Ieri am avut o cădere nervoasă, dar nu despre asta este vorba. Ci despre fututul ăsta de ego, pe care în tinerețe l-am tot hrănit și pe care de vreo câțiva ani muncesc din răsputeri să îl temperez, să îl aduc măcar în limite care să mă ajute să funcționez cu mine și din mine, să mă ascult, să mă ridic rapid în situații grele, să fiu cine sunt fără să simt nevoia să mulțumesc pe cineva.

Și dacă vă gândiți că ego este doar despre mândria aceea prostească ce ne mână să ne construim palate, să ne arătăm mușchii la job și să ne luăm multe mașini, mai cercetați. Fiindcă este vorba despre mult mai mult. Ego este acea parte din noi care nu are deloc legătură cu cine suntem noi în esență sau cu sufletul nostru. Este acea parte care crește mult pe fondul fricii, al nesiguranței și neîncrederii, o parte cam întunecată care, dacă nu suntem foarte atenți, ajunge să ne conducă viața.

Și, uite, așa ne trezim că toate alegerile pe care le facem, le facem doar ca să îl hrănim pe mărețul ego, inconștient, desigur, în cele mai multe cazuri. Și de aia scriem pe Facebook cât de tari suntem noi și cum ne place lumea și ne ies treburile beton, și ne lăudăm cu cel mai mic rahat pe care îl facem și ne înnobilăm cu titluri, și atacăm oameni gratuit într-un acces și exces de superioritate, și ne exhibiționăm cu relații, mașini, case, cadouri. Toate din ego, pentru că, în realitate, oamenii mișto și valoroși cu un nivel redus de ego nu simt nevoia să își măsoare the balls cu alții. Și nici să se laude.

Asta cu lăudatul ar fi easy peasy lemmon squeezy. Mai grav este când, din ego-ul dospit generos, lăsăm frica să ne conducă viața, să vireze ea stânga-dreapta în locul nostru. Pentru că frica este unul dintre cei mai buni prieteni ai ego-ului și unul dintre cei mai mari dușmani ai ființei noastre.

Ieri am avut o cădere nervoasă, tocmai pentru că mi-e frică. Frică de ce cred eu că s-ar putea întâmpla într-o anumită situație, cu un om iubit, frică să nu-l pierd, frică să nu fiu neputincioasă, frică să nu mă trezesc fără soluții, frică, panică. Am avut o cădere nervoasă exact când nu trebuia și nu am putut să fac nimic să o evit.

Seara, în patul meu și pe muzica mea, am stat un pic de vorbă mine, cu Dumnezeu și cu frica asta. Am conștientizat acut că reacțiile ciudate pe care le am uneori, lupta și încrâncenarea care revin periodic într-o formă agresivă în viața mea, mai ales legat de alte persoane, sunt apanaje ale fricii, deci, implicit, ale ego-ului. Mai am de lucru, mai am.

Bucură-te de viață!
Ileana
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*