Un pic despre autenticitate

Comportă-te frumos, Ileana! Nu mai râde, Ileana! Abține-te de la atâtea glume, Ileana, fii și tu mai serioasă! Nu este bine să te arăți așa cum ești, Ileana, oamenii pot folosi asta împotriva ta și te pot răni. Nu mai spune tot ce gândești, oamenii vor să audă doar ce le convine!

Cu toate astea creștem, cu toate aceste îndemnuri, pe toate le auzim de la părinți, mai apoi de la prieteni, colegi, rude, oameni care, în final, ne vor binele. Așa cum cred ei că este acest bine. Ne transformăm în adulți atenți, precauți, care calculăm fiecare pas, din frica de a nu fi judecați, din frica de a nu fi înțeleși greșit. Ne este teamă să nu ne expunem prea mult ca să nu fim arătați cu degetul, ca să nu ne fie luate poveștile și transformate în telenovele de prost gust. Vorbim rezervat și, dacă ne place ceva ce nu place majorității, nu ne manifestăm. Uităm de autenticitate.

M-am surprins zilele trecute spunând cu voce tare: ”trebuie să fiu mai serioasă, mai ales la corporație!”, când, în fapt, sunt una dintre cele mai serioase femei pe care le cunosc. Doar că felul meu de a mă exprima este mai relaxat de obicei. Dacă nu am un băț înfipt nicăieri – niciodată nu am avut – nu înseamnă că nu îmi fac bine treaba și nu sunt serioasă. Eu nu pot, însă, funcționa fără umor, nu sunt eu dacă nu fac o glumă, chiar și atunci când situația impune sobrietate maximă.

De fapt, cum am realizat la două zile după ce m-am certat că nu sunt mai serioasă, voiam să îmi spun să fiu mai sobră, mai rezervată, mai retrasă. Doar că eu nu sunt deloc nici așa, mie îmi place să gust orice experiență la maxim și să mă manifest în felul meu. Nu este vorba despre asta în această autenticitate pe care o tot aud promovată în jur? Nu este vorba despre a fi exact cine ești și de a te manifesta în acord cu asta, chiar dacă ieși din anumite tipare fixate de societate? Evident, păstrând limitele mediului și momentului în care te afli. Căci, vrem nu vrem, ne mai așternem și câte o mască pe chip, în anumite momente măcar.

Mulți evităm să vorbim, chiar și în cercuri restrânse despre credințele și principiile noastre, de teamă să nu fim persiflați, marginalizați, amestecați cu cei habotnici care și-au făcut din credință un scop de a brava sau de a-și motiva judecățile emise. Nu spun să le afișăm pe toate gardurile, de ce am face asta? Însă mulți nu vorbim despre această parte din noi care cuprinde credințele, valorile noastre. Tot din teama de a ne fi luate vorbele și răsucite în alte direcții.

Când știi cine ești, când te reîntâlnești dacă te-ai pierdut undeva pe drum, când te ai cu bune, cu rele și îți asumi tot, frica de a te arăta așa cum ești dispare. Și ești cum ești, în mod autentic. Nu mai forțezi nimic, nu mai ascunzi, nu mai calculezi, nu îți mai faci strategii. Ești cine ești fără teamă, conștient de faptul că s-ar putea să nu fii plăcut de toată lumea, că s-ar putea să nu fii popular. Dar nu este mai bine să te placi tu, decât să fii plăcut într-o imagine a ta studiată în cel mai mic detaliu de toți cei din jur?

Bucură-te de viață!

Ileana