Să ştii să ceri şi să primeşti ajutor. Nu neapărat să îl aştepţi, nu toţi ştiu să îl ofere, dar ţi-l dau dacă îl ceri, dacă ai nevoie. Să ştii să ceri şi să primeşti ajutor, pentru că nu, nu eşti neajutorat dacă o faci, ci, pur şi simplu, într-un moment sau altul ai nevoie de o vorbă, de o recomandare, de un drum cu maşina, de bani, de mâncare, de o îmbrăţişare. Nu ştiu, de ceva, de orice te ajută să treci prin perioade dificile şi să mergi cu capul sus mai departe. Să ştii să ceri şi să primeşti ajutor fără să te simţi stânjenit sau slab, fără să simţi că ţi se cuvine, fără să uiţi să fii recunoscător, este creştere interioară şi se simte minunat.
Am învăţat asta. Primesc cu bucurie ajutor, accept când oamenii mi-l oferă şi, în anumite cazuri, îl cer când am nevoie. Fără ruşine, fără să cred că cineva m-ar putea privi cu milă dacă îi cer ajutorul. Şi cu multă încredere că voi primi cel puţin un mesaj sau un indiciu în ceea ce caut. Să ştii să oferi ajutor, în orice fel poţi, fără să invadezi spaţiul celui căruia îl oferi, fără să insişti, fără să te insinuezi ca salvator, de parcă ai deţine puterea absolută. La asta încă învăţ. De multe ori, din dorinţa de a ajuta, insist că sunt acolo, că pot ajuta, că pot oferi un umăr pentru lacrimi, o vorbă bună pentru suflet, o rugăciune pentru momente grele, un gând sau ceva material. Mă implic şi poate, de multe ori, dau prea mult din energia mea unor oameni care nu sunt pregătiţi să se ridice din poziţia de victimă, care au nevoie de confirmări din alte părţi sau care, pur şi simplu, nu apreciază.
Lecţii, lecţii şi învăţături! De asta suntem pe pământ.
Nu suntem singuri în această lume, iar eu nu mă mai regăsesc în vorba aceea “Până la urmă tot singuri suntem, tot singuri murim!”. Da, pe lângă ajutorul celor din jur, noi înşine suntem primii care trebuie să încercăm să facem tot ce depinde de noi ca să rezolvăm o problemă, ca să ieşim dintr-o situaţie grea, dar nu suntem singuri. Avem oameni lângă noi, iar dacă nu îi avem, când ştim să cerem şi să primim ajutor ei apar. Frumoşi, deschişi, sinceri, empatici! Pentru că Dumnezeu se manifestă cu graţie şi prin oameni!
[…] Să știi să ceri și să primești ajutor cuiva mai puternic decât tine sau cuiva care te poate ajuta când tu te împotmolești, este un semn de putere și curaj, nu de slăbiciune și lașitate. Eu nu am știut să cer până nu m-am făcut mai mare, mare as in adult respectabil peste 30. Credeam să oamenii din jur sunt cumva datori să se ofere tot timpul, să vadă când am eu nevoie de ajutor și pac! să se ofere să mi-l acorde. Am în jur oameni care fac și asta și primesc cu bucurie, dar tot mi se pare o practică nesănătoasă cu care te autosabotezi. Am deprins-o și eu de undeva și am perseverat cu ea până am decis să mă lepăd de ea. Și m-am lepădat. […]