Memoria îmi joacă feste și nu îmi mai amintesc multe detalii din primul capitol al acestui film, dar știu că m-a prins foarte tare și nu pentru că prestează Keanu Reeves pe care, simplu, îl ador, ci pentru că filmul este dinamic, captivant și bine realizat. Era firesc să mă bucur că apare o continuare și, cum s-a potrivit să fiu liberă, nu am ratat invitația distribuitorului Freeman Entertainment la vizionare și am mers, cu poftă mare de acțiune, să văd John Wick Chapter 2. Drept este că pofta nu numai că mi-a fost satisfăcută, dar am plecat din sală amețită de atâta testosteron, acțiune, împușcături, tamponări de mașini și scârțâit de roți, sânge și adrenalină. John Wick Chapter 2
Regizorul Chad Stahelski păstrează notele și ritmul primei părți, creând un film foarte alert, cu multă acțiune și violență, cu suspans și doar cu rare momente de respiro, în care ne bucurăm și de altfel de scene. Îmi și imaginam cum arată replicile personajelor din această producție, cred că pot fi scrise pe un caiet destul de subțire, pentru că sunt puține comparativ cu acțiunea elaborată și, mai ales, având în vedere că filmul are mai bine de 2 ore.
John Wick Chapter 2 începe în forță cu momentul în care asasinul super pregătit jucat de un Keanu Reeves mai matur și cu un corp mai compact (oh, my God, partea dorsală!), își încheie treburile neterminate în prima parte și decide să își continue viața departe de lumea omorurilor plătite. Numai că planurile sale sunt date rapid peste cap, exact când se relaxa și el în casa lui mare și frumoasă, de unul dintre foștii săi șefi, Santino D’Antonio (Riccardo Scamarcio) căruia avea să îi plătească o datorie mai veche.
Treaba se complică deoarece acesta îi cere să redevină asasinul rece, calculat și fără milă pentru a rezolva o misiune complicată care avea să îl readucă exact în mijlocul unei organizații oculte și malefice. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, după ce îndeplinește solicitarea ce avea să îl elibereze de polița reținută de Santino, John Wick devine la rândul său vânat de toți asasinii plătiți din lume cu o recompensă de 7 milioane de dolari pusă pe capul său pletos și cu barbă.
Practic, întreg filmul este o continuă luptă, bine regizată și executată de actori, mai ales de Reeves (laureat al World Stunt Award – premiul internațional pentru cel mai bun cascador), în care John Wick omoară cu multă cruzime și 2 femei, abundă de împușcături și bătaie corp la corp între bărbați cu mușchi și îmbrăcați în costume italian cut. Ori asta este foarte important deoarece coregrafia de arte marțiale/box/comando devine mult mai interesantă și pentru femei. Dacă știți ce zic. Dacă nu, fetelor care mergeți să îl vedeți, el fiind mai mult o producție pentru bărbați, o să observați că lucrurile se văd altfel când bărbații își poartă bătăliile îmbrăcați bine.
Așadar, John Wick Chapter 2 este un film pentru amatorii de acțiune la superlativ, pentru mine, deși gust acest gen și îmi place, au fost cam multe împușcături și sânge. În schimb, deși nu oferă un rol de expresivitate consistent, m-am bucurat foarte tare de Keanu Reeves, de duritatea lui și de modul în care se luptă el acolo cu toată armata de oameni și schimbă armele între ele când rămâne fără muniție, de prestația lui Ian McShane și de scurta apariție a lui Laurence Fishburne cu porumbeii lui. Și mi-au plăcut foarte mult decorurile, costumele glam și muzica.
Finalul filmului John Wick Chapter 2 este unul deschis, semn că este foarte posibil să îl mai vedem pe domnul Wick, poate și alături de o femeie, care să-i aline suferința și pornirile de ucigaș și să facă lucrurile mai interesante.
