Am ajuns cu 20 de minute înainte să înceapă semi-maratonul la care participa și Eric. Primul din viața lui. De fapt “Kids race”, că doar nu alerga el 21 de kilometri. 🙂 Era liniștit, însă extrem de emoționat. Cu toate astea, el are un fel aparte de a-și gestiona înțelept emoțiile. Probabil de la părinții și alți adulți din jurul său care îi vorbesc repetitiv despre emoții, probabil din interiorul său, însă eu așa văd primii pași către construirea inteligenței emoționale.

Desena pe asfalt, el cu el, fără să bage pe nimeni în seamă. Mi-am adus aminte de competițiile sportive la care participam eu și sora mea, înainte de care intram într-o stare aparte de concentrare și eliberare de tot ce venea din jur. Bine, nu cred că este cazul la Eric încă. Sau poate este.

Este o nebunie atât de frumoasă la maratoanele și semi-maratoanele astea de năpârstoci. N-am avut idee. Multă gălăgie, corturi cu sponsori, muzica tare, mascote. Nu știu cum este la cele de oameni mari, însă la evenimentele pentru copii este incredibil de multă culoare și voie bună. Deși m-am grăbit să traversez zona unde se pregăteau cei mici de alergare, ca să ajung la Eric și la ai lui, nu putut să nu observ câtă energie bună este în jur, cum sunt părinții: unii emoționați, alții indiferenți, unii relaxați, alții agitați, unii preocupați să le spună celor mici (mai ales celor mici mici care nu mai alergaseră în competiții) că nu este despre întrecere, ci despre participare și trecere a liniei de finish, alții cum le construiesc spiritul competitiv. Dar, mai ales, m-am bucurat să văd cum sunt copiii, mulți mulți la un loc: veseli, plini de viață și de energie.

Habar nu am cum este mai bine. Cu toate acestea sigur voi face cum cred eu că este mai bine pentru copilul meu, nu îl voi încuraja către competiție, însă la primul maraton al nepotului meu cel mic, Eric am fost doar o mătușă emoționată până la lacrimi, atentă la năpârstoc și bucuroasă că împarte cu mine această premieră din viața lui. Eric are 4 ani și jumătate deja, însă erau copii și mai mici decât el, veniți la maraton cu părinții, care au alergat prin ploaie către linia de final. Superbi!

Am fost la primul semi-maraton al lui Eric și cred l-aș fi făcut de râs dacă era mai mare, dacă era cu prietenii lui, dacă mă vedeau cum mă cocoțasem pe gardul acela mai mai să cad, ca să îi fac galerie la plecare și la sosire, dacă mă observau cum m-am bucurat la final și l-am strâns în brațe atât de tare să îl rup în două.

Sunt foarte importante premierele lui Eric pentru mine. Îmi imaginez cum sunt pentru părinți primele dăți când copilul face ceva. Dacă eu am plâns în ploaie, ușor patetic așa, din zona de mătușie (interesantă și ploaia aceasta care s-a pornit fix înainte de a alerga Eric sporind dramaticul situației 🙂 ) cred că în postura de mamă este o poveste lungă cu emoțiile premierelor. Și ce frumos este să fie cât mai multe și mai diverse, astfel încât cel mic să aibă o mulțime de activități de unde să poată alege cu care continuă pe termen lung, când va fi mai măricel.
Copiii sunt minunați cu totul, iar primele dăți când fac ei ceva, când descoperă lucruri noi, când se bucură de ceva nou, sunt momente de pus în ramă.

Bucură-te de viață!
Ileana
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*