“Nu mai râde atâta, că dai în plâns!” Am crescut cu aceste vorbe care mi-au însemnat cumva anii copilăriei și o parte din cei ai maturității, cum aveam să descopăr. Adulții din jurul meu le foloseau la fiecare “criză” de râs a celor de lângă ei. Nu conta că erau copii sau oameni mari. Vi s-a întâmplat? N-ați pierdut nimic, e tare neplăcut să ți se construiască, vorbă cu vorbă, o viitoare frică sau obsesie.
Doamne, adult fiind, nu era râs copios cu toată gura, cu sughițuri și lacrimi, să nu aud vorbele astea undeva în spatele minții mele. Atât de strâns s-au prins de mine. De câte ori râdeam momente mai lungi, o voce în creier îmi “spunea”: “Vai, cât ai râs astăzi, sigur ți se întâmplă ceva rău!”. Și-mi repeta obsesiv cuvintele astea, până mă trezeam rostindu-le, mă speriam, redeveneam serioasă și așteptam să pățesc ceva sau să mă cert cu cineva. Uneori se și întâmpla, dintr-o coincidență sau, mai degrabă, fiindcă mă gândisem eu prea mult la asta și atrăsesem, invariabil. Mi-a trebuit destul de mult timp să mă eliberez de aceasta soi de teamă, chiar dacă nu era una mare ca altele cu care m-am luat la trântă la un moment dat. Nu mai știu exact cum am reușit, dar m-am bucurat când am descoperit, într-o zi, că pot râde în voie fără să mai aud în creieri ”Nu mai râde atâta, că dai în plâns!”. Ajunsesem să cred că dacă îmi încep ziua râzând îmi va merge toată prost, sau că, dacă râd în hohote lungi până rămân fără aer, cu siguranță urmează să plâng.
Vedeți cum se poate distruge bucuria copiilor și, implicit, a viitorului adult? Acea bucurie interioară cu care toți venim pe lume. Vedeți cât rău pot face cuvintele, mai ales filtrate de mintea și înțelegerea unui copil, pe termen lung? Iar noi adulții le aruncăm la întâmplare în preajma celor mici, fără să conștientizăm că, dintr-o neatenție sau ignoranță, îi putem afecta pe termen lung.
Am învins de multă vreme frica asta. Cumva și adulții din jurul meu au învins-o, fiindcă îi văd acum râzând fără probleme sau bariere. Mă gândesc acum că era doar o vorbă la întâmplare, un tipar verbal nefericit. Dar, cum știm toți, vorbele pot răni, pot naște frici în sufletul unui om sau chiar aduce în viața noastră situații neplacute “chemate” prin puterea lor.
Râsul, râsul în hohote este terapeutic și nu doar pentru că aduce endorfine în creier sau pentru că întărește sistemul imunitar, ci pentru că este eliberator. La fel ca plânsul, ca urletul, ca orice altceva vreți, scutură răul din noi, alungă tensiunea și reduce nivelul stresului.
Râdeți! Mult! Chiar de la primele ore ale dimineții. Încurajați-vă copiii să râdă! Jucați-vă cu ei astfel încât să râdeți copios împreună! Râdeți! Nu o să dați în plâns cum ne ”amenințau” pe unii părinții și bunicii noștri. O să dați, poate, pe dinafară de bine!
