Am aşteptat cu emoţie să văd Despre trup şi suflet (On body and soul) fiindcă ştiam că este un film de dragoste atipic, însă mărturisesc că m-a luat un pic prin surprindere, mai ales că nu am citit absolut nimic despre el înainte de a-l vedea. Nu neapărat premiile pe care le-a câştigat îl recomandă, ci efectul pe care îl are asupra celui care îl vede şi se lasă absorbit de idila deloc comună şi dificil de digerat a doi oameni pentru care normalitatea este cu totul altfel decât a multora.
Pe scurt, şi fără prea multe amănunte, o tânără şi un bărbat trecut mult de prima tinereţe, ea suferind de o afecţiune psihică ce o determină să îşi ducă viaţa într-o formă pronunţată de austeritate şi izolare socială, el ducând povara unei uşoare invalidităţi şi de aici o viaţă depresivă, se întâlnesc faţă în faţă într-un abator unde erau măcelărite vaci într-un mediu controlat. Nu se conectează unul cu celălalt din prima. Cum ar fi putut, mai ales având în vedere că, în mod normal, oamenii se atrag fizic, iniţial? Însă, fără niciun preaviz, cei doi descoperă întâmplător că ei de fapt se întâlnesc seară de seară şi în vis unde el este un cerb iar ea o căprioară, amândoi sprinteni şi liberi.
Povestea nu m-a prins chiar de la început, mai ales că regizoarea şi scenarista filmului, Ildikó Enyedi, introduce în prima jumătate de oră a filmului, pe lângă personaje, o grămadă de cadre incomode pentru a prezenta un soi de manifest împotriva omorului animalelor şi consumului de carne. Însă, dacă treci cu brio ca spectator de partea asta, intri într-o cu totul altă zonă, în care iubirea se naşte încet încet între Maria şi Endre, doi introvertiţi care nu par a şti multe despre dragoste şi traiul în doi. Fără prea multe premise de a se materializa, relaţia lor trece de la o etapă la alta foarte repede, exact ca în cazul unui love story fără provocări. Sky is the limit sau nebănuite sunt căile Domnului când doi oameni trebuie să se întâlnească, iar visul este tocmai acel spaţiu în care oricine, oricât de condiţionat ar fi de neputinţe de orice fel, este liber să se manifeste cum simte.
Producţia ungurească (limbă care mie mi se pare foarte melodioasă şi care dă un plus consistent mai ales dialogului dintre ei doi) abundă de cadre detaliate, cele mai emoţionante fiind prim-planurile cu cei doi protagonişti. Înţeleg că Alexandra Borbély este renumită în Ungaria pentru activitatea sa artistică din teatru, iar Géza Morcsányi nu este nici măcar actor şi este invalid şi în viaţa reală. Amândoi îşi interpretează emoţionant rolurile.
Eu am plecat de la vizionarea filmului cu firescul în care poate ajunge o relaţie greu de imaginat de mintea umană atunci când faci loc iubirii şi uiţi de bariere, cu imaginea chipurilor artiştilor, cu expresivitatea ochiilor acestora şi cu întrebarea: “oare cât timp i-a luat actriţei să găsească cheia personajului şi cât a muncit să îl construiască într-o asemenea formă?”. Veţi înţelege ce spun, când veţi vedea filmul Despre trup şi suflet, în care ea duce mult din poveste.
Despre trup și suflet/On body and soul (titlu original: Teströl és lélekröl) este câștigător al trofeului Ursul de Aur la Berlinale 2017 şi al celei de-a 10-a ediții Sydney Film Festival, cel mai important festival de film din Australia. Filmul intră în cinematografe de la 30 iunie, mergeţi să îl vedeţi, este o poveste interesantă şi plină de emoţie.
Despre trup și suflet este distribuit în România de Bad Unicorn, companie fondată de Ştefan Bradea şi Monica Felea pe care i-am felicitat sincer pentru inspiraţia şi curajul de a aduce o astfel de producţie în cinematografele de la noi. Căci nu este un film de popcorn sub nicio formă!
V-aş sfătui, pe cei care credeţi în iubire, dar mai ales pe cei care nu mai credeţi, să vedeţi acest film pentru starea şi întrebările cu care rămâneţi.
