Era prea micuţ la primul lui Crăciun, avea doar o lună, şi îmi amintesc că se uita aşa contrariat un pic la toată zarva din jurul său iar noi ne agitam toţi să facem poze cu el în jurul bradului pentru amintiri, peste ani.
Mai ştiu acum că abia aşteptam să mai crească pentru a se bucura de sărbători, de cadouri, de Moş Crăciun în care îmi doresc să creadă toată viaţa ca într-o prezenţă care îi transformă visele în realitate, şi nu doar pentru că “a fost cuminte” ci pentru că, pur şi simplu, crede în ele.
Al doilea Crăciun, anul trecut, la un an de viaţă, Eric tot nu a înţeles mare lucru şi mă gândeam eu că pe la vreo 3-4 ani va pricepe mai mult cum stă treaba cu Crăciunul, că se va bucura de daruri, de atmosferă, de luminile colorate împânzite prin tot oraşul, de felul în care mămica lui împodobeşte casa.
Anul acesta, la 2 ani ai săi pe care îi declară tuturor cu mândrie, Eric s-a întâlnit pentru prima dată cu Moş Crăciun şi nu numai că a făcut-o, dar a fost a little rock star, uimindu-ne pe toţi cu dezinvoltura lui, cu amabilitatea şi deschiderea faţă de acest personaj cu barbă şi plete dalbe pe care îl vedea pentru prima dată. În ajunul Crăciunului, seara magică în care toţi copiii ar trebui să se bucure de cadouri şi iubire, soră mea ne-a învitat pe toţi ai familiei, prezenţi la Bucureşti, să ne strângem în jurul bradului să-l aşteptăm pe Moş Crăciun care anunţase că îl va vizita pe Eric cu multe daruri.
A început, aşadar, pregătirea năpârstocului, pentru că, ne gândeam noi, după ce a trecut acum câteva luni printr-o fază avansată de timiditate în care nu vorbea cu niciun necunoscut sau cunoscut, în afară de familie, ba chiar se ascundea între picioarele noastre ori fugea, să nu reacţioneze la fel cu Moş Crăciun. Culmea este că, deşi nu mai aveam motive să ne gândim la asta pentru că episoadele de timiditate au încetat de ceva timp iar Eric parcă este în campanie electorală pe oriunde merge şi interacţionează imediat cu străini, noi tot am avut emoţii.
Eu am fost delegată cu stabilirea întâlnirii cu moşul, care este, cum bine ştiţi, foarte ocupat în perioada de Crăciun pentru că îl aşteptă mulţi copii să îi viziteze şi să le aducă daruri de tot felul. Cu toate acestea, mi-a spus imediat da şi a promis că trece pe la Eric pe acasă.
A venit seara de ajun. Aveam emoţii mari dar, în acelaşi timp, simţeam o bucurie imensă în suflet pentru că era prima întâlnire a micuţului cu moşul. Un alt episod pe care îl trăia pentru prima dată în viaţa lui fragedă.
După ce s-au strâns cu toţii ai familiei, eu am mers să mă întâlnesc cu moşul ca să îl ajut cu desaga de jucării, toate pentru little Eric, şi să-l conduc la domiciliul năpârstocului. Şi bine că m-am dus, pentru că nu reuşea să-şi prindă cureaua în brâu. Moş tare obosit de la atâta drum străbătut într-o seară.
I-am spus doar atât, “Moşule, aş avea şi eu o mică recomandare. Să ştii că Eric este un copil excepţional dar, dacă nu îi place de tine, dacă nu îi dai câteva secunde să te cunoască puţin, dacă îl iei repede, poate se sperie şi te respinge. Şi nu ne dorim asta”. “Bine, dragă mătuşică, am înţeles, dar, ai să vezi că totul va fi foarte bine”, mi-a răspuns râzând.
Şi a avut atâta dreptate! Cum naiba a ştiut el iar noi, cei din familie, eram atât de emoţionaţi să nu se sperie Eric, să nu fugă? Cum de a avut el încredere în micuţul nostru, fără să îl cunoască, iar noi nu? Am mers la uşă la Eric, am bătut eu uşor, nu l-am lăsat pe moş, pentru că mi-am amintit de serile de ajun în care eram copii şi venea moşul acasă ori la grădiniţă şi bătea cu toiagul în uşă de ne stăteau la toţi inimile în loc.
Aşa că, chiar dacă Moş Crăciun îşi uitase toiagul acasă la Polul Nord, şi nu avea cu ce să facă zgomot puternic, am bătut eu uşor la uşă, cu inima cât un purice. Ne-a deschis Eric cu ochii mari şi curioşi uitându-se, în prima secundă la mine care îi explicam că m-am întâlnit cu Moş Crăciun pe scări şi că a ţinut morţiş să treacă şi pe la el, iar apoi la moşul îmbrăcat în roşu care se opintea cu un sac mare pe scări.
Imediat s-a instalat magia şi little Eric i-a întins mâna moşului, l-a atins uşor cu degeţele lui mici peste mănuşă şi l-a condus, nu ca un copil de 2 ani, ci ca o gazdă în toată firea, în livingul unde toată familia privea uluită cum îl pofteşte pe un fotoliu. Dinainte de Crăciun, Eric a început să vorbească în propoziţii, deci a avut o conversaţie în toată regula cu Moş Crăciun, pe care l-a făcut imediat să scoată cadourile colorate din sac. Inima mea s-a liniştit şi m-am aşezat în fund într-un colt să o las să se bucure.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, ca şi cum nu ne-ar fi umplut pe toţi de mândrie, little Eric a refuzat categoric să cânte la staţia de Karaoke “Perfect” a lui Tudor Chirilă sau “Pleacă” de la Vunk pe care le-am repetat în duet, să numere ori să spună poezia învăţată cu bunica lui. Eric a vrut să fie doar rock star nu “copilul maimuţică”, cel care face totul la comandă, personaj care ne-a arătat, şi cu alte ocazii, că nu va fi niciodată.
“Vai, Eric, dar nu cântăm, nu spunem o poezie, nu îi arătăm Moşului câte ştim?” insista maică-mea, bunica fostă educatoare de-o viaţă, pe modelul serbărilor de la grădi. Culmea este că, deşi nu sunt deloc pro aceste mici spectacole în faţa altora ca să arătăm ce copil educat şi deştept avem, m-am lăsat şi eu prinsă în jocul ăsta un pic. Noroc că m-am trezit repede.
Eric s-a întâlnit anul acesta pentru prima dată cu Moş Crăciun, pe care, tot el, l-a condus de mână să îi arate ieşirea, după ce i-a golit sacul, după ce i-a mângâiat barba, după ce s-a jucat cu maşinuţele aduse de el, după ce i-a strâns mâna cum fac băieţii, după ce l-a îmbrăţişat şi i-a spus “mulţumesc” pentru cadouri şi că îl aşteaptă la anul cu altele.
Eric ne-a dat tuturor o mică lecţie în seara de ajun, sau, cel puţin mie, mi-a dat. Că noi adulţii trebuie să avem încredere în copii, în ai nostri, în ai rudelor noastre, în toţi cei care ne sunt sau nu apropiaţi, dar cu care interacţionăm constant şi pe care îi învăţăm diverse lucruri. Că tot timpul şi toate resursele pe care le investim în educaţia lor, în formarea lor, de la simple conversaţii, până la jocuri care le dezvoltă logica şi creativitatea, se concretizează în nişte rezultate spectaculoase, atunci când te aştepţi mai puţin. Şi că, dacă lăsam la o parte toate fricile şi scenariile negativiste în ceea ce-i priveşte, vom fi, cu siguranţă, plăcut surprinşi de ei şi vom trăi împreună experienţe minunate care ne vor umple sufletul de bucurie.
Prima întâlnire a lui Eric cu Moş Crăciun a fost o poveste. Acum aştept următoarele episoade sa văd cu ce ne mai surprinde.
