În urmă cu 5 zile am descoperit, la prima oră a dimineții, că nu îmi pot accesa blogul. Am scris, cum o făceam de obicei, găzduitorului Namebox.ro care mi-a și răspuns imediat că întâmpină o situație fără precedent pe care încearcă să o rezolve. Primul mail a fost fără panică. Al doilea însă, în care o fată pe nume Monica îmi scria ceva de un scurt circuit și server praf întrebându-mă dacă îi pot pune la dispoziție backup/fullbackup al site-ului meu m-a agitat un pic.
La nici 2 ore au început să se trezească și alți creștini că au site-urile nefuncționale, iar de atunci situația a scăpat complet de sub control. S-au creat grupuri pe Facebook, a început o jelanie generală, unii bloggeri de succes ai capitalei au început să facă mișto de noi ăștia mai fraieri care nu ne făcuserăm backup la site, chiar dacă plăteam pentru asta, alții s-au preocupat de puțin trafic generat cu sfaturi gen ”cum să…”. Deci, film de groază! În care am decis să nu joc.
Am așteptat până la prânz cu o calmitate de nedescris, deși, cine mă cunoaște știe cât de mult țineam la blogul meu, singurul meu proiect de care nu m-am plictisit niciodată. Am mâncat la prânz, cu tot zenul meu, ca un somalez adus la un party bufet suedez, am încărcat și eu un status de mini lamentare pe Facebook și de aici a început totul.
Mi-a scris Alex în privat, un om cu care mai vorbisem de câteva ori despre Bali și Vietnam, cum să încerc să îmi recuperez bătrânește articol cu articol din Google. N-am înțeles nimic. Mi-a făcut răbdător filmulețe. Am priceput câte ceva, dar insuficient. Mi-a scris și Simona, o fată frumoasă cu care nu discutasem niciodată, care mi-a povestit și ea de Google Cache. Să le dea Dumnezeu sănătate căci ei au fost cei care m-au scuturat din amorțeală.
Orientată fiind eu pe model corporatist către soluții, am decis, având în vedere ignore-ul total din partea Namebox (sper să nu mai aibă niciun business vreodată), să îmi găsesc altă gazdă și să mă mut. Am anticipat cumva că, pe lângă miile de kile de conținut pe care le aveau de recuperat pentru clienți grei, al meu ar fi putut fi printre ultimele sau chiar ignorat. De la oameni care au mințit când eram în relații bune, mă puteam aștepta la orice în viitor.
Am cerut vreo 5 oferte, am analizat datele celor care au răspuns și am decis în consecință ce companie de hosting să contractez. Urma faza cu instalarea temei de care îmi era cel mai groază. Ca să mă mai însenineze (cred eu) Alex mi-a făcut cadou pe necunoscute un logo nou nouț care mi-a schimbat instantaneu starea și m-a bucurat maxim.
Cum scriu eu acum rândurile astea, mă gândesc că nu voi găsi vreodată suficiente cuvinte să îi mulțumesc pentru răbdarea cu care mi-a realizat de la 0 site-ul în 2 zile, asta pe lângă muntele de proiecte pe care le are pe masa sa. Mi-a făcut și mie loc în programul lui, a avut răbdare cu mine și, doar după câteva vorbe schimbate despre cum mi-ar fi plăcut să arate noul meu blog, a ales el tema și a configurat-o. Exact pe gustul meu.
Dacă aveți vreodată nevoie de un logo sau un site făcut de la 0, vă fac lipeala cu Alexandru, un tip smart, creativ și foarte amuzant care cred că mi-a zis de zeci de ori zilele astea: ”Ileana, nu e panică! Rezolvăm!”. 🙂
Evident că nu am avut răbdare să recuperez tot ceea ce am scris timp de 4 ani ca un chinez bătrân, însă am salvat câte ceva și voi mai pune din articolele vechi pe site pentru că unele dintre ele sunt foarte valoroase pentru mine. Cel mai entuziasmată sunt, însă, de acest nou și proaspăt început de primăvară. Da, văd partea plină a paharului, pentru că în orice experiență există.
Ce am învățat din treaba asta?
Că, fără să fiu obsedată de control fiindcă nu e sănătos, ar trebui să am grijă mereu să îmi fac backup la orice poate dispărea. Chiar 2 backupuri…dacă e.
Că nu mă pot baza exclusiv pe un furnizor chiar dacă îi plătesc cât cere, atâta timp cât eu sunt singura care are de pierdut în cazul unor probleme. N-am să înțeleg niciodată de ce ți-ai construi un business pe minciună și înșelătorie, adică pe o bază atât de șubredă.
Că există multă răutate gratuită și mult trolling în online la noi, dar există și mulți oameni deschiși și întregi la minte.
Că eu tot nu am răbdare cu unele lucruri în viața asta. L-am zăpăcit pe Alex cu întrebările ”dar cât mai durează? dar când e gata?”. Deci mai am de lucru mult. 🙂
Că există încă oameni faini pe care îi întâlnești exact când ai nevoie și care sar să te ajute fără să le ceri și fără să aștepte nimic la schimb.
Blog nou, câteva lecții. Punct și de la capăt! Îți mulțumesc din suflet, Alexandru, te-ai pricopsit cu un prieten pe viață! 🙂
