Am străbătut zilele trecute în lung și în lat Slatina, orașul copilăriei mele. A fost, practic, un într-un city break după 4 ani trecuți de la ultima plimbare la pas pe meleaguri oltenești. Mi-am ales să revăd locuri care îmi aduc încă aminte de copilărie, de perioada minunată a liceului, de momente vesele și frumoase din viața mea la Slatina. Am găsit orașul atât de familiar cu totul și, totodată, parcă străin, ca și cum ar fi trecut mult mai mulți ani de la ultima revedere.

La câteva zile după moartea mamei mele, am trăit o chemare profundă și foarte puternică să mă reîntorc pe meleagurile pe care m-am născut și am crescut. Am simțit nevoia unei călătorii înapoi, în trecut, în mine, către mine, o reconectare a sufletului meu cu părinții mei, care nu mai sunt, și cu toți oamenii de aici, care au însemnat cândva ceva pentru mine.

Slatina este și va rămâne mereu un loc de suflet unde a fost casa părintească, locul unde am trăit, timp de 34 de ani, atâtea bucurii, cât și dureri, atâtea povești frumoase, unele cam complicate, locul unde m-am îndrăgostit prima oară și am avut inima în bucăți, locul unde am avut primul job din viața mea, care mi-a fost tare drag, orașul unde mi-am făcut primii prieteni buni. Slatina este și va rămâne mereu primul meu acasă.

Parcul Esplanada, Slatina

Slatina este un mic oraș muncitoresc în care administrația locală din ultimii ani a investit foarte mult în anumite zone (pe altele le-a cam lăsat în paragină) și care s-a schimbat treptat dintr-un oraș foarte gri și sumbru, într-unul mai colorat. Este un oraș industrial, însă, limitat atât din punct de vedere al zonelor de promenadă pitorești sau romantice, cât și al evenimentelor culturale. Astfel încât, pentru cei care îl vizitează rămâne opțiunea plimbărilor prin parcuri sau prin cadrul urban în care se găsesc, la tot pasul, locuri de petrecut momente cu prietenii sau cei dragi. 

Orașul de Jos, Slatina

În orașul de jos, cum îi spunem noi localnicii, s-a născut Eugen Ionescu, într-un apartament aflat în blocul de la intrarea în parcul care astăzi îi poartă numele. Mie acest loc îmi amintește de serile de vară și de toamnă petrecute pe băncile sale cu gașca din liceu, în vremuri în care acest mic parc era singurul primitor din Slatina. De câțiva ani buni a fost transformat într-un părculeț cochet și intim, în care poți avea o conversație liniștită sau poți sta în tihnă și pace câteva momente cu sine, înainte de a urca în cealaltă parte a orașului sau de a coborî să îți iei o înghețată de la albanezi.

Parcul Eugen Ionescu, Slatina – vedere către blocul în care s-a născut scriitorul

Orașul de jos este plin de clădiri foarte vechi (Slatina a fost atestată în anul 1368), uitate de toți primarii, parcă. Deși îmi amintesc că exista la un moment dat un proiect de restaurare și transformare a acestei părți de urbe într-un centru pietonal, lucrurile s-au împotmolit. Știu că majoritatea clădirilor sunt monumente istorice, dar cele care nu sunt ar oferi (recondiționate) o zonă de promenadă vintage, boemă, liniștită. Sper că viitorul primar al municipiului să găsească resurse să ducă la capăt refacerea orașului vechi pentru că această parte a Slatinei are o energie aparte.

Tot ”jos în oraș” se găsește Atletul Albanez, un loc acum celebru în toată țara pentru bragă, citronadă, înghețată, halviță și baclava ale căror rețete se predau, de 300 de ani, din generație în generație într-o familie de albanezi. Această prăvălie există de mai bine de 30 de ani și păstrează un aer vechi din alte timpuri, pentru că povestea albanezilor antreprenori se scrie încă din 1720. Este frumos expusă și aici.

Braga a fost licoarea copilăriei mele, încă de când eram foarte mică. În liceu, când s-a mai deschis un alt loc al albanezilor, mai modern și cu cafea bună numit Memish și Fii, am început să combin în același pahar bragă cu citronadă. Delicios amestec, vi-l recomand când ajungeți prin Slatina.

Atletul Albanez, Slatina

În partea de sus a orașului există o Esplanadă, pe care sunt câteva terase cu mâncare foarte bună. De pe acest platou de beton pe care copiii se întrec în scheme cu patine și biciclete se vede unul dintre parcuri, iar mai sus Dealul Grădiște. De pe dealul unde m-au dus câțiva băieți romantici de-a lungul vremii se vede panorama orașului. Am observat, cu tristețe, însă, că Primăria Slatina nu prea se ocupă de curățenia acestui loc și nici de cea a Esplanadei, ceea ce mi se pare foarte grav fiind zone de interes.

Am lasat pentru data viitoare revederea Plajei Oltului și a Pădurii Strehareți unde mergeam la cules de ghiocei sau la terasa cu mici și bere. Aceste zone de agrement erau cele mai căutate ale Slatinei în adolescența mea. 

Orașul este traversat de un bulevard care urcă de la intrare dinspre Podul Olt până înspre gară și pe care ies oamenii seara la plimbare. Mulți se opresc fie pe Esplanadă, fie, mai nou, în parcul din zona gării. Aici, actualul primar a făcut un proiect de urbanism interesant și a investit foarte mult în construirea unui nou parc.

Slatina are acum 4 parcuri mai maricele, Parcul Eugen Ionescu, Parcul Esplanada, Parcul de pe Pitești (cum îi spuneam noi) în spatele Hotelului Parc, cel mai vechi din Slatina, și Parcul Gării (cel mai nou) unde se află acum și McDonalds. Pentru iubitorii de jun kfood. 🙂

Tot în acest city break am aflat că s-au deschis în ultimii ani mai multe cafenele, pizzerii și restaurante în Slatina, dar eu pot să vă recomand doar două în care am mâncat mereu bun. Este vorba despre Blue Window Restaurant aflat într-o zonă de case și Trattoria del Gusto pe Esplanada orașului. În curând sper să descopăr și altele, fiindcă nu voi mai lăsa alți 4 ani să treacă până la următorul city break la Slatina, acolo unde a fost cândva un acasă, de care mă ia uneori un mare dor.

Imagini din Slatina

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*