Se spune că este o caracteristică a tuturor capricornilor, semn zodiacal în care mă cam bucur că m-am născut, de altfel :). Habar nu am dacă e adevărat ori ba, dar pe mine mereu m-a caracterizat o doză sănătoasă de bun simţ în toate relaţiile cu cei din jur. Uneori exagerat, mai ales când întreb excesiv “pot să?” ori “te deranjează dacă?” chiar şi în conjuncturi în care ar trebui să mă simt mai în largul meu să îmi iau pur şi simplu ceva din dulapul casei în care mă aflu sau să fac ceea ce îmi doresc, fără să cer voie. Dar, mai bine exagerat decât lipsă.
Nu ştiu dacă m-am născut cu bun simţ, poate este doar meritul mamei mele fiindcă ne-a învăţat pe mine şi pe fraţii mei să cerem permisiunea atunci când luăm ceva ce nu ne aparţine, să spunem “te rog” şi “mulţumesc” cu sinceritate şi nu pentru că “trebuie” sau fiindcă asta ne face să părem oameni mai buni, să nu luăm oamenii de-a gata, ci să-i preţuim, să-i rugăm să ne ajute dacă avem nevoie, nu să le ordonăm, să lăsăm în urma noastră lucrurile aşa cum le-am găsit, oriunde am fi. Cu asta am rămas pregnant din educaţia de acasă, uneori cam prea drastică, cu acest bun simţ cu care mă mândresc tare mult, mai ales de când trăiesc în Bucureşti, în această junglă urbană pestriţă.
Departe de mine gândul de a generaliza, mai ales că am cunoscut aici o grămadă de oameni, localnici sau aciuaţi din alte zone ale patriei, oameni simpli sau sofisticaţi, cunoscuți în diverse medii sau nu, toți cu un bun simţ şi o consideraţie faţă de oameni care m-au uns la inimă. Dar dau, cu regularitate, și peste semeni care au senzaţia că totul li se cuvine, pentru care cuvintele “te rog” au fost înlocuite cu “o să vreau să” (mă zgârie pe timpan această formulă de adresare din care răzbate un ego scăpat de sub control) atunci când vor ceva de la tine sau peste oameni aparent faini care nu au niciun fel de respect pentru cei din jur dacă nu sunt la nivelul la care se văd ei pe sine ajunși.
Cu unii sunt forţată de împrejurări să lucrez sau să colaborez căci, iată!, indiferent de bullshit-urile pe care ni le servesc aceşti “coach” de dezvoltare personală apăruți ca ciupercile după ploaie, nu stă tot timpul 100% în puterea noastră să selectăm riguros oamenii cu care ne intersectăm profesional.
De câte ori dau peste vreun om pentru care bunul simț este ceva opțional sau doar o strategie de a se vinde pe sine ca un individ manierat celor de care are nevoie, îi mulțumesc mamei mele că, în privința aceasta, m-a crescut frumos să fiu un om politicos și să îi respect pe cei din jur. Și, chiar dacă e tot mai rar la modă bunul simț autentic care vine din interior și din respectul față de oameni, eu vreau oameni demodați lângă mine.
