Înţeleg, conştientizez, plâng, mă revolt, accept, iert, zâmbesc, iubesc, trăiesc. Cu mine, în primul rând. Când crezi că ai eliberat mult balast, că ai curăţat multă mizerie pe care ai strâns-o în subconştient ani de zile, că ai scos multă durere care s-a cuibărit mişeleşte în sufletul tău când tu credeai că eşti bine, mai apare ceva. Şi munca reîncepe. Uneori obosesc şi aş vrea să înghit o pilulă magică şi să mă trezesc vindecată, curăţată, lustruită, şi pe dinafară şi pe dinăuntru.
Dar nu merge aşa, din păcate. Sau din fericire, căci într-o zi chiar ştii cine eşti. Iar apoi miza este să stai drept. Până acolo, însă, dacă ai ales să trăieşti conştient, dacă ai ales să cauţi, să scobeşti în cele mai ascunse unghere ale sufletului şi al minţii, înseamnă că ai fost pregătit să înoţi în mâl, să dai viguros din mâini şi din picioare până te ridici la suprafaţă. Apoi vei începe să străluceşti. Ca un lotus.
“Auzi? Tu crezi că încetează vreodată munca asta atât de grea cu noi înşine?”, am întrebat-o pe Gabi, una dintre prietenele pe care Dumnezeu mi le-a făcut cadou în ultimii 3 ani. “Eu sper că munca asta cu mine nu se va sfârşi cât timp suntem aici. Ştiu, uneori pare atât de greu, dar este atât de frumos. Descoperi şi lucruri urâte, şi redeschizi răni, dar regăseşti şi frumosul din tine.”, mi-a răspuns zâmbind.
Venim cu tipare, în copilărie preluăm altele, ne formează alţii comportamente, nu ni le desenăm integral singuri. Şi vine maturitatea când suferim pentru că nişte simple cuvinte ca “nu ai voie”, “nu eşti în stare” sau “este ruşine” s-au transformat în convingeri mult mai grele care ne retează din carne aripile, care ne ologesc, dacă nu le cercetăm şi nu le ştergem.
Abia la maturitate putem deveni arhitecţii nostri, abia atunci putem dărâma din temelii ceea ce nu ne mai place şi ne putem reconstrui într-o formă pe sufletul nostru. Dar numai conectându-ne la sufletul nostru, numai aruncând toate măştile, numai călcând în picioare toate fricile noastre, odată ce am văzut de unde vin, vom reuşi să facem asta, vom putea să vindecăm rănile încă sângerânde.
