Durerea se trăiește, nu se maschează cu gândirea fals pozitivă

În urmă cu câteva zile mi-a trimis o prietenă pe Facebook speech-ul ținut de Susan David, autoarea cărții ”Emotional Agility”, la o conferință TED, pe care îl găsiți tot aici.

După ce povestește cum nu și-a permis să trăiască emoțiile negative generate de moartea tatălui său, când ea avea doar 15 ani, și cum s-a forțat să fie puternică ajungând să aibă tulburări de alimentație, autoarea vobește despre acest trend al zilelor noastre de a fi neapărat pozitiv. Ceea ce nu este un lucru rău, mai ales dacă gândești că atragi în viața ta lucruri, oameni și experiențe de același nivel cu cel al tău energetic. Doar că unii dintre noi au înțeles cam greșit gândirea asta pozitivă înnăbușind orice trăire negativă imediat ce apare, fiindcă, dacă nu îi dau atenție, cred că dispare. Nimic mai fals!

De asta vedem oameni depresivi cu un zâmbet mare mai mereu pe față și sânge în suflet, tineri care se droghează, bărbați care toarnă alcool în ei până își pierd rațiunea, femei care mănâncă compulsiv, adulți care caută experiențe sexuale cu cât mai mulți oameni și altele mai grave. Fiindcă durerea se trăiește, nu se ascunde în spatele viicilor, nici nu se maschează cu gândirea pozitivă.

Ok, ok, poate veți spune că nu te ajută cu nimic să te afunzi în tristețe și durere. Mai bine să fugi de ele. Așa o fi. Doar că, băgându-le sub preș, creezi premisele anxietății, depresiei și altor dezechilibre psiho-emoționale sau fizice pe termen lung. Cum poți să vindeci ceea ce a generat aceste emoții negative, fără să le conștientizezi, fără să stai un pic în ele să vezi de unde vin? căci poate nici nu știi concret de ce le trăiești. Uneori cauza este atât de ascunsă.
Evident că ne place să simțim doar împlinire, mulțumire, fericire, dar, în viața asta de pe Pământ, există deocamdată și tristețe, furie, vină, nemulțumire, durere și frustrare. Pe care nu le alungi cu gândirea fals pozitivă. Și, refuzând să le trăiești, nici nu te pregătești pentru viața reală.

Zilele trecute conștientizam că, după câteva ore petrecute într-un cadru destul de provocator emoțional negativ, simțeam o stare de agitație, de tristețe, de dezamăgire și, nu în ultimul rând, de vină pentru că simțeam toate acestea. Și nu înțelegeam clar ce anume din conjunctura în care mă aflasem sau ce om cu care luasem contact generase asta. În urmă cu mai mulți ani, aș fi chemat o prietenă pe la mine să facem ceva deconectant, aș fi sunat-o pe soră mea să pălăvrăgim sau aș fi ieșit să îmi înnec amarul într-un birt.

Am descoperit însă, la un moment dat, că este mai bine să accept ceea ce simt, să nu mă mai  împotrivesc, să nu mă mai învinuiesc, chiar dacă nu mi se pare în regulă să simt așa. Și, în loc să fug, să stau un pic în solitudine și să vorbesc cu mine la un ceai, în camera mea. Pe luciditate. Și să mă întreb: ”Ce este cu tine, Ileana? De unde vine toată furia asta? Ce te-a supărat? De unde durerea asta? Unde se simte? Ce a adus-o?”. Astfel, nu doar că am ajuns să mă cunosc mai bine acum, iar răspunsurile vin foarte rapid, dar și starea de eliberare și echilibrarea apar mai ușor.

Lucrurile, viața, oamenii, experiențele nu sunt chiar mereu mereu așa cum le visăm. Uneori ne lovesc niște cataclisme personale atât de puternice încât avem senzația că ni se termină lumea. Alteori trăim doar niște momente complicate de o durată mai scurtă sau mai lungă. Diferența nu o face dacă acestea ne afectează sau nu. Fiindcă eu cred că pe oricine afectează greul fizic, emoțional și psihic. Diferența o face cum le gestionăm, cu costul a ce și cât din noi, cât de repede ne ridicăm măcar gârboviți, dacă nu drepți, și mergem mai departe. Ce soluții și ajutor găsim atunci când avem nevoie.

Nu că zice Susan David, dar nici eu nu mai cred de mult timp că fuga de emoțiile negative este cheia echilibrului interior și a stării de bine. Iar scopul nostru nu ar trebui să fie să nu le trăim, fiindcă asta nu se poate, ci să le facem față, să înțelegem că noi le gestionăm pe ele, nu invers, și să învățăm din ele.

”Emoțiile grele fac parte din contractul nostru cu viața.” – Susan David