Vreau să vă povestesc despre Dușmănie v.2.0, ultimul spectacol văzut la Teatrelli, în sala mică și intimă din Piața Lahovari, unde nu se mai joacă de ceva vreme doar spectacole comode și ușurele. Că asta era reputația acestui loc de teatru. De câțiva ani, acolo s-a născut un spațiu în care artiștii explorează, experimentează și creează adevărate experiențe artistice pentru public. Am văzut toate spectacolele lor din ultimii ani și vă zic, la oricare mergeți dintre cele care au rămas în repertoriu – Oxygen, Să vorbesc cu tine, DUAL – un performance despre prietenie, Urban GIF Show, Maria de Buenos Aires, Băiatul văduvă, Dușmănie v.2.0 – nu veți regreta. Pentru că puteți vedea teatru nou, multimedia, pe texte și teme care ne preocupă pe toți: iubire, abuz, toleranță, prietenie, toleranță, incluziune…viața. Montări foarte curajoase în care toți actorii joacă la un pas de voi, și le puteți observa îndeaproape mimica și expresia corporală. Pentru mine este de fiecare dată o experiență grozavă să văd de foarte aproape cum un actor face un personaj, să îi studiez chipul și corpul, să simt energia pe care o transmite.
Dușmănie v.2.0 se joacă în tot spațiul sălii Teatrelli: pe scenă și în mijlocul publicului. Textul este scris inteligent și captivant de Gabriel Sandu, actor, regizor și dramaturg, un tip creativ și atent la detalii, care a făcut și regia acestui spectacol.
Este vorba despre o poveste în trei personaje conectate între ele de un trecut traumatic, cum vom afla mai către final. Ioana – interpretată fără cusur de Mihaela Teleoacă – este femeia care a avut legătură cu fosta securitate și fost logoped al lui Nicolae Ceaușescu, cea care îi scria discursurile. Locuiește împreună cu Andrei, un tânăr pe care îl adoptase, foarte talentat artistic, dar anti-social – jucat cu multă expresivitate de Alex Mirea. În casa lor apare Alina, o tânără regizoare care vrea să facă un film documentar inspirat din viața Ioanei. Într-o interpretare plină de energie în acest personaj o vedem pe Oana Pușcatu, care are și o o voce frumoasă.
Pe parcursul procesului de creație a filmului, între protagoniști apar discuții despre ceva ce mulți punem sub semnul întrebării de mai bine 30 de ani: a fost revoluție în ’89 sau lovitura de stat? Frământările și replicile personajelor vorbesc și despre limita fragilă dintre realitate și ficțiune în realizarea unui film documentar, despre sărăcie, abandon, dar pun în discuție și iubirea. Felul în care regizorul a montat textul și a condus actorii feresc oamenii din sală de afundarea în dramă, chiar dacă discursul nu este unul despre optimism. Este, așadar, un demers artistic care îndeamnă la conștientizare și acceptare a ceea ce am trăit colectiv și individual, într-o manieră lucidă, fără lacrimi și tristeți. De chestionare a însuși adevărului, și a formelor pe care le poate îmbrăca ura. De vindecare, dacă vreți, de toată furia și durerea. Pentru a putea păși într-o nouă etapă, cu bagajul emoțional lăsat în urmă. Greu, dar nu imposibil.
Ce face spectacolul ăsta atât de atrăgător și captivant în opinia mea, pe lângă textul foarte bun, sunt ritmul, constant timp de o oră și jumătate, și interpretarea impecabilă a actorilor. Dirijați cu îndemânare de către regizor, aceștia construiesc cu multă sensibilitate, dar și nerv, confruntări pe teme sociale și personale între personaje. Printre ele sunt inserate monologuri emoționante, în care Ioana, Andrei și Alina devin vulnerabili. Cu inima și toate rănile la vedere. Expresivitatea și energia sunt sus, sus de tot și nu scad nicio secundă pe parcursul întregului spectacol, iar Gabriel Sandu reușește să pună foarte bine în lumină fiecare actor, fără să apeleze la vreun moment strident sau artificii inutile.
Decorul și costumele completează povestea și susțin minunat conceptul regizoral. Scenografia ocupă întreg spațiul de joc de la Teatrelli și sugerează două zone de narațiune. Prima reprezintă trecutul ascuns într-o colivie cu bibelouri, a doua este prezentul, o piscină goală în care personajele se zbat pe uscat, măcinate de traume, frustrări și neîmpliniri. Publicul este și el implicat în poveste ca personaj secundar.
Vă îndemn să vedeți Dușmănie v.2.0. Este un spectacol care ne provoacă la reflecție despre adevăr și dușmănie. Mi-a plăcut mult!
Dușmănie v.2.0
Regie și text Gabriel Sandu
Cu: Mihaela Teleoacă, Oana Pușcatu și Alex Mirea
