Din când în când, îmi redeschid una dintre aplicațiile de dating la modă în România: Tinder sau Bumble. N-a fost niciodată despre sex pentru mine, nu m-am pus acolo, out in the open, pentru asta. A fost, și încă rămâne, un exercițiu de expunere într-un mediu unde mă văd doar bărbații. Un exercițiu de a fi cu inima deschisă și într-o lume unde mulți spun numai brașoave. Când am intrat prima dată pe Tinder, a fost într-o perioadă în care eram încrâncenată să cunosc bărbați noi, să ies cât mai mult, ca să scap dintr-o relație toxică și să uit de tot greul pe care îl trăiam. Nimic mai greșit. Lucrurile nu merg așa, nu merg la modul general, iar pentru mine nici atât. Nu mi-a ieșit și mă bucur mult că nu mi-a ieșit, pentru că sigur aș fi ajuns fie într-o altă relație toxică pansament, fie într-una abuzivă. Și, oricum, m-aș fi urât pentru asta.

L-am închis și redeschis în pandemie. Pentru că erau momente când mă simțeam destul de singură, deși aveam oameni cu care vorbeam, și am sperat că voi da peste niște bărbați asemenea mie, care căutau conversații drăguțe, catchy. Îmi amintesc că tot uimită am fost după vreo câteva experiențe. Pandemia nu schimbase nimic în abordarea unor bărbați – nu știu cum este de partea cealaltă, ca să nu ziceți că scriu sexist.
Și în pandemie, când toți o luaserăm cu revelațiile și lecțiile – unii s-au mai trezit, alții au dormit și atunci – aplicațiile astea erau tot pe modul „supermarket”, intri, verifici produsul, îl întorci pe toate părțile și alegi dacă îl pui în coș sau îl arunci la loc pe raft.

Ce faci profesional, ești măritată, ai copii, unde stai, ce înalțime ai, câte kilograme?”

M-am provocat să rezist acestui gen de discuții, deși, în momentele acelea, în care izolarea ne dăduse înapoi și ceva bun, timp, nu mai înțelegeam de ce unii oameni alegeau să rămână în aceeași zonă, a „goanei după cumpărături”.

M-am simțit de multe ori objectificată în conversații. Îmi amintesc că unul dintre domnii cu care m-am conectat mi-a scris că el se uită la pozele mele și observă că am puțină burtică. Și că lui nu îi place asta, l-am întrebat de ce a mai ales să ne conectăm, că doar văzuse ”produsul”, mi-a zis că, totuși, sunt frumoasă. Evident că ne-am despărțit în aplicație, dar m-am gândit cât de puțin interesați sunt unii oameni să lucreze la forma lor umană. Cum ajungi la 40 de ani să vorbești așa? Ce-ai făcut până atunci? Cum ți-ai petrecut timpul, astfel încât să începi o conversație într-o asemenea manieră?

Într-o altă discuție, un alt bărbat mi-a spus că pentru el contează foarte mult fizicul și că el face sală. I-am zis că și eu fac mișcare, că toți oamenii care-și doresc sănătate își mișcă corpurile într-un fel sau altul. Mi-a scris imediat dimensiunile sale, fără să i le cer, iar eu i-am spus că n-are rost să-și piardă timpul, eu nu am pătrățele pe abdomen. Nu mi-am făcut vreodată un obiectiv din treaba asta. A răspuns cu un emoticon zâmbăreț. Și-apoi mi-a dat letala:

”Nu caut femei cu pătrățele pe abdomen. Observ, totuși, că nu ești grasă, ești bine proporționată. Și ai părul lung. Îmi place asta la o femeie, îmi place să îmi plimb mâinile prin părul ei. Mamă, și ai și ochii albaștri”.

Ar fi trebuit să mă simt admirată? Flatată? Nu m-am simțit, dimpotrivă. De la punctul ăla încolo, am devenit sarcastică, întrebându-l dacă mă calific în finală. Evident că ne-am și despărțit în aplicație, după ce i-am urat succes mai departe.

Am avut și experiențe drăguțe, conversații frumoase, date-uri în care am simțit și văzut că omul din fața mea este interesat să mă cunoască, pe care am fost interesată să îl cunosc. E foarte ușor să faci sex în zilele noastre. Este o libertate sexuală uluitoare în rândul oamenilor de toate vârstele și este foarte bine că trăim aceste vremuri. Este, însă, greu să stabilești o conexiune umană autentică, reală, față în față și să afli povestea cu care vine acel om după el. Și mai grea este intimitatea, să îți dai voie să fii cunoscut fără măști, să te expui. La rândul tău, să fii deschis să cunoști un om, cu toate ale sale. Abia atunci sexul este cel mai bun, când există conexiune și intimitate. Dar câți le mai caută în zilele noastre?

Glisăm prin zeci profiluri în funcție de poze cu filtre și biografii scrise la cafea.
Ne „îmbinăm” (a se citi match) virtual și ne place gratificarea instantă!

Nu suntem realmente interesați de discuții, ci de cum se prezintă produsul de pe ecran.
Ne conectăm, dar amânăm la nesfârșit întâlnirea. Și interesul dispare, evident.
Motivăm dezinteresul prin lipsa timpului.
Nu ne întâlnim și dispărem, fără un cuvânt.
Ne întâlnim și apoi dispărem fără un mesaj.
Ghosting-ul este o practică la modă.
Asl, pls. Ca pe vremea MIRc-ului. Doar că acum este un pic mai elaborat: cu ce te ocupi, ești măritată, ai copii, unde stai, ce înalțime ai, câte kilograme?

De ce nu ne mai dorim să aflăm poveștile oamenilor? Să creăm conexiuni autentice între noi?
Atâția oameni single, și, totuși, atât de puțini se întâlnesc și construiesc ceva cu unii asemenea lor. Nu mai avem timp, disponibilitate și nici energie pentru a stabili și dezvolta relații autentice, semnificative, reale, sincere. Cultura întâlnirilor romantice de astăzi este nemiloasă. Pe mesele celor single sunt puse opțiuni nesfârșite și nimeni nu mai are chef, timp și răbdare să descopere ce e în spatele unui cont cu poze perfecte (sau imperfecte), în spatele unor cuvinte inspirate (sau neinspirate), darămite să-l găsească pe The One.

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*