O întâlnire nu era niciodată doar o întâlnire, o discuţie nu era niciodată un schimb de replici banal, ci o provocare sub toate aspectele, o cină nu era doar o masă luată în doi, sexul nu era doar pentru potolirea dorinţei care ne ardea. Niciodată nu am avut senzaţia cu el că facem ceva doar pentru a trece timpul sau doar ca să facem. Totul a avut un sens, doar că eu l-am înțeles abia mai târziu.

Tranformam orice experienţă în doi, într-una în care intram cu totul, într-una în care ne implicam toate simţurile. Un simplu picnic pe iarbă în parc cu brânză şi struguri devenea de-a dreptul sărbătoare trăit cu el. O cină acasă în doi era mereu motiv de atmosferă romantică, dintr-aia cu muzică, lumânări şi poveşti. Am rămas cu asta de la el, am învățat că viața nu se trăiește doar fiindcă nu ai încotro, ci pentru că, oricât de ciudată ar deveni în anumite momente, este un dar și un privilegiu. Și realmente poți face rai din ceea ce ai și o petrecere din fiecare zi.

Ieri seară m-am gândit la el. Mi-am amintit atâtea momente împărţite, atâtea discuţii din care mereu rămâneam cu ceva. Și invidia, invidia aia amestecată cu admiraţie pe care o simţeam pe ascuns pentru că el ştia să trăiască totul atât de intens şi frumos. Atât cu mine, cât şi cu altii, dar, mai ales, singur, iar asta mă fascina. Avea o grămadă de obiceiuri și preocupări interesante şi în orice lucru banal găsea ceva, fie o bucurie, fie o lecţie, fie pur și simplu un moment pentru el. 

Nu am avut ocazia să îi spun cât de multe am învățat de la el, cum, în toată perioada aia împreună, mi-a fost și un profesor, nu doar un iubit și un prieten bun. De la el am învățat, fiindcă a fost primul cu care am trăit, ne-gelozia, libertatea într-o relaţie care este la fel de importantă ca iubirea şi respectul. Cu el am descoperit cât de mult te poți bucura de orice moment frumos, cald, chiar dacă nu este totul perfect, dar te simți și ești prezent în el cu totul. Mindfulness adică, am descoperit mai târziu cum îi zice, fără să știu că așa se numește pe-atunci acest concept, practică sau ce-o fi. 

De la o anumită vârstă încoace am început să mă gândesc tot mai mult la acest tip de relaţie, în care iubitul este unul dintre cei de la care înveţi și alături de care devii mai bun, mai luminos, mai știutor. Și-acum mi se pare foarte importantă treaba asta într-o relație de cuplu. Altfel de am căuta atât de tare să fim cu cineva? Doar fiindcă ne completează, ne este mai ușor, ne distrăm mai bine? Ca să facem copii și să ne așezăm la casa noastră? Nu cred că este doar despre asta.

M-am mai gândit ce grozav este să întâlnești, un om bun, frumos, corect și matur, alături de care să creşti spiritual, să evoluezi profesional și uman, să înveţi încontinuu lucruri noi. Să descoperi și să te descoperi. Iubitul să-ți fie și un “profesor” adică, unul vesel și cinstit de la care să deprinzi lucruri utile într-un mod uşor, pozitiv, nu prin suferinţă, lacrimi şi frustrări.

 

 

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*