Sunt pentru iertare, susţin acest proces şi îl parcurg şi reparcurg constant în viaţa mea. Cu mine, cu oamenii din jur, prin diverse tehnici, de la practica contemplativă a unei experienţe de viaţă sau unei întâlniri, până la meditaţie. Iertarea este şi a fost mereu importantă pentru mine, pentru eliberarea mea, pentru împăcarea cu sine. Atunci când ierţi pe cineva, ierţi, de fapt, o parte din tine care a determinat cumva comportamentul celui din faţa ta.
Însă nu putem ierta tot timpul. Eu nu (mai) cred treaba asta oricât aş vedea-o scrisă şi propovăduită peste tot. Da, iertarea este eliberatoare, este aducătoare de linişte, de pace, de bucurie la un nivel atât de profund în propria fiinţă. Cu ea apar multe schimbări în viaţa noastră, în structura personală, suntem alţii odată ce ne-am scuturat de povara toxică a neiertării şi a încrâncenării. Dar suntem oameni şi, oricât de evoluaţi spiritual şi personal ne-am crede, tot oameni cu limitari suntem. Am trăit mirajul iertării şi am descoperit în momente grele că aceasta nu se produsese decât la nivel declarativ.
Da, iertarea este divină, am simţit-o de atâtea ori faţă de mine şi faţă de ceilalţi. Dar am experimentat şi alte momente. Când am crezut că iertasem, gustul amar al durerii m-a lovit din nou în faţă, reacţiile mi-au devenit exagerate într-un comportament nebun, ca cel al unui câine rănit. Şi am înţeles: nu iertasem de fapt.
Mi-am dat seama apoi, într-o ceartă cu mine, că nu trebuie să-i iert pe toţi. Fiindcă nu pot, oricât de tare s-ar contrazice acest fapt cu credinţa mea în Dumnezeu, atâta timp cât nu găsesc în mine, real, puterea să o fac. Nu mă pot forţa să iert. Este o capcană în care am căzut de câteva ori şi care mi s-a întors în faţă în forme greu de dus. Însă pot face pace. Iar când faci pace cu oamenii, faci pace cu tine.
“Pace”, un cuvânt la fel de frumos ca “iertare”. Îmi dau voie să nu iert neapărat, însă mi-am dat seama că îmi doresc să fac pace cu toţi cei care, direct sau indirect, voit sau nevoit, mi-au făcut rău. Şi să merg mai departe. Fiindcă aşa, în mod autentic şi benefic, fac pace cu părţi din mine. Şi pentru că am înţeles cât este de sănătos şi de important pentru evoluţia mea să ies dintr-o energie care a generat uneori porniri meschine. Şi pacea este eliberatoare.
