Mai este o lună până la unul dintre cele mai aşteptate evenimente medicale ale acestui an, conferinţa “Take your life to the next level” susţinută de cunoscutul medic, Dr. Oz, la Sala Palatului. Pe 25 mai vom afla multe informaţii despre cum să prevenim anumite boli, despre cum să ne menţinem o stare de sănătate bună pe parcursul vieţii şi un nivel de energie ridicat pe întreaga zi.
Deşi este un om foarte ocupat, care îşi împarte atent viaţa între familie şi activitatea profesională, Dr. Oz a acceptat să îmi răspundă la câteva întrebări despre ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă şi despre câteva dintre subiectele pe care le va aborda la Bucureşti.
Considerând că aveţi o bogată experienţă profesională şi personal de viaţă, vreau să vă întreb care sunt, în opinia dumneavoastră, “ingredientele” unei vieţi împlinite? Iubirea este principalul, eu cred ca este esenţială în tot ceea ce facem şi este cheia unei vieţi împlinite, iar iubirea include iertarea şi respectul.
Care sunt cele mai valoroase lecţii pe care le-aţi învăţat până acum şi pe care vă doriţi să le transmiteţi mai departe copiilor dumneavoastră? Pentru mine este important să petrec timp cu familia mea şi încerc să le transmit acest lucru mai departe copiilor mei. A petrece timp cu cei dragi este cea mai puternică “armă” cu care un om luptă pentru fericire.
Care sunt obiceiurile zilnice la care nu renunţaţi, oricât de ocupat aţi fi, pentru că vă ajută la menţinerea unei forme mentale şi fizice foarte bună? Somnul. Orele de somn trebuie să fie constante şi consistente. Privarea de somn duce la grave probleme de concentrare şi, ulterior, de funcţionare a organismului.
Vă rog să ne împărtăşiţi câteva sfaturi pentru a putea să abordăm o dietă corectă şi sănătoasă. Cunosc 3 diete care au făcut minuni în multe cazuri. Vă puteţi alege una dintre ele pe care să o urmaţi de la adresa: http://www.doctoroz.com/article/dr-ozs-super-diet.
Care este cea mai mare greşeală pe care o fac vegetarienii în primele luni de regim vegan? Se transformă în “carborieni”, adică mănâncă în principal produse procesate pe bază de carbohidraţi. Regimul vegetarian presupune o dietă echilibrată care să asigure organismului toţi nutrienţii, vitaminele şi mineralele necesare. Eu sunt vegetarian, dar, când călătoresc, mănânc ocazional peşte şi carne slabă în cantităţi mici. De obicei mănânc ce găteşte soţia mea, care este vegetariană.
În ultimii ani a crescut numărul cazurilor de cancer în lume, chiar în rândul copiilor cu vârste foarte fragede. Care credeţi că poate fi una dintre cauze? Eu mă gândesc la deteriorarea mediului înconjurător şi o văd ca o cauză esenţială a creşterii numărului îmbolnăvirilor de cancer în rândul copiilor. Există foarte multe toxine peste tot în jur, în aer, în apă, în mâncare, iar copiii sunt foarte sensibili, mai ales în primii ani de viaţă când organismul lor se adaptează mediului în care trăiesc.
Putem lua măsuri reale de prevenire o îmbolnăvirii de maladii grave (cancer, boli cardio-vasculare, diabet) şi de păstrare a unei sănătăţi bune pe parcursul vieţii? Optimismul este un “instrument” important în lupta împotriva bolilor grave ale acestor vremuri, cum discutam şi cu prietenul meu doctorul Gupta. Vedeţi discuţia aici, pentru mai multe detalii.
Aşteptăm cu nerăbdare să vă vedem şi să vă ascultăm la Bucureşti. Cum vă propuneţi să ne inspiraţi astfel încât să trecem la următorul nivel către o viaţă sănătoasă şi împlinită? În calitate de chirurg cardiolog am învăţat că oamenii se schimbă mai mult bazat pe cum se simt ei decât pe ce informaţii află sau deţin deja. Vom aborda exemple despre obezitate şi vom exersa obezitatea pentru a înţelege ce ne împiedică să ne schimbăm obiceiurile de viaţă şi cum putem să depăşim aceste bariere. Există 5 măsuri principale prin care controlăm 70% din modul în care îmbătrânim şi le vom discuta folosind clipuri din show-ul meu şi importante date medicale, astfel încât cei prezenţi în sală să plece acasă cu o serie de sfaturi utile, uşor de urmat, care să îi ajute atât pe ei cât şi pe cei dragi lor, sau, cine ştie?, pe potenţiali clienţi ai lor. De asemenea, o să vă împărtăşesc multe informaţii legate de comunicare pe care le-am învăţat în ultimii 15 ani cât am lucrat cu Oprah şi la show-ul meu. Vom vorbi şi despre noile tehnologii digitale care se dezvoltă tot mai mult şi care încep să domine mediul medical, despre cât este de important să fim informaţi în acest domeniu, dar cum să selectăm şi să folosim informaţiile în beneficiul nostru.
Totodată vom învăţa ce putem face pentru cei din jur, cum putem sprijini comunităţile din care facem parte şi cum să folosim mai departe înţelepciunea şi lecţiile pe care le culegem ajutând. Dincolo de orice, trebuie să înţelegem însă că, dacă noi nu suntem sănătoşi, nu ne putem ajuta familia şi prietenii, deci o sănătate bună trebuie să fie preocuparea noastră constantă.
Şi, nu uitaţi: cel mai bun mod de a trăi o viaţă frumoasă şi împlinită apare atunci când îi dăm inimii noastre un motiv să continue să bată. În cadrul conferinţei de la Bucureşti vom descoperi o mulţime de astfel de motive şi ştiu că ne vom inspira reciproc în această întâlnire. O să avem parte de o călătorie minunată împreună.
Evenimentul din 25 mai care îl aduce în prim plan pe Dr. Oz va fi moderat de Dragos Bucurenci și va începe cu discursurile unor speakeri români: Dr. Victor Clatici (Medic primar Dermatologie – Venerologie), Lygia Alexandrescu (Conferenţiar Universitar, Doctor nutriţionist), Andy Szekely (autor, trainer si speaker motivational) şi Andreea Raicu.