Trăim aceste vremuri dubioase și foarte nesigure. De câteva luni încoace, pipăim o nouă realitate, complet diferită de tot ceea ce știam, în toate privințele. Una în care nu mai vedem teatru pe viu, ci online, nu mai avem concerte live, iar la filme avem acces doar acasă.
Pentru oamenii obișnuiți să mergă perioadic la teatru sau la alte evenimente de cultură și artă au fost vremuri provocatoare, unii spun că sunt chiar în sevraj să vadă actori sau muzicieni pe scenă, să simtă energia live-ului. Toată această perioadă nu a fost atât de grea, nici pe departe, pentru noi spectatorii, cum a fost pentru artiști. Care s-au trezit în imposibilitatea de juca, de a cânta, de a crea, de a se exprima cum știu să o facă cel mai bine. Am văzut actori debusolați, care se reorientează înspre altceva profesional, compozitori și performeri întrebându-se dacă mai este nevoie de muzică sau de glume în această nouă lume, în care învățăm să trăim. Nesiguranța este un sentiment ce plutește peste tot în zona evenimentelor culturale live și nimeni nu știe cât va dura această situație.
De când am ieșit din izolare și s-au deschis terasele, toți cei care fac un pas în față și organizează timid întâlniri artistice cu publicul merită aplauze cu ovații.
Bogdan Gagu și echipa sa de actori de la Teatrul InDArt sunt unii dintre cei curajoși. Bogdan conduce acest teatru independent de 13 ani, iar în urmă cu 6 ani organiza prima ediție a unicului Festival de Teatru Independent în Aer Liber – Teatru sub Luna. Își amintește că nimeni nu a crezut în el la începuturi, dar iată că astăzi festivalul a ajuns la cea de-a șasea ediție. Care se va ține cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru public și artiști ale momentului.
Am povestit cu Bogdan Gagu despre ce înseamnă această perioadă pentru el, ca director de teatru independent, dar și ca artist, despre Festivalul Teatru sub Lună și despre cum ar putea fi un pic mai bine în teatrul independent, chiar și în acest context.
Cum este viața în pandemie? Cum se simte ea din perspectiva unui artist din teatrul independent?
Greu. După aproape 4 luni am reușit să ieșim la public cu 2 spectacole de curând. Am jucat la Grădina de vară din Saturn. În toată perioada asta am încercat să ne obișnuim cu ideea că nu putem să dăruim publicului energia noastră de pe scenă. În prima lună, împreună cu echipa am făcut mai multe filmulețe cu momente comice, am râs, ne-am distrat și le-am împărtășit cu publicul, dar nu a ținut prea mult. Am realizat că nu ai cum să faci teatru online și, chiar dacă în primă fază, publicul a fost ok cu această manifestare și exista o susținere vizibilă, ușor-ușor, a dispărut. Teatrul e menit să existe doar în cazul unei relații actor-spectator, față în față, nu monitor-monitor.
Pe de altă parte, personal, am tras de mine să scriu, am terminat un scenariu la care lucram de ceva vreme Viața secretă a cuplurilor. Dar mai durează până ne apucăm de repetiții, pentru că momentan nu avem o motivație destul de serioasă. De fapt, motivație interioară există, dar incertitudinea a ceea ce urmează sau va urma e destul de mare și e peste puterea noastră de a lucra doar în perspectivă.
Ne-am mai ocupat timpul cu o carte, cu seriale și, din păcate, cu multă mâncare, iar acum tragem să dăm kilogramele jos. 🙂
Cum te-ai adaptat până acum acestui an?
Nu m-am adaptat deloc. Nu reușesc să înțeleg ce se întâmplă, ce ar trebui să fac. De mine depinde o trupă de 20 de actori, care de-abia așteaptă să urce pe scenă, să se joace și să dăruiască publicului din sufletul lor. Nu e ușor să iau decizii și de cele mai multe ori nu știu în ce direcție să apuc. Nu știu cum au procedat alți artiști sau directori de teatru, dar, la mine, e clar că lucrurile sunt întortocheate. Eu am fost întotdeauna un om sincer și atunci când nu am știut ceva am zis că nu știu.
Noi, oamenii, nu suntem atoateștiutori și trebuie să avem capacitatea de a recunoaște când suntem depășiți. Așa mă simt eu acum: depășit. Am încercat multe variante de a ieși din starea asta, de a face ceva nou, dar nimic nu m-a satisfăcut, așa că am renunțat la fel de repede cum am început. Drept care, în ultimele 2 luni, m-am apucat să îmi finisez casa de la țară. Mai învățam niște meserii noi. Știi că e foarte greu să anvelopezi casa cu polistiren? Haha… dar nu imposibil. Mișcarea fizică face foarte bine. Uite, de fapt, asta e lucrul nou pe care l-am făcut în această perioadă: am devenit ”meseriaș”. 🙂
Cum a început povestea Festivalului Teatru sub Lună?
Povestea a început acum 6 ani, ca o joacă, din dorința de a nu închide stagiunea și de a mai juca încă o lună. Nimeni nu a crezut în mine atunci, dar, toți, de la familie la actori, au fost alături de mine. Au acceptat să joace în condițiile în care financiar nu știam ce se va întâmpla.
Mi-aduc aminte că am investit toți banii din casă, toate economiile, vreo 2500 de euro. Era nevoie de promovare, de aranjat locația să arate a festival. Am riscat mult. Dar a meritat. Festivalul nu a avut niciodată sponsori, am avut parte de ceva ajutor dar nu financiar. Cu toate astea, festivalul a reușit să se autosusțină doar din încasări și consider că e lucru extraordinar. Mi-a dat încredere enormă, m-a ajutat să continui an de an și să fac lucruri și mai frumoase. A devenit un festival mare, sau cel puțin așa e văzut de multă lume. Pentru mine încă e un copilaș care se chinuie să meargă, să gângure și încearcă să se ridice pe lângă pătuț.
La prima ediție am avut aproape 1000 de spectatori, vreo 150 de artiști și 12 zile de festival. Era ceva uau la momentul acela. Pentru mine era o joacă. Și a fost un început frumos. Nu erau deloc evenimente în București acum 6 ani și mai ales teatru în aer liber. De-asta, TSL e primul festival și cred că în continuare singurul festival de teatru independent în aer liber, doar în aer liber. E posibil ca acum, după această pandemie să mai apară și altele… hahaha… lucrurile bune sunt întotdeauna copiate, nu?! Sau nu, copiate, ci preluate. Eu fac teatru în aer liber de aproape 10 ani, de pe vremea când nu era cool să joci în aer liber.
Din cine este formată este echipa din spatele Festivalului?
Sunt câțiva prieteni care au rămas neschimbați în echipă, prietenii cu care ies cel mai des, care nu fac parte din lumea teatrului și fără de care nu puteam să continui. Ei asigură pe toată durata festivalului logistica umană. În rest, au tot fost voluntari care au ajutat din când în când. Fie la promovare, fie la organizare, fie pe perioada festivalului.
În general m-am ocupat singur de toată organizarea până în prima zi de festival. Nu e greu pentru că îmi place, îmi place la nebunie. Știu că sunt un pic de freak-controler și cred că e important să știu absolut tot ce mișcă. Am delegat din taskuri mereu, dar puține, pentru că majoritatea celor care au făcut parte din echipă avea și alt program și nu puteam să îi încarc și cu ale mele. Când cineva te ajută încerci să nu-l exploatezi, ci să îl lași să îți dăruiască cât timp are el la dispoziție.
Am avut noroc enorm cu soția mea, Silvia, care de fiecare dată când deraiez de pe traiect mă trage înapoi și mă aduce cu picioarele pe pământ. Împreună suntem pe acest drum și fără sprijinul ei sunt singur că nu ajungeam așa departe. Suntem o echipă și îmi place. 🙂
Dar comunitatea? Cum este comunitatea care s-a adunat în cei 6 ani de festival în jurul vostru?
Spectatorii sunt diferiți, foarte diferiți, dar constanți în timp. De la copii până la octogenari, oameni din București și din toată țara. De la prima ediție a festivalului am făcut transmisie live a tuturor evenimentelor pentru a aduce oameni în sala noastră de sub lună și a funcționat. An de an, avem spectatori din toată țara care vin măcar un weekend să vadă spectacolele noastre. Încă e chestie funny: făceam transmisii live de teatru de pe vremea când nu era cool. 🙂
Oamenii care vin să ne vadă sunt faini, sunt oameni simpli și cu foarte mult bun simț, care înțeleg când începe ploaia si trebuie să își ia singuri scaunul și să ne mutăm la interior sau când cade curentul și suntem nevoiți să jucăm 15 minute fără microfoane sau să cântăm în ploaie. Atmosfera e minunată la festival, de fiecare dată, iar oamenii mă surprind în fiecare an. Spectatorii vor să vadă comedii în aer liber, dramele în aer liber nu trec rampa. Și e normal, cu o bere în mână nu poți trăi o dramă.
La o privire retrospectivă, cum se vede din interior tot ce s-a întâmplat cu festivalul până acum?
A fost minunat, am crescut, am învățat, drept care ediția din acest an am organizat-o în câteva zile. De obicei, am 4-5 luni de pregătire, dar acum am avut 10 zile. Doar 10 zile de organizare program, construit scenă, adus teatru, muzică, expoziții. Se poate, orice se poate.
De-a lungul anilor au urcat pe scena festivalului peste 2000 de artiști și zeci de mii de spectatori. Să sperăm că și anul acesta, în aceste condiții de pandemie, să revină alături de noi mulți oameni și să se bucure de câteva ore de artă. În fiecare an am adus ceva nou. Anul trecut am avut și târg de carte, lansări, workshopuri, spectacole interactive. Am idei multe și, când îmi pun ceva în minte, sigur realizez, mai devreme sau mai târziu.
Ce ai învățat în toată această perioadă?
Ohooo, am primit multe lecții de viață, m-am întărit mult. Dar ce e greu se uită repede pentru că rezultatul merită orice sacrificiu și când spun orice, chiar mă refer la absolut orice. Eu împreună cu Silvia am renunțat la multe pentru acest copil al nostru, al doilea după Teatrul InDart, care are 13 ani, iar festivalul doar 6.
E greu cu doi copii așa de capricioși, așa de diferiți. 🙂 Iar la vârsta lor au chef de joacă, de alergat, de descoperit iar noi trebuie să ținem pasul cu ei. Cred că majoritatea spectatorilor/cititorilor știu ce înseamnă acest lucru. Am întâlnit mulți oameni faini, plini de idei, care m-au inspirat. Spectatori care m-au uimit prin bunul simț, care, deși ar trebui să fie o normalitate, este încă atât de rar.
Mi se pare curajos că nu ați renunțat la ediția din acest an, felicitări! Ce informații ne poți da despre următoarele săptămâni în care vom vedea teatru în aer liber?
Anul acesta avem o locație nouă, mai aproape de centru, mai accesibilă și ceea ce e mai important, mai intimă. Aproape toată terasa e acoperită de pomi. Scena se află sub un nuc iar acest acoperiș verde dă o nuanță extraordinară scenei. Curaj?! Hmm, nu știu ce să zic. Poate. Ideea e că atunci când vrei să faci ceva, dacă ai oamenii potriviți, care să fie cu tine, atunci lucrurile merg de la sine.
Așa sunt actorii mei, echipa mea. Când i-am întrebat pe actori dacă vor să joace au sărit în sus de bucurie. Tuturor le e dor să fie pe scenă, să simtă publicul. Actorii mei nu fac teatru pentru bani, o fac dintr-o nevoie interioară care nu-i lasă să doarmă, se frământă, se zbat. Asta înseamnă pasiunea pentru teatru. Avem nevoie de bani pentru a trăi, dar în astfel de situații, cum este aceasta cu pandemia, pe care nu le putem controla, e foarte important să nu uităm pentru ce trăim și ce ne place să facem. Curajul nu e al meu ci e încrederea oamenilor de lângă mine în artă. Îmi doresc ca spectatorii care la începutul pandemiei erau solidari cu cauza noastră și cu suspendarea activității să fie alături de noi acum, cumpărând bilete și abonamente. Acum e ocazia să demonstreze că acum 4 luni nu erau doar vorbe goale. Anul acesta nu aducem ceva special nou pentru că nici nu știam dacă vom ține festivalul. Se păstrează conceptul: Teatru, concerte, expoziții, carte. Nici nou nu e faptul că nu avem sponsori, dar dacă am avea, că mai e timp, ne-ar face enorm de bine.
Câte spectacole sunt în program și ce fel de abonamete există disponibile?
Avem 12 spectacole de teatru, 7 din ele fiind regizate de mine, din care o premieră pe 26 iulie, chiar de ziua mea. 8 concerte, expoziții, cărți de la Editura InDArt. Biletele costă 50 lei pentru acces de o zi. Sau avem câteva abonamente speciale de 3 zile la alegere cu doar 99 lei. Programul complet se găsește pe www.teatrusublună.ro și de acolo și direcționarea către siteurile de vânzare de bilete online.
Care sunt măsurile de siguranță pe care le-ați luat pentru această ediție de pandemie?
Ți le redau așa cum sunt ele expuse spectatorilor.
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:
1. Prezentarea la terasa unde se desfășoară festivalul se face cu 60 de minute înainte de începerea concertului sau a piesei de teatru, pentru a putea respecta regulile de acces.
2. Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
Atenție! Organizatorii festivalului își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
3. Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare.
4. Termoscanarea de către voluntarii festivalului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spațiul dedicat festivalului.
5. Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane – de la intrarea în spațiul destinat festivalului, la mese, la toalete și la ieșirea din spațiul festivalului.
Atenție! Spectatorii vor fi așezați la mese de 4 persoane, mesele fiind situate la o distanță de minim 2 m între ele.
Cum vezi soarta teatrului românesc în general și a celui independent, în special, în această nouă realitate?
Teatrele de stat o duc bine și o vor duce în continuare. Acolo nu e problemă de buget, ci de gestionarea acestuia. Noi, în independent, nu avem bugete, trăim din încasări. E greu, dar nu e imposibil. Calitatea spectacolelor este cea care face diferența. Doar în felul acesta reziști an de an și crești. Dacă spectatorilor nu le oferi producții de calitate ei nu rămân lângă teatru, ci aleg altceva. Asta e soarta teatrului independent: calitatea. Cine nu face spectacole de calitate nu va rezista. Dar, așa e de când lumea, rezistă timpului doar ceea ce merită. Nu vreau să intru în detalii prea mult pentru că ar dura prea mult și nu mi-ar ajunge timpul. Hahaha, începe festivalul și eu tot aș vorbi.
De ce ar fi nevoie din partea statului român pentru sectorul teatrului independent? Ce măsuri ai vedea posibile pentru sprijinul lui?
Indiferent ce aș vedea eu că ar trebui să facă statul acesta nu o va face. Cultura nu reprezintă și nu va reprezenta o prioritate. Consider că ne batem cu morile de vânt. Dar cu toate astea, de-a lungul ultimilor ani, cultura, teatrul independent au crescut. Am eu o vorbă: nu au ei forța să omoare cât putem noi creea. Important e ca spațiul independent să lase orgoliile deoparte și să se unească, să existe o grupare care să se ocupe de noi. Dar, din păcare, sunt prea puțini independenți, cu adevărat independenți. Nu există interes ca noi să ne unim. Și, e ce mai trist, nici măcar din rândul nostru nu există.
La final, un mesaj pentru iubitorii de teatru.
Dragilor, în această perioadă au fost lansate foarte multe evenimente culturale, indeferent că sunt organizate cu bugete de la stat sau fără, vă rog, vă implor, mergeți la ele. Noi, artiștii, existăm doar datorită vouă. E timpul ca acea solidaritate de acum 3-4 luni să se vadă acum, când avem nevoie de această susținere. Căutați evenimentele și mergeți la ele. Alegeți ce vă place, dar mergeți! Pentru că voi, iubitorii de cultură, știți cel mai bine ce v-a lipsit în această perioadă!
A șasea ediție a Festivalului Teatru sub Lună începe vineri 3 iulie și ține până pe 26 iulie. Expozițiile, concertele și spectacolele de tearu se întâmplă la Terasa CoOperativa din zona Icoanei, aproape de Piața Romană.
