La ani distanță de la debutul vieții mele romantice (ah, cum sună asta ca și cum aș fi o bătrână înțeleaptă Dr. Love 🙂 ) am realizat câte obiceiuri toxice dezvoltăm, chiar de la începuturile unei relații sau de-a lungul anilor și cât rău ne facem dacă nu le conștientizăm încă de când se instalează și putem lua măsuri.
Nu te trezești, pur și simplu, într-o zi și îți spui ”Eu nu mai pot în această relație!”, ”Eu nu sunt fericit și abia acum am realizat asta!” sau ”Eu nu îl mai iubesc pe băiatul ăsta!”.  Și nu ajungi dintr-odată să cauți în altă parte ceea ce nu ai acasă, dacă ești întreg la minte și la suflet.

Premisele unor astfel de comportamente se instalează treptat, în ani de ”somn” în cuplu, conținutul unei relații se deteriorează în timp, doar că unii dintre noi suntem prea preocupați de altele ca să observăm asta. Cel mai trist este că, și atunci când există iubire, iubirea aia pură, curată și caldă, tot poți ajunge într-un impas imposibil de trecut cu partenerul, tot poți ajunge să îți dorești să fugi cât te țin picioarele, dacă nu ești atent să repari ce scârțâie.

M-am gândit la câteva obiceiuri toxice pe care le-am observat în relațiile mele și în ale celor din jurul meu și mi-am dat seama că acestea pot distruge chiar și o poveste frumoasă. Vorbesc despre acele relații care au la bază cele mai importante elemente: iubirea și chimia, căci altfel de ce ai porni pe o cale în doi?

1. Luatul partenerului de-a gata și comoditatea exagerată în relație
Asta este favorita mea. Gata, ești al meu, sigur ai să fii lângă mine toată viața. Dacă mai facem și acte, dacă îți mai fac și un copil, este clar că nu ne mai despărțim. Gata, pot să mă relaxez, nu mai trebuie să dovedesc nimic, căci nu mai este cazul. ”Ador” oamenii care iau oamenii de lângă ei de-a gata, iar când nu-i mai iau se lamentează!

2. Frica de a fi mințit și înșelat și de aici posibile acțiuni paranoice
Pe asta o dau din experiență. Nu știu dacă am dezvoltat această teamă în adolescență când am început să ies cu băieți și mai aflam despre fete care sunt mințite și înșelate sau s-a instalat când am descoperit cum am fost, la rându-mi, mințită și înșelată. Cer este că am dus-o în multe dintre poveștile mele. Îi urmăream pe băieți, îi suspectam de miciuni, până m-am eliberat de această treabă când am înțeles că nu dețin niciun control.

3. Absența încrederii
Da, știu, nu există iubire fără încredere. Except it does sometimes. Mai ales când te îndrăgostești de un băiat căruia îi cunoști istoricul iar faptele sale anterioare te cam împiedică să te arunci cu încrederea. În mod normal, dacă mă ducea capul, nu mă băgam într-o astfel de relație, dar am făcut-o și eu o dată.

4. Rutina și dezinteresul de a ieși măcar din când în când din cotidian
Ah, îmi amintesc o iarnă întreagă cum am stat cu iubi în casă. Pur și simplu nu era interesat să ieșim și m-am complăcut și eu în rutină. Gătit, sex și filme, cam astea au existat în relația noastră timp de câteva luni. După care mi-am luat câmpii și am plecat.

5. Lipsa comunicării deschise despre orice, chiar dacă unele lucruri nu sunt ceea ce ne dorim să auzim de la partenerul nostru
Asta, după iubire și chimie, mi se pare cea mai importantă latură a unei relații. Multe cupluri se destramă din cauza lipsei comunicării. Eu nu credeam că se poate dezvolta partea asta a vieții în doi, dacă omul de lângă tine nu este comunicativ. Nimic mai fals! Atunci când există interes și dorință, orice se poate îmbunătăți.

6. Lipsa gesturilor de apreciere în cuplu
Fără ”te rog”, fără ”mulțumesc”, fără ”ce frumoasă ești astăzi, iubito”, fără ”ce paste bune ai gătit, draga mea” (și viceversa, desigur) lucrurile se pot deteriora. Într-o relație îți dorești să fii apreciat, să ți se mulțumească, să fii rugat, să ți se ofere recunoașterea pentru ceva ce ai făcut bine și frumos.

7. Micile minciuni spuse ca să nu se mai iște discuții și tensiuni în cuplu
Aici cred că oricine știe la ce mă refer, iar pe termen lung da, acesta este un obicei toxic care poate afecta o relație.

8. Mult prea prietenos, într-un ușor flirt continuu cu persoanele de sex opus
Am făcut-o și eu cu grație mult timp, motivând că așa sunt eu comunicativă și prietenoasă. Într-o zi am înțeles că nu este în regulă să fii într-o relație cu cineva și tu să continui să te comporți într-o conversație cu alt băiat prea deschis și fără un soi de barieră care să îi arate că nu ești disponibilă.

9. Lipsa gesturilor de afecțiune
”Te iubesc și știi asta, nu trebuie să ți-o și arăt”. Am auzit-o la o fată care îmi povestea că așa îi zice ei iubitul. Nu mi-a dat Dumnezeu bărbat neafectuos, însă mai văd în jur munți de răceală care le servesc partenerilor/partenerelor astfel de explicații pentru a-și justifica comportamentul distant. Suntem oameni și tânjim după afecțiune, iar lipsa ei ne îndepărtează de cel drag.

10. Conflictele repetate și lipsa compromisurilor
Deși am fost condamnată de apropiați că nu fac compromisuri, am făcut o grămadă în relații. Cred în căutarea esenței conflictelor și evitarea lor, la fel cum cred în compromisurile care nu te fac să te pierzi pe sine, doar ca să nu mai existe discuții în contradictoriu. Căci atunci nu mai este vorba despre compromis, ci despre sacrificiu.

11. Televizorul și telefonul
Tehnologia ne omoară relațiile. Să vă uitați, de curiozitate, mai ales în birturi, câte cupluri nu își vorbesc și cum fiecare stă cu ochii în telefonul său. Ca să nu mai vorbesc despre câți preferă acasă să se holbeze la televizor în loc să petreacă timp de calitate cu partenerul.

12. Băgatul sub preș al mâniei și nemulțumirii
Asta este grea. Nu cred într-o relație cu repetate conflicte, acestea o distrug în final fiindcă este clar că partenerii nu sunt pe aceeași lungime de undă, însă nici nu sunt adepta ”băgatului sub preș”. Ideea este să găsești cheia potrivită să îți exprimi furia sau nemulțumirea calm și să găsești o cale de dialog cu cel care le-a generat. Dacă te deranjează ceva, apoi altceva, și le tot bagi sub preș, la un moment dat gunoiul începe să miroasă urât.

Voi ce obiceiuri toxice care pot omorî o relație aveți de împărțit?

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*