Aş fi vrut să pun originalul acestei scheme de tip corporatist 🙂 pe care am găsit-o într-o zi prin online. Este similară unui proces flow al unei companii. De fapt, cu cât m-am gândit mai bine, este chiar a unui un proces, un proces mental care apare atunci când ai o problemă, o frământare, griji de orice fel.
Am văzut această schemă (era în engleză şi nu o mai găsesc) şi m-a “lovit” fix în moalele capului, fiindcă mi s-a părut cumva esenţa vieţii mele de adolescent şi adult. Griji, frate, din orice griji. De fapt, de fiecare dată, este mintea care te sabotează hardcore dacă o laşi şi incapacitatea de a o calma.
Cât adevăr zace în vorbele înţelepte din schema asta, dar câtă practică trebuie ca să ajungi acolo, mai ales dacă ai fost învăţat de mic să îţi faci griji pentru orice, să te agiţi la cel mai mic greu, să faci scenarii apocaliptice când tu sau unul dintre cei dragi ţie nu sunteţi bine. Mintea îţi poate fi cel mai bun prieten, dar şi cel mai mare duşman.
Încerc de vreo doi ani de zile, de când mă confrunt continuu cu două situaţii stresante de viaţă care uneori ating cote destul de înalte de stres şi griji, să dezvolt un mecanism de negociere cu mintea mea în situaţiile în care o ia razna. Nu spun că reuşesc tot timpul dar uite ce fac:
- Când simt agitaţia aia interioară generată de griji, mă opresc. Las orice fac, nu contează unde sunt, mă opresc şi respir adânc.
- Îmi spun: “Ok, care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla în acest caz?” şi mi-l spun pe cel mai rău. Evident că inima este pe câmpii şi anxietatea creşte, dar, odată ce l-am conştientizat şi verbalizat, parcă nu mai are aceeaşi putere asupra mea.
- “Crezi că poţi tu acum împiedica asta, dacă este să se întâmple?”. În mod evident este un NU cât China. “Ai vreo soluţie să rezolvi acum problema asta?”. DA sau NU, orice răspuns mi-ar veni, încerc să vorbesc cu mintea mea, să mă eliberez de griji şi panică. Uşor, uşor, după mai puţine sau mai multe minute de conversaţie, ca prin minune, nu se mai învârte pământul cu mine.
Nu îmi iese mereu, însă, când îmi iese, simt o pace, linişte interioară şi o încredere greu de pus în cuvinte care să îi facă dreptate.
Ai problemă? Ai o soluţie? Da/Nu -> De ce îţi faci griji? Nu mai bine îţi domoleşti mintea luată razna?
