“De unde vine toată forţa asta a ta, puterea asta continuă de a merge mai departe?”, am întrebat-o pe Smaranda în timp ce sorb un cappuccino gustos și aromat dintr-o cafea Etiopia pregătit chiar de soţul ei Dan. Stăm pe o pernă făcută de o prietenă de-ale ei, chiar în faţa cafenelei lor, Milu Cafe, deschisă în spatele magazinului Cocor din Bucureşti, unde am poposit o vreme ca să povestesc cu ei.

Smaranda mă privește cu multă blândețe, cu ochii sclipind de bucuria de a trăi, deși nu o simt tocmai în apele ei. Mă gândesc ce întrebare stupidă am putut să-i adresez, dar este ceva ce îmi doream să aflu de 3 ani de zile de când o știu cum luptă cu o boală gravă, fără să se victimizeze, cu rare momente în care este copleşită.
Râde încetișor, face o pauză şi își ridică ochii către Dan. Îşi vorbesc din priviri într-un mod atât de cald şi de firesc, încât mi se face pielea de găină. “Vrea să trăiască, mă!” îmi zice el zâmbind. ”Este atât de simplu! Tot ce vrea ea este să trăiască. De acolo vine toată forța ei”.

În faţa cafenelei MILU CAFE, în spatele Magazinului Cocor Smaranda Milu Némethi şi Dan Milu, proprietarii MILU CAFE

Smaranda Milu Némethi şi Dan Milu sunt doi tineri care merg mână în mână prin viață de ceva vreme. Și nu o fac pe cărări tocmai line din anul 2013, an în care Smaranda a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în stadiul 4, cu puține șanse de a trăi. De când au aflat despre boala ei, cei doi soți au fost neobosiți în a găsi medicii și tratamentele care să o ajute să își trăiască povestea vieții mai departe. Așa au ajuns în Italia într-un centru medical unde Smaranda a primit un tratament nou, indisponibil în România, care costă câteva mii de euro lunar și fără de care ea poate nu ar mai fi fost în viață acum.

Ca să facă rost de bani şi să îşi poată susţine cheltuielile cu tratamentul, Smaranda a început în urmă cu 3 ani să scrie pe blogul HELP SMARANDA despre gândurile și trăirile sale, despre experiențele prin care trece de când are cancer. Oamenii poposesc pe blogul ei, îi citesc cuvintele împletite cu emoţie, iar cei care doresc să o ajute pot dona bani aici.
A urmat o expoziție cu lucrările sale, picturi colorate ca sufletul ei, vândute pentru a-și putea plăti alte luni de tratament. La rândul său, Dan, un artist fotograf cu experienţă, a câștigat și el bani vânzând-şi imaginile, tot pentru Smaranda.

Milu Cafe

Pe lângă viaţă şi artă, soţii Milu iubesc cafeaua. Pentru că tot ceea ce au făcut pentru a-şi acoperi cheltuielile nu a mai fost suficient la un moment dat, anul trecut traversând perioade financiare foarte dificile, Smaranda și Dan s-au gândit să își deschidă o cafenea care să le aducă venituri constante.  Aşa s-a născut Milu Café, o cafenea făcută din iubire de viaţă şi de frumos, un loc intim şi cochet unde s-au gândit să îmbine pasiunea lor pentru cafea, cu cea pentru artă.

Smaranda s-a ocupat de decorare şi, pentru că a avut un buget redus, a căutat chilipiruri în oraşul său natal, Carei, care să îi ajute să amenajeze locul ca o sufragerie primitoare, chiar dacă nu prea le-a plăcut tapetul auriu pe care l-au găsit în spaţiul închiriat. (i-am spus Smarandei că mie îmi place mult 🙂) Şi pentru că este o femeie foarte creativă, Smaranda este cea care are acum grijă de partea de comunicare şi de branding, tot ea gândind campaniile şi evenimentele găzduite de cafenea, majoritatea de artă.

Dan Milu, barista şi proprietarul MILU CAFE

Dan a făcut cursurile de barista şi este în cafenea din zorii zilei până seara, pregătindu-le clienţilor cele mai gustoase cafele şi oferindu-le din produsele cu totul altfel decât ceea ce găsesc în majoritatea cafenelelor din Bucureşti. Şi-a ales cu atenţie toţi furnizorii. Tot Dan este, cum spune soţia lui, mascota cafenelei Milu Café, omul care are mereu un zâmbet şi o glumă bună pentru fiecare client ce-i trece pragul.

“Îmi place să fiu într-o cafenea. Treaba asta cu barista era o pasiune mai veche. Aş fi vrut la 25 de ani să fac o cafenea, era unul dintre visurile mele şi l-am tot amânat. Am făcut acum o cafenea cu Smaranda.”, îmi povesteşte Dan zâmbind.
“Sunt mulţi străini, artişti, oameni care vor ceva diferit, ei sunt cei care ne trec zi de zi pragul. Vor căldură, nu sunt neapărat atraşi de trendul ăsta industrial, nordic, rece, distant. Bine, oamenii vin pentru cafea, dar, mai ales, pentru Dan. Mulţi ne spun că avem o cafea foarte bună şi barista este cel mai drăguţ.”, îmi spune râzând Smaranda. Ah, şi cu câtă iubire se uită la soţul ei!

Cafea, la Milu Cafe

Apoi îmi vorbesc despre cafea. “Le oferim oamenilor cafea, latte, cappuccino, triple shot flat white pe care îl găsesc numai la noi. Cafeaua noastră este specială, am găsit un furnizor la Constanţa care ne-o face aşa cum ne dorim. Noi am vrut să avem cafea medium light prăjită. De asta ai zis şi tu că îţi pare dulce, fiindcă, fiind puţin prăjită, rămân uleiurile alea volatile care îi dau un gust bun.”, zice Dan. 

“Avem, de asemenea, sucuri fără conservanţi, biscuiţi, batoane din seminţe cu miere şi vom face şi nişte pacheţele. Ne-am orientat către produse cât mai naturale, fără conservanţi. Ne gândim deja, după doar 5 luni de când am deschis, să diversificăm produsele şi deja vom introduce nişte shoturi de fructe uscate, migdale, caju, alune.”, îmi mai spun Dan şi Smaranda continuând fiecare cuvintele celuilalt. Îi urmăresc captivată cu câtă bucurie povestesc.

“N-am văzut Coca-Cola.”, le spun râzând.
“A, ba da, avem. Dacă vrei Coca-Cola avem Coca-Cola naturală, din Sierra Leone”, îmi răspunde Dan.

Pe mine mă emoţionează nespus de mult oamenii calzi, buni şi luminoşi, ca Dan şi Smaranda, care se iubesc cum rar poţi descrie în cuvinte. Care s-au iubit când le-a fost cald şi uşor, care rămân împreună, râd împreună, se sprijină unul pe celălalt şi atunci când vin zile mai grele.
Povestea Smarandei şi puterea ei de a trăi zi de zi aşa cum o face, cu multă poftă, felul în care Dan îi este alături, povestea lor de iubire, pasiunea lor pentru viaţă, frumos, oameni şi artă fac toate parte din Milu Café. Un loc cald unde aroma cafelei bune pluteşte peste tot în aer. Vă invit să-l vizitaţi şi să savuraţi o cafea parfumată…cu iubire!

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*