colegii de clasă și de sport, cu vecinii de bloc, căutam mereu să mă validez prin comparații. Din fericire, pe partea asta, am mai rezolvat treburile. Am conștientizat, observ că se mai întâmplă destul de rar și atunci știu ce am de făcut.
***
Primesc uneori, ca toată lumea, aprecieri, complimente, dintr-astea de validare exterioară, pe care le barez automat cu un răspuns negativ, și mi-a trebuit mult să observ asta la mine.
”Ești frumoasă și arăți mișto!””
”Nu sunt deloc! Așa mă vezi tu.”
”Ești deșteaptă!”
”Nu sunt, cum naiba ai ajuns tu la concluzia asta?”
”Scrii bine, îmi place!”
”Nu scriu deloc bine!”
Și lista asta de replici poate continua. M-am gândit la un moment dat că natura mea perfecționistă mă face să mă pun atât jos, să nu cred că sunt o femeie cât de cât faină măcar, și bună în ceea ce fac profesional. În terapie am aflat că este vorba de fapt despre autodevalorizare, un tipar negativ pe care mi l-am construit de copilă, când nu auzeam absolut niciun cuvânt de laudă de la ai mei, oricât de bine m-aș fi descurcat la școală, sport sau în societate. Ci eternul ”X ce a făcut?”. Este una dintre metehnele generației mele și mulți îi suportăm consecințele.
În timp ce oamenii din jur ne lăudau pe mine și pe sora mea, că eram frumoase, că eram deștepte și bune la învățătură, că eram educate, cuminți (știți voi modelul de cuminte de pe vremea adolescentelor de 40+ acum) și că luam premii la olimpiade și la competițiile sportive, replica alor noștri era la orice: ”E, nu le mai lăudați, așa sunt toți copiii!”.
Pas cu pas, în inconștientul meu s-a format gândirea strâmbă că trebuie să fii de undeva din dimensiuni nepământene și să faci lucruri ieșite din comun, ca să fii un om frumos și valoros, să ai succes și să meriți aprecierea celor apropiați. Și, prin extensie, a celor din jur. Iar tiparul ăsta negativ s-a prins atât de adânc în mintea care dictează peste 90% dintre alegerile și deciziile noastre (cea subconștientă), încât cu greu am ajuns la el. Pentru că numai atunci când le conștientizezi pe toate poți și încerca să faci ceva ca să scapi de ele. Măcar cât de cât. 🙂
Am stat mult în conectare cu mine, în analiză și în tot felul de practici pentru a înțelege și accepta că nu trebuie să fiu nici Einstein, nici Miss Univers ca cred că sunt un om bun și un profesionist valoros. Și nu vorbesc aici despre ego, am încercat să nu îl las hrănit, ci despre autovalorizare. Despre conștientizarea tuturor datelor personale pozitive, abilităților și competențelor pe care le am și care nu sunt puține. Toți avem asemenea date și fiecare dintre noi poate dezvolta altele și altele, utile pentru anuminte momente din viețile noastre.
Este complicat – nu imposibil, dar consumă multe resurse și este un proces greu și foarte dureros – să te duci la rădăcina unui tipar negativ, să încerci să scapi de el și să pui în loc altul sănătos, care să ruleze în mintea de adult. Am scris din experiența mea pentru că poate ați trăit sau trăiți una similară, poate nu credeți că meritați lucruri bune, reușite personale și profesionale sau aprecierea celor din jur. Le meritați.
