Lecții, lecții personale de corazon

Puţini oameni învață lecții personale și cresc în perioade de viață cu soare. Atunci suntem preocupaţi să ne bucurăm de acesta. Şi este firesc să fie aşa. Sunt însă și perioadele provocatoare prin care trecem, adevărate furtuni personale care ne dau peste cap şi ne pun la pământ cum nu am crezut vreodată că putem cădea. Acelea ne cresc, ne dezvoltă ca oameni către cea mai bună variantă a noastră în prezent.

Momentele grele nu vor înceta să apară în viaţă niciunui om. Cum ne raportăm la acestea, ține de înțelepciunea și voința fiecăruia. O relaţie eşuată, o neîmplinire mare, boala sau moartea cuiva drag, colapsul financiar, boala noastră ne pot dărâma. Durerea există în lumea în care trăim, aşa cum există şi bucuria. În vremurile dificile învăţăm cele mai valoroase lecţii personale care devin cărămizi solide la construcţia noastră ca oameni. Mai repede, mai încet, fiecare în ritmul lui, să le învățăm este important.

2018 a fost până acum pentru mine un an plin de învățături, de restructurare din temelii a unor credințe ale mele care nu îmi mai servesc, de reconfigurare a modului în care privesc și integrez fiecare moment și experiență pe care le trăiesc în viața mea prezentă. Mi-au fost zdruncinate multe idei și concepții pe care le credeam cele mai corecte, cele mai bune. Am început să evaluez mai atent tot ceea ce vine înspre mine, eu cu mintea și aparatul meu personal, nu prin prisma a ceea ce ne servește societatea ca reguli general valabile sau prin legile spirituale pe care le-am luat și noi de la alții și credem că se aplică universal. Despre asta, probabil, în altă scriitură.

Îți las mai jos o listă de lecții personale învățate în perioadele mele dificile, poate te ajută sau poate îți aduc vreun mesaj de care ai nevoie ca să mai legi niște bucăți din puzzle-ul tău.

1. Nu controlăm nimic din ceea ce trăim noi sau cei dragi ai noștri. Și o mărturisește un control freak, o femeie care a fost obsedată anul acesta să dețină controlul parcursului medical al cuiva drag, controlul unei relații defecte, controlul propriilor emoții și multe altele. Controlul este bun când vine vorba despre obiectivele financiare și de job, dar și aici factorul “noroc” își spune mult cuvântul. Autocontrolul este mină de aur când ești în prag să îți faci rău sau să rănești conștient alți oameni. În consecință, una dintre lecțiile mele a fost să renunț la control în zonele în care acum știu că nu îl dețin nici 0,1%.

2. Neputința umană îmbracă multe forme. Am învățat să accept neputința mea și a celor de lângă mine și sub alte forme decât credeam eu cu mintea mea că acestea sunt posibile. Unii oameni nu pot să fie curajoși, ne-voința de orice fel este și ea o neputință, răutatea este o alegere, dar și o neputință, cea de a fi bun, inconsecvența în decizii este o neputință, minciuna, lașitatea sunt neputințe. Fiecare om poate cât poate și nu îl pot EU determina să poată mai mult. Am însă oportunitatea de a alege să îl las pe calea lui, dacă neputința sa îmi face un rău pe care nu sunt obligată să îl duc.

3. Să fiu mai îngăduitoare cu mine. Asta a fost o lecție extrem de grea pentru un copil crescut în rușine și vină. Am avut niște derapaje foarte grave, am greșit mult față de mine și față de oameni dragi. Așa am început să învăț să fiu îngăduitoare cu mine însămi și să îmi accept căderile. Recunosc că am primit ajutor aici printr-un om tare bun și fain căruia îi mulțumesc din suflet că îmi reamintește periodic să nu mă mai pun singură jos. Atâta am putut.

4. Eu nu sunt salvatorul nimănui. Ca să nu mai arunc să salvez eu oameni, mai ales dintre cei care nu îmi cer ajutorul am învățat o ”mantra”, pe care mi-o spun de zeci de ori când am impulsul de a mă mai arunca: ”nu este treaba ta, nu te privește pe tine, sunt viața și alegerile sale, iar dacă are nevoie de ajutor îți cere.” Noi, oamenii, nu salvăm pe nimeni, doar putem ajuta pe cine vrea să fie ajutat. Atât. Continuu să cred mult în ajutorul semenilor.

5. Durerea este reală, iubirea dramei și a suferinței sunt produse ale minții noastre. Niciun sens nu a avut pentru mine treaba asta, deși mi-o zicea pe repeat o prietenă dragă. Îmi spunea că mă înțelege prin ce trec, dar că ar fi bine, pentru sănătatea mea, să învăț să nu mai stau în dramă, ci să caut soluții să mă ridic mai repede. Da, sunt situații foarte dureroase prin care trecem în viața asta, dar toate trec, asta să nu uiți niciodată când ți-e greu. Diferența o fac cicatricile care rămân. Dar și aici poți alege, te lași cuprins de suferință până te scufunzi în hău și rămâi cu cratere în minte și suflet? Sau cauți soluții să ieși mai repede la suprafață cu câteva julituri?

6. Lucrurile, experiențele, relațiile pe care le forțezi să se întâmple, nu sunt menite să îți fie. Ce este pentru noi se întâmplă firesc, chiar dacă trebuie să depunem cumva și eforturi în anumite cazuri. Când ajungem însă la luptă și încrâncenare ca să obținem un lucru, ca să trăim o poveste, forțăm ceva care nu este cu siguranța pentru noi în acel moment.

7. Iertarea și acceptarea sunt minunate, dar ghici ce? Te poți înșela, minți pe sine că ai iertat pe cineva care te-a rănit. Că ți-ai iertat mama, tatăl pentru că nu au știut sau putut să îți dea ceea ce ai avut nevoie în copilărie, că l-ai iertat pe bărbatul care ți-a făcut rău, că ți-ai iertat prietenul care te-a trădat, fratele sau sora care te-au lăsat baltă etc. Falsa iertare iese la suprafață fix în momente de criză și te poți transforma într-o mică fiară cu cel pe care ți-ai impus să îl ierți, fiindcă așa ai știut tu că este bine. Nu trebuie să te forțezi să ierți pe nimeni, este bine să accepți că atâta a putut fiecare și să mergi mai departe. Este important, într-adevăr, să te ierți în primul rând pe tine.

Acestea sunt doar o parte dintre lecțiile mele la 8 luni de 2018. Nu m-au făcut mai rea sau mai bună, mai slabă sau mai frumoasă, dar simt că am mai evoluat eu cu mine un pic și asta îmi aduce liniște. 🙂