Să nu credeţi că un bărbat care are un corp de playboy nu are drame. Adică, gata, s-a născut Adonis şi el nu mai are probleme în relații. Să nu credeţi că un bărbat care are un trup desprins din revistele pentru femeile adulte, unul cu tatuaje, barbă, ochi şi zâmbet după care se topesc muierile, nu are drame. Oh, are, are, mai ales dacă are și ceva minte ascuțită şi nu vrea să fie tratat doar ca un sac de six packs şi atât.
Îl cunoaşteţi, sigur îl cunoaşteţi pe tipul ăsta de bărbat despre care povestesc, bărbatul ăla bine, bine, pe care îl și duce capul destul de mult încât să fie o combinaţie câștigătoare, dar pe care femeile îl văd ca pe un trofeu pentru fizicul său. Cel puțin în prima fază. Am norocul să am prieteni din asemenea specie, iar discuţiile cu ei sunt unele dintre cele mai savuroase, mai ales când ieşim din alea spiritualo-filosofico-culturale şi o dăm în poveşti despre femei.
“Măi, băiete, la prima vedere o femeie nu are cum să te dorească pentru cât de profund eşti tu, cât de spiritual o arzi sau cât de sensibil te manifeşti. Femeile, când văd bărbaţi ca tine, se gândesc la sex. Te vor pentru trupul tău, mă, ce să mai!”, îi spuneam recent unuia dintre prietenii mei păpuşei care se mai supără când căşună femeile pe el şi se simte “ca o bucată de carne”. Căci, vezi Doamne, el este mult mai mult decât un trup mişto şi pentru el contează să îl vadă lumea dincolo de pătrăţele şi tatuaje. Așa este în fapt, însă asta mi s-a părut întotdeauna un “deranjament” tipic femeilor, deşi, hai să fim serioşi, după o anumită vârstă, nu ne mai deranjează nici pe noi atât de tare când un bărbat ne dezbracă din priviri.
Din dorinţa de a fi văzut dincolo de fizic, prietenul meu sexy şi cool trăieşte uneori o altă dramă. De data asta una reală, pe care o trăiesc şi eu uneori, chiar dacă nu sunt sexy şi cool, deci aici chiar am simpatizat cu el. Fiind un om foarte deschis şi prietenos, interacţionează imediat cu oricine, răspunde direct, deschis, iar femeile cad pe spate şi se duc în alte direcţii cu minţile, la o asemenea abordare. Unele se simt măgulite de felul în care comunică omul cu ele şi construiesc deja în mințile lor scenarii de telenovelă, altele îi trimit mesaje asaltându-l cu vorbe de duh.
El se trezeşte încolţit și, atunci, ce face? Ce ar face orice om cu toate gâștele în rând, care simte că a fost greșit înțeles: se explică succint, apoi îşi ia muşchii şi fuge. Căci așa se întâmplă când lucrurile deviază, mai fugim, fiindcă fuga este sănătoasă.
Zilele trecute, cum dezbăteam noi această problematică delicată din sfera relaționării interumane, chiar mă întrebam foarte serios cum este mai bine: să fii autentic dacă ești deschis şi prietenos din fire, sau să fii mai rezervat pentru a nu fi greșit perceput ajungând, în cel mai rău caz, să rănești? Sau tu rămâi tu și este treaba fiecăruia ce își imaginează pe fond de imaturitate, pe lipsa de experiență în relații, ori fiindcă (aici e cam cel mai grav) are încă răni emoționale deschise? Ești un om mai puțin bun dacă ești tu însuți, cu stilul tău, te manifești conform sinelui tău, iar cel din fața ta te înțelege greșit și o ia pe câmpii? Nu este doar alegerea sa?
E bine să fii mai rezervat.
Sunt deschis cu ele și automat pleacă de la premisa că aș fi interesat de ceva.
Dar nu mă atrag femeile…