În 2006 ieșeam pentru prima dată din țară și alegeam ca destinație Spania. Atunci am vizitat prima oară Barcelona, un oraș în care ai de toate de făcut. Nu i-am acordat, însă, decât 2 zile din vacanța noastră de vară. Era august și am găsit un oraș fascinant, care gemea de oameni din toate colțurile lumii. Îmi amintesc cu nostalgie cât de spectaculos ni s-a părut dansul Fântânilor Magice, cât de frumoase găseam a fi străzile și clădirile, dar cât de greu de suportat era aglomerația. Și, fiindcă eram într-o zonă personală în care eram disperată după shopping, m-am închis câteva ore în Mall-ul din Portul Vell, după ce am văzut Aquarium Barcelona. Aveam să aflu foarte repede ce timp prețios poți pierde alergând după obiecte prin magazine, când, de fapt, ai mers acolo ca să descoperi și să te bucuri de locuri noi. 

Anul acesta am ales ianuarie pentru o nouă călătorie la Barcelona. Am regăsit-o mai frumoasă decât mi-o aminteam și am trăit momente minunate. De la revederea impunătoarei Sagrada Familia, până la bodega de cartier specific spaniolă (la Bombeta îi zice 🙂 ) unde am mâncat până aproape să pleznesc fructe de mare și patatas bravas, pe plajă, în port, pe străzi, în piețele și piațetele lor, prin parcuri. Peste tot a fost cald și bine, iar cel mai frumos a fost că, fiind extrasezon, peste tot era aerisit.

Barcelona este un oraș curat, cochet, care vibrează din zori până în noapte (spre deosebire de Valencia, de exemplu, unde este mai liniște) cu bulevarde largi și o arhitectură urbană aparte, dată fiind moștenirea de o valoare colosală lasată prin întreg orașul de arhitectul catalan Antonio Gaudi, și nu numai.

În Barcelona poți vizita obiective zile întregi, dar este frumos să te și bucuri de soare, de energia locului, zăbovind în parcuri sau la terase. Adică să nu fii mereu pe fugă și, atât cât vezi, să și trăiești cu toate simțurile. Apoi să te reîntorci, peste luni sau ani, ca să mai descoperi alte și alte locuri.

Noi am ales să stăm într-un imobil cu apartamente foarte faine la 2 minute de mers de Bulevardul La Rambla, centrul centrului din orașul catalan. Aici nu am niciun merit, desigur, nu m-am ocupat. 🙂 Cred că este cea mai bună zonă de cazare fiindcă există o stație de metrou pe La Rambla de unde poți ajunge ușor oriunde, Portul Vell cu Aquarium, Mall, cluburi și terase este la 10 minute de mers, Cartierul Gothic foarte pitoresc peste zi și cu viață de noapte intensă la 5 minute, Plaja Baceloneta cam la 30. 

Câte ceva din ceea ce am trăit în Barcelona

În primul rând am făcut o plimbare pe La Rambla, către port, unde ne-am relaxat pe un ponton de lemn privind ambarcațiunile și pescărușii. Am mers ulterior către partea cu terase, tot din zonă, unde ne-am oprit să savurăm o băutură alcoolică și am ascultat Despacito live. 🙂

Am mers în Parc de la Ciutadella care este foarte pitoresc și unde te poți relaxa cu o cafea bună pe iarbă ascultând oameni care câtă la chitară just for fun sau în zona lacului unde trăiesc mai multe specii de păsări. După câteva ore petrecute acolo am continuat plimbarea printr-o zonă pietonală generoasă numită Passeig de Lluís Companys către Arcul de Trimf construit de arhitectul Josep Vilaseca i Casanovas, alt băiat creativ catalan.

Ne-am pierdut, și ziua și noaptea, pe străduțele Cartierului Gotic (Barri Gotic) pline de culoare, piațete, târguri, baruri, terase și restaurante. Am mâncat multe fructe de mare pane și am băut vinuri foarte bune.
Portal de l’Angel, o altă parte pietonală paralelă cu La Rambla este de văzut. Catedrala Barcelona, superbă din punct de vedere arhitectural, și piața în care se află unde te întâlnești cu trubaduri care cântă divin și găsești câteva terase reprezintă împreună un loc de maximă atracție.

Am luat o singură dată metroul ca să ajungem la timp la Sagrada Familia pentru care cumpărasem bilete online cu intrare la oră fixă, dar noi pierduserăm noțiunea timpului printre minunile lui Gaudi din Parcul Guell, un loc musai de văzut.

Într-o zi, după ce am zăbovit puțin în Piața Catalunya ne-am plimbat pe Passeig Gracia unde puteți admira 2 dintre casele construite de Gaudi: Casa Mila și Casa Batllo sau, după preferințe, face cumpărături în magazine foarte scumpe.

Am revăzut Piața Espania și am urcat pe Arenas de Barcelona, o fostă arena unde se organizau coride, acum un complex comercial în Placa d’Espanya. De pe acoperisul accesibil publicului larg se poate admira o frumoasă panoramă a orasului.

Fântânile Magice erau închise în ianuarie, așa că am mers înspre Satul Spaniol și, mai apoi, am urcat cu autobuzul către Castelul Montjuic, o fortăreață ce datează de la 1640. De pe dealul cu același nume se văd panoramic alte colțuri ale Barcelonei. Din Avenida de Miramar, o esplandă la înălțime, unde poți coborî pe jos de la castel, ca să te bucuri de Grădina Botanică și alte zone verzi, se ia telefericul care duce direct pe plaja portului Vell. Acum ești pe colină, iar 11 euro și 7-8 minute mai târziu ești pe nisip.

Musai, pentru local flavour și gustări delicioase, să nu ratați Mercat de la Boqueria chiar pe La Rambla unde vă prepară localnici sendvișuri proaspete cu jamón serrano sau fructe de mare pane, tot proaspete.

Nu în cele din urmă, rezervați-vă timp pentru vibe-ul de pe plaja din Barceloneta, iar dacă aveți ocazia mergeți pe jos până acolo ca să vedeți cum se trăiește și mai junky un pic în niște imobile care îmi imaginez că vara sunt înțesate de turiști.

Pe oriunde ați merge în Barcelona, prin zonele mai cosmopolite cu bărbați și femei îmbrăcați bine, sau prin cele mai mărginașe cu oameni simpli, se simte relaxarea. Spaniolii au un fel al lor de a trăi viața, de a se bucura de muzică, de mâncare, de petreceri, de oameni și de a fi relaxați. Îmi place mult Spania, iar Barcelona este un oraș superb, cam cum vedeți în cele câteva poze de mai jos.

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*