Cineva despărţit recent de persoana cu care forma un cuplu, încă suferind, încă oblojindu-și rănile după dezamăgirea prin care trecuse, îmi spunea că iese la vânătoare. “Ce rost are să plângi singur în casă când poţi să te iubeşti cu alta nouă, să o iei de la capăt?”, mi-a zis. “Păi nu o iei de la capăt tocmai corect”, i-am spus, “tu duci cu tine tot gunoiul într-o poveste nouă și nu ai nicio șansă astfel să o transformi într-una cu happy end”.
El nu şi nu, că vrea să-şi găsească imediat pe cineva care să îl ajute să îşi spele creierii şi inima de fosta. Că el numai aşa ştie să facă, iar asta a funcţionat, cumva, mereu. Îmi povestea cu atâta convingere că trece dintr-o relaţie într-o alta şi se vindecă din mers cu ajutorul noii partenere.
Ne mințim și rănim oameni nevinovați cu astfel de comportamente. Am fost acolo până la o anumită vârstă (32 ca să fiu mai exactă) am mers din relaţie serioasă în relaţie serioasă. Dintr-un final de poveste direct într-alta, cu un trecut bogat neînţeles şi nestrecurat până să rămână ce e bun, cu răni, cu resentimente, cu lacrimi şi frustrări. Cu sute de întrebări la care, atunci pe moment, când se termină totul, nu ai răspunsuri. Ești doar încrâncenat și îți sângerează inima. În momentele alea este greu să stai singur, să te întrebi și să îți răspunzi tu cu tine.
Nu e corect să duci toate astea cu tine într-o relaţie, nu e corect deloc. Mai ales pentru că există șansa ca omul ăsta nou de care îţi legi pentru moment timpul şi trăirile să-şi fi făcut munca de resetare conștiincios. Să-şi fi identificat demonii, să-i fi exorcizat, să fi pus pansamente după pansamente peste bubele de pe inimă până când s-au vindecat. Adică să fie gata.
Să te iubeşti cu altcineva ca o coală albă de hârtie, eliberat de trecut şi traume, asta ar fi benefic pentru orice relaţie nouă. Uite o idee ca să nu rănești conștient alți oameni. Să înţelegi că nu ai cum să treci într-o poveste proaspătă dacă nu ai încheiat-o complet pe cea anterioară și dacă nu ai curățat toată energia urâtă cu care ai ieșit (poate) din ea. Să accepţi că ai nevoie de puţin timp să asimilezi tot ce ai trăit, să eliberezi ce nu îţi mai serveşte şi să păstrezi doar momentele frumoase, ca să porneşti pe un nou drum curat. Câţi ştim să facem asta? Câţi avem răbdare? Să fii o coală albă de hârtie pe care să scrieţi împreună datele poveștii voastre de iubire. 🙂
