Este foarte uşor să faci rău. La fel de uşor este să faci bine. Ce alegi?

Numele meu este Ileana şi sunt un om bun, care nu face rău cu bună ştiinţă oamenilor din jur şi care face un exerciţiu simplu în fiecare relaţie, se pune în locul celuilalt şi se întreabă “cum m-aş simţi să primesc un asemenea gest, vorbă din partea sa?”. Este un exerciţiu pe care am constatat că îl fac tot mai mulţi oameni din imediata mea apropiere şi mă bucură enorm asta. Dacă aş avea o baghetă magică, eu aş eradica întunericul din oameni, odată cu boala şi sărăcia.

Am pornit şi pornesc mereu de la premisa că oamenii sunt fundamental buni, iar faptele lor urâte sunt doar rătăciri ale minţii sau sângerări ale sufletului. Dar sunt cazuri în care, oricât de mare mi-ar fi înţelegerea (şi este uriașă, până ajung să fiu călcată în picioare) nu reuşesc să găsesc circumstanţe unui om care loveşte gratuit în altul. Îl vede jos şi îi mai dă un picior în faţă ca să fie sigur că țâșnește sângele.

Facem rău fiindcă suntem orbiţi de furie, facem rău pentru că nu avem consideraţie şi iubire faţă de cei de lângă noi.
Facem rău fiindcă suntem rătăciţi şi nepreocupaţi să ne cercetăm, să ne vindecăm, iar între timp îndurerăm alţi oameni.
Facem rău pentru că nu avem niciun fel de valori sănătoase după care să ne conducem viaţa.
Facem rău pentru că suntem egoiști în stare pură.

Când scriu aceste rânduri o fac la rece, după ce am trecut prin diverse stări primind ceva dur de la un om pe care l-am considerat bun, pe care l-am crezut ca trecând prin viaţă cu atenţie la cei din jur. A durut enorm să constat că m-am înselat asupra firii şi sufletului său, au durut enorm trădarea sa, minciuna şi, cel mai mult, dezamăgirea că l-am văzut cum văd eu toţi oamenii: bun.
Am înţeles lecțiile, într-un final, dar am şi reflectat la treaba asta: este foarte uşor să faci rău, dar la fel de uşor este să faci bine. Nu suntem datori nimănui cu nimic, nu-i putem salva noi pe toţi şi nici măcar nu suntem obligaţi să facem bine. Dar de ce să facem rău?

Uneori o facem fără să ne dăm seama sau independent de noi. Cazurile astea sunt foarte puţine, mai ales după o vârstă, când se presupune că am atins un nivel de maturitate emoţională care ne permite să cântărim cu înţelepciune gesturile, vorbele, şi să ne punem în locul celuilalt, să încercăm să simțim efectele acțiunilor noastre.
De cele mai multe ori, însă, facem rău celor din jur cu bună ştiinţă, gratuit şi egoist. Este atât de trist şi de meschin. În primul rând fiindcă nu înţelegem fundamental un lucru: atunci când acţionăm incorect faţă de semenii noştri, când îi minţim, când îi înşelăm, când îi otrăvim cu egoismul nostru, când vorbim urât despre ei, când îi nedreptăţim, ne jucăm cu sufletele lor, dar ne facem rău nouă înşine, în fapt.

Visez din ce în ce mai mult să trăiesc într-o comunitate în care fiecare individ cu conștiință și emoții să înţeleagă cum stă treaba asta cu a fi OM ca stare de fapt personală manifestată prin fapte, nu doar declarații fără conținut. Știți cum zic?

Poza este de aici.