Pe Andreea Ionescu am descoperit-o pe Facebook și acolo ne-am ”împrietenit” în urmă cu câțiva ani. Până să o cunosc personal, de la distanță îmi părea omul care stă mult conectat cu el însuși, care lucrează la binele și dezvoltarea sa prin diverse tehnici și practici. Ne-am cunoscut și am descoperit în realitate o femeie la fel de luminoasă cum arată în mediul virtual, care oferă din cunoștințele sale celorlalți. Când am participat la prima meditație cu ea, din serile de conectare de la Fundația Calea Victoriei, am simțit o stare de bine, în care caut să stau cât mai mult în viața mea. Mi-am dorit să discutăm despre lucruri care mă preocupă de o vreme: meditația, neuroștiințele, terapiile alternative, evoluția spirituală și, nu în ultimul rând, șamanismul și budismul. Deși sunt creștin ortodox, cred că putem învăța multe din orice religie și cultură, care au în centru lumina și iubirea.
Andreea este coach, facilitator, trainer, consultant și maestru Reiki. Organizează călătorii spirituale în Amazon și Tibet, retreat-uri în diverse zone din România și seri de meditație de mare ajutor pentru echilibrul personal, foarte fragil în această perioadă. Înainte de război, am povestit despre experiența sa din Peru de anul acesta, despre cum putem să lucrăm cu noi, astfel încât să fim cât mai mult în liniștea minții.
Andreea, te rog să începem cu câteva repere din povestea ta: cum ai ajuns pe calea evoluției personale și spirituale? Ce făceai înainte de începe călătoriile spirituale și de a lucra cu energia?
Eu lucrez cu mine de la 16 ani, când mi-am întâlnit primul meu maestru. Era o doctoriță de acupunctură, una dintre cele mai avansate din puncte de vedere conceptual în România. Se numea Rodica Vișinescu. M-a rugat să-i bat la mașină o lucrare pentru un congres, eu am fost de acord, dar am rugat-o să îmi explice tot ceea ce scria acolo, pentru că mi se părea foarte interesant. Atunci am primit primele noțiuni de medicină taoistă. Atunci a început interesul meu pentru zona asta mai puțin văzută din jurul nostru. Am continuat cu yoga, arte marțiale în anii aceia întunecați de comunism, dar ulterior m-am rătăcit și m-am pierdut prin corporații.
Mi-a plăcut și mie ce scria pe cartea mea de vizită, mi-a plăcut că doar scuturam din chei și venea cineva și îmi lua mașina la spălat și toate facilitățile care vin cu o poziție într-o corporație. După ce m-am lămurit cum este cu această colivie de aur, am ajuns pe la 40 de ani. Și îmi amintesc ziua de 1 ianuarie dimineața, când stăteam pe o pârtie de schi, mă uitam la ninsoare și mă priveam pe mine. Singurul lucru care mi-a venit în minte a fost: ”Who the fuck is this bitch? În ce m-am transformat?”.
În ce te tranformasei?
Într-o femeie de succes, care a fost în top 33 femei de afaceri de succes din România, dar care își uitase fondul.
Ce a venit din acea întrebare?
O rezoluție: că vreau să mă regăsesc pe mine. Cum se întâmplă lucrurile, am primit apoi, accidental, un email în care era vorba despre o călătorie în Tibet. Eu visam la treaba asta din adolescență, însă era imposibil atunci să merg acolo. Și primesc mailul ăsta, în care citesc ceva de o retragere în Tibet. Am zis imediat că merg, nici nu m-am uitat despre ce este vorba, nu am văzut că urma o întâlnire cu Dalai Lama și alți călugări din ierarhia tibetană. Asta se întâmpla în 2009. Până atunci făcusem yoga, arte marțiale, practicam diverse tehnici de vindecare, dar nu lucrasem nimic pentru ceilalți.
Întâlnirea cu Dalai Lama mi-a dat un kickoff pentru următoarea perioadă. Când am plecat de acolo, mi-am dat seama că eu nu mai am ce să caut în multinațională, mi-am dat demisia și am luat-o pe drumul pe care sunt acum. Care a fost uneori destul de abrupt și cu hopuri. Pentru că este greu uneori să fii pe cont propriu, să câștigi bani, să poți să îți faci practicile și să funcționezi într-un mod care să nu mai fie atât de descreierat.
Cum ți-ai schimbat exact focusul?
S-au întâmplat câteva lucruri la rând. Primul: Dharamshala 2009, când m-am întâlnit cu un grup de călugări care coborau muntele către templul central, unde urma să ne ducem la învățăturile lui Dala Lama. Ne-am întâlnit în restaurantul de lângă hotelul unde stăteam. Am intrat în vorbă, m-au întrebat de unde sunt, ce fac și eu am spus că sunt marketing director. Așa am răspuns eu atunci, pentru că este foarte comun să te identifici cu rolul profesional, iar eu mă identificam. Au început să râdă și mi-au zis: ”medicine woman”. Eu îi dădeam înainte cu ”marketing director”. Asta a fost un wakeup call. Apoi am fost la astrologul lui Dalai Lama, care s-a uitat în atrograma mea și mi-a zis: ”You are a teacher!”. ”I am a marketing director”, i-am zis. El a zis, mai ferm, din nou: ”You are a teacher!”. Și am avut înțelepciunea atunci să nu mai continuu.
Ce a urmat?
Când am luat decizia să îmi dau demisia, la câteva luni după ce m-am întors din Tibet, mi-am spus că urma anul meu de învățare. Am întâlnit 3 maeștri în 10 zile, de la care am luat inițieri. Luasem deja 3 inițieri de la Dalai Lama, așa că m-am trezit cu coșul plin de bunătăți și mi-am zis: ”Bun, acuma ce fac cu ele?”. Le-am testat pe mine, până să ajung să lucrezi cu alții.
Acuma, ce fac 12 ani mai târziu: predau, fac consultanță în management și fac sesiuni de vindecare. Ajut oamenii printr-un amestec din tehnicile de coaching în care sunt certificată și cele de terapie energetică în care sunt inițiată.
Ce însemnă lucrul cu energia?
Haide să vorbim științific. În jurul nostru este un câmp electromagnetic. Principalul organ răspunzător de acest câmp este inima. Ea îl emite. De unde și poziția centrală pe care o are inima în toate curentele spirituale. Acest câmp arată ca o gogoașă mare în mijlocul căruia este corpul. La un om normal, câmpul se întinde pe un metru jumătate în jurul corpului, la un om bolnav pe mai puțin, la unul inițiat și lucrat câmpul poate să aibă mult mai mult. Când două câmpuri electromagnetice interferă, ce fac? Schimbă energie și informație. Dacă adaug la asta faptul că, în mijlocul corpului avem un plex, care are capacitatea de a primi informație și practic fundamentează conceptul despre care se tot vorbește ”inteligența inimii”, îmi dau seama că, atunci când două câmpuri interferă, eu pot să te simt pe tine și tu pe mine. Mai departe este doar o treabă de training și tehnici. Eu ajut oamenii simțind lucruri pe care ei poate nu le conștientizează, conectându-mă la câmpul lor electromagnetic.
”Fiecare grup cu care merg într-un retreat în junglă are o temă, cel cu care am mers de data aceasta a avut două: vindecare și conectare”
În ianuarie anul acesta te-ai întors dintr-o nouă călătorie în Peru. Cum a fost?
Una dintre doctorițele care făcea gărzi în spitalul unde am fost anul trecut internată cu Covid m-a întrebat atunci dacă am diabet. Se uita pe analizele mele foarte proaste, mai ales cele pentru pancreas. Nu am, nu am avut niciodată, dar virusul m-a lovit acolo unde a găsit vulnerabilitate și am rămas cu niște probleme după el. Medicina alopată nu a avut soluții pentru mine, pentru recuperarea după Covid, în afară de vitamine și alte tonice. Am plecat în Peru și pentru a căuta vindecare. Anul acesta am fost pe Râul Ucayali. De la Pucalpa, am mers 7 ore cu barca rapidă ca să ajungem pe insulă. Când am coborât din barcă, mi-a fost foarte greu să urc treptele să ajung în tabără, am avut nevoie de ajutor. Am ajuns leșinată de la căldură și de la umezeală, nu am putut să mănânc nimic, am zăcut pur și simplu. După 12 zile în junglă, am urcat Macchu Picchu, am urcat la Templul Lunii. Încet, dar am urcat.
Cum te-a ajutat retreatul din junglă mai exact? Care crezi că este combinația care a avut efect vindecător?
Este o combinație acolo pe care rar o întâlnești: mediul este foarte curat și pur, nu este curent electric, se pornește doar un generator ce alimentează pompa prin care se aduce apă în rezervorul pentru dușuri și toalete, nu există poluare electro-magnetică. Este un pământ nou. Am stat într-o lagună unde, cu chiu cu vai, la marginea insuliței aveam puțin gsm, și atât. Apoi, sunt toate plantele vindecătoare de acolo, nu numai ayahuasca, fiecare dintre noi a avut o dietă personalizată cu plante, făcută de Tony, șamanul cu care am lucrat. Proprietarul retreatului, un profesor care se numește Angel, a adunat toate plantele vindecătoare și le-a plantat acolo pe insulă. Aveam ceaiuri pentru orice problemă pe care o avea fiecare. Peste toate, ne făcea un ceai zilnic pentru grup: pentru minte clară, pentru curățare și pentru ce îi mai venea lui dimineața. După amiaza, făceam saună și baie din plante. Dar cum făceam? Aveam între picioare găleata cu ceai de plante, ne aplecam deasupra ei, iar peste cap ne puneau niște cuburi improvizate din poliplan și țeavă de aluminiu. Asta era sauna. Ne trezeam lac de la aburi. Ieșeam de acolo și ne spălau din cap până în picioare cu alte plante. Cât am stat acolo, am mâncat ce mănâncă ei, dietă șamanică.
Cu ce te-ai întors de acolo, Andreea?
Cu vindecare, Ileana, după efectele Covidului de anul trecut. Imaginează-ți că, înainte de a merge în Peru anul ăsta, eu aveam nevoie să mă odihnesc la prânz, pentru că nu puteam funcționa o zi întreagă. Oboseam. Acum sunt mai plină de viață, am mai multă putere. Dar nu vreau să spun că beneficiile fizice sunt cele mai importante, pentru că nu este așa, ci faptul că acolo ajungi la o stare de conștiință superioară, ai acces la alte lucruri, înțelegi altfel lumea, faci un reframing major, te întorci cu altă părere despre lume.
Fiecare grup cu care merg într-un retreat în junglă are o temă, cel cu care am mers de data aceasta a avut două: vindecare și conectare. Toți le-am trăit, mai mult sau mai puțin. Și îți dau un exemplu: a fost cineva care nu făcuse niciodată o practică spirituală, iar după a treia ceremonie de ayahuasca a venit la mine și mi-a spus: ”Andreea, am experimentat singularitatea”.
Ce trăise mai exact?
Intrase în acea zonă în care și-a dat seama că există o unică energie din care facem parte toți și că nimeni nu este divizat de nimeni. Iar acolo este întotdeauna liniște.
Cum povestești această experiență, mă gândeam, crezi că în viața urbană poți trăi așa ceva?
Evident că poți, depinde unde anume îți pui atenția. Noi avem un spirit critic foarte evoluat, asta apropo de atracție și aversiune, una dintre lecțiile mele tibetane. Dacă intru tot timpul în aversiune, voi petrece foarte mult timp și energie luptându-mă cu ceea ce nu îmi place. Dacă, în schimb, mă uit la ceea ce nu îmi place și trec mai departe, motivul aversiunii dispare, iar eu pot experimenta liniștea.
Ce a urmat în Peru după retreatul din jungla amazoniană?
Ne-am întors, am luat avionul până la Cusco și am făcut o buclă pe Valea Sacră, unde am avut ocazia să îl cunosc pe unul dintre șamanii cu care lucrează Alberto Villoldo, Don Chino, care a acceptat să ne însoțească pe Valea Sacră timp de o zi și să facem împreună o ceremonie care se numește Despacho. Este ca un fel de ofrandă menită Mamei Pământ. Apoi am venit acasă.
”Am grijă permanent de corp și de ceea ce îmi cere, și când vine vorba despre mâncare, și când vine vorba de odihnă”
Întorcându-mă la vindecare, Andreea, la modul general, cum crezi că se produce aceasta?
Prin reîntoarcea la o stare originară. Eu cred că orice fel de fel de boală – mie îmi place cum sună în engleză ”dis-ease”, ”ne-ușurință” – apare când corpul se încarcă cu energii grele, care îl deviază de la starea sa originară. În momentul în care scapi de energiile alea grele și poți să te întorci la tiparul originar, atunci se produce vindecarea. Uneori spontan. Evident, trebuie și să încetezi să mai faci lucruri toxice: mâncat mizerii, vorbit și gândit mizerii. Toate acestea fac toate foarte rău.
Care este rutina ta de echilibru?
Mă trezesc de dimineață, dau de mâncare la monștrii mici cu patru lăbuțe, mă așez și meditez. De multe ori, îmi vin idei când meditez, pot avea câte un insight, ori pot să înțeleg ceva mai profund legat de un aspect care mă preocupă. Îmi fac un ceai apoi. Mănânc câte ceva și îmi încep ziua, care poate să fie cu business sau fără business, cu întâlniri sau fără. Sunt zile în care fac curățenie în casă, și asta este o formă de meditație. Am grijă permanent de corp și de ceea ce îmi cere, și când vine vorba despre mâncare, și când vine vorba de odihnă. Mă îmbrac în culorile pe care mi le cere corpul în ziua respectivă. Uite, azi e zi de roz, după cum vezi. Îmi iau pauze când nu am chef sau energie să fac ceva și am o listă de lucruri care îmi fac bine în acele momente. De exemplu, baia cu sare de magneziu și uleiuri esențiale. Ies afară în grădina mea și mă încarc. Mă întâlnesc cu oameni pe care îi iubesc, iar o regulă de-ale mele este să dau un telefon pe zi cuiva cu care nu am mai vorbit de multă vreme. Cel puțin o dată pe săptămână fac o sesiune de day dreaming, în care îmi pun picioarele pe perete și îmi închipui lucruri, care, ulterior, or să aterizeze în planul ăsta 3D. Știi că, și în cărțile de leadership, scrie că ai nevoie măcar de două ore pe săptămână de cloud time, care este timpul tău de izolare, când lași mintea să se ducă unde vrea ea. Uneori poți să faci o călătorie vizuală, care curăță tot bufferul minții, plin cu tot felul de gânduri și deadline-uri din viața de zi cu zi.
”Șamanii au această incluziune iubitoare, pe care nu o veni la nimeni altcineva. Au o formă de seninătate dintr-asta de copil mare, pe care nu și-au pierdut-o, indiferent de vârstă”
Ai zis mai sus despre lecția atracției și aversiunii, învățată de la călugării tibetani. Ce ai mai învățat de la ei?
Primul lucru care m-a izbit în Tibet a fost inițierea de compasiune pe care am primit-o de la Dalai Lama și care mi-a schimbat complet viața, pentru că mi-a schimbat și punctul de referință. Am învățat cum este să vezi lumea din punct de vedere al compasiunii, și nu al segregării, al divizării și al competiției agresive. Este foarte frumos. Lecția compasiunii este una tibetană, așadar. Budismul nu este fondat pe devoțiune, ci pe o emoție, aceea a compasiunii. Practica compasiunii te schimbă ca om, fundamental.
Aș vrea să intervin puțin aici și să te intreb: dacă un om nu simte în mod autentic compasiune față de o altă persoană, cum poate face această practică a compasiunii?
Cu antrenament. Se gândește că și omul din fața lui este tot o ființă care își dorește să fie fericită. Sau când vede un om că are o criză de furie, se gândește că în spatele ei este o suferință profundă. În esență, impulsul este să judeci, dar tehnica este un reframing, dacă vrei. Lărgești cadrul și înveți să te uiți mai de sus la tot și, făcând practica asta conștientă, ajungi să simți autentic scânteia aia de Dumnezeu, care este în noi toți. Iar în momentul în care ajungi să recunoști în fața ta acest potențial al perfecțiunii, în loc să observi evidența defecțiunii, atunci ești pe drum spre propria ta măestrie. Te conectezi la bucata aia bună din omul ăla, iar dacă nu o găsești, te separi, pui distanță, dar nu judeci.
Alte învățături tibetane care au fost?
A doua lecție importantă este ce a trăitului în prezent. Știi că noi, oamenii, avem două apucături care țin de activitatea neuronală de bază a creierului. Când vede că nu faci nimic, creierul ori se duce înapoi în trecut și face recapitulare cu scopul să fii mai pregătit pentru viitoarele situații – aiurea, că nu știe el să facă forecast. Ori se duce înainte și face scenarii, tot ca să fie mai pregătit, scenarii care nu au nicio bază reală. Când mă duc în urmă, mă las în vinovăție, tristețe și regrete, când mă duc în față, încep îngrijorarea și frica. Ideea este să mă centrez în prezent, îmi simt scaunul pe care stau, simt cum bate soarele pe mine, simt ceașca asta de ceai în mână și gustul ceaiului și gata, m-am readus în prezent. Nu mai sunt nici ieri, nici mâine. Așa eviți emoții negative inutile. Asta m-au învățat tibetanii. Midfulness-ul este o tehnică de meditație budistă, care a fost tradusă pentru mintea occidentalului.
Al treilea lucru este despre fericire. Ei sunt foarte fericiți, continuu, indiferent de cum trăiesc. Ultima oară când am fost în Katmandu în urmă cu doi ani, mă uitam la călugării mici din mănăstire. Sunt 400 de călugări în mănăstirea unde mergem, iar 80 sunt copii, care de obicei sunt luați din familii unde nu au nici măcar o masă pe zi. Sunt îmbrăcați cu o cârpă, desculți, mănâncă puțin, și zâmbesc cu toți dinții aia albi ai lor. Tot timpul râd. Lecția pentru mine a fost de easy going, să învăț nu mă agăț de lucruri grele, de acolo vine nefericirea. Noi, românii, avem așa niște ancore grele, care ne țin scufundați în propriile drame.
Și întorcându-ne la șamani, de la ei ce ai învățat?
Șamanii au această incluziune iubitoare, pe care nu o veni la nimeni altcineva. Te uiți la ei, cu câtă sinceritate se roagă, cu câtă recunoștință mulțumesc ”ajutoarelor” lor din ritualurile pe care le fac, au o formă de seninătate dintr-asta de copil mare, pe care nu și-au pierdut-o, indiferent de vârstă. Trăiesc într-o formă de inocență aparte, care nu este despre a nu cunoaște lumea, ci este despre a refuza să intre în părțile ei urâte. Îl întrebam pe Tony, șamanul cu care am lucrat în Peru cum face să lucreze cu noi toți, cu întunericul din noi. ”Cu iubire și lumină, Andreea, cu multă iubire și lumină”, mi-a zis.
Cum crezi că am putea trăi mai aproape de de felul de a trăi al șamanilor, în lumea noastră?
Trebuie să fii foarte deschis, ca să trăiești așa. Să te conectezi cu inima și să te lași să simți. În plexul cardiac se află inteligența, nu altundeva. Budistul tibetan arată către frunte și zice corp, către gât și spune vorbire, și către piept și spune minte. Acestea sunt cele trei părți fundamentale ale tale. Deci, mintea nu este în cap, este în inimă, și dacă eu îmi cultiv acest centru al inimii, lucru pe care călugărul isihast, tibetanul și șamanul îl știu foarte bine, atunci capăt o formă de inteligență care mă ajută foarte mult în conectarea cu ceilalți. Tony ne mai zicea că trebuie să învățăm să ne conectăm cu natura. Iar eu l-am întrebat de ce este important. ”Cum vreți să vă conectați unii cu alții, dacă nu știți să vă conectați cu natura?”, mi-a zis.
Cum ne conectăm cu natura?
Te duci în natură, te așezi în fund pe o bucată de pământ și îți deschizi toate simțurile ca să poți să percepi. Poți lua un copac în brațe, te poți uita la plante, simți soarele, pământul, iar dacă te conectezi cu natura, începi să simți și ce este dincolo de propriile simțuri.
Iar pentru cultivarea acestui centru al inimii despre care vorbești, ce practici există?
Pentru creștini, practica de bază este “rugăciunea inimii”. Pentru alții, mantra ”yam” – inspir profund, iar pe expir rostesc prelung ”yam”, iau și un șir de mătănii dacă vreau și spun pentru fiecare bobiță câte un ”yam”, iar când le-am terminat rămân în liniște. Să vezi cum vibrează toată zona asta din jurul inimii… Mai sunt și metode de respirație, sunt o grămadă de metode, doar să vrei să te conectezi la inima ta.
”Douăzeci de minute de meditație echivalează cu aproape două ore de somn, în meditație, corpul își găsește resursele ca să se poată regenera”
Vreau să vorbim și despre meditație. Ce este, ce nu este? Ce beneficii are?
Meditația în sine înseamnă, cum spunea unul dintre maeștrii mei tibetani, să te odihnești în natura minții tale, căci natura minții nu este poluată, e profund luminoasă. Meditație nu înseamnă să oprești gândurile, nici să te conectezi la mintea ta. Imaginează-ți mintea ca pe un fluviu, în care sunt pietre, pești. Iar tu te așezi pe marginea lui și te uiți la el cum curge. Atât. Nu te agăți de vreun gând, de vreo senzație, ele sunt doar obiecte mentale care vin și trec, cum zic budiștii. Pe măsură ce stai acolo și atât, mintea o să înceapă să îți verse toate gunoaiele, se numește efect de cascadă, dar, după ce se duc astea, vine apa limpede. Ca să ajungi acolo, durează câteva luni de practică, zilnic. După două-trei luni de practică, între gândurile alea parazite care te inundă, încep să apară spații, iar spațiile astea se tot lărgesc cu practica. În stadiile avansate de meditație, se face liniște de tot, iar gândurile nu mai apar. Pentru meditație, poți alege o muzică liniștitoare, un spațiu intim, sacru, există o poziție de meditație, cu coloana dreaptă, cu picioarele adunate, cu palmele în poală, maxilarul descleștat și limba în cerul gurii, bărbia puțin retrasă în piept ca să poți îndrepta toată coloana vertebrală. Și stai acolo, în zeama ta, cum îmi place mie să spun.
Ce se întâmplă cu corpul când medităm?
El intră în repaos. Douăzeci de minute de meditație echivalează cu aproape două ore de somn, în meditație, corpul își găsește resursele ca să se poată regenera. Și, ce este cel mai important, este că legătura dintre meditație și neuroplasticitate a fost demonstrată științific. Cu alte cuvinte, dacă vrei să te reprogramezi, poți să o faci meditând.
”Mintea este ca o maimuță, o tragi după tine, pentru că este foarte greu, atunci când apare o problemă în minte, să o rezolvi tot de acolo”
Dacă tot am ajuns și în zona asta, de neuroștiințe, spune-mi care este experiența ta în domeniu?
După ce am lucrat cu șamani, tibetani și vindecători de pe patru continente, am simțit nevoia să pun cap la cap informațiile, pentru că eu am un master în chimie și sunt de formație științifică. Am nevoie să înțeleg așa lucrurile. Și mi-am făcut niște specializări în neuroștiințe. Ce pot să îți spun sunt următoarele:
• Creierul este un sistem de operare pentru corp, care a ajuns să își imagineze că este computerul și uneori își depășește cu mult atribuțiile.
• În creier avem două programe mari și late, programe de mamifer, cu care ne naștem și care țin ambele de supraviețuire.
Primul constă în conservarea acestei entități fizice numită corp, să fie bine, și tragedia este că el nu are o metodă de scanare, doar când îți este fizic rău creierul știe că îți este rău. Altfel, aproximarea creierului este că, dacă simți plăcere, înseamnă că ești bine. De aceea, creierul ne împinge să căutăm plăcerea, ne împinge către hedonism. Și cum o face? Cu neurotransmițătorii, și, în special cu dopamina. Uite, zi-mi o prăjitură care îți place ție mult.
Albă ca Zăpada.
Bun, acuma doar dacă tu te gândești la Albă ca Zăpada, îți crește nivelul de dopamină, iar când ajungi să o mănânci, după ce ai terminat-o începe să scadă. Creierul și-a satisfăcut pofta, așa că o caută pe următoarea. De aici goana asta după plăcere, pentru că în creierul nostru rulează acest program de a menține corpul bine, iar Albă ca Zăpada poate să fie orice ne aduce plăcere: mâncare, sex, alcool.
Programul numărul doi spune că trebuie să fii candidatul ideal la reproducere, iar ăsta nu se oprește nici când ai 60 de ani, chiar dacă, atunci nu mai faci copii. Trebuie să fii frumos, să ai carte de vizită, să ai mașină, haine de firmă…să ai putere. Al doilea inel care ne trage de nas ca pe niște berbeci, de aia ne ducem să vânăm puterea, autoritatea și afirmarea socială. Acestea două sunt programele de bază ale creierului și ne conduc viața, dacă le lăsăm.
Cum putem face altfel?
Reprogramând creierul, pentru că acesta are o capacitate extraordinară, care se cheamă neuroplasticitate. Și poți face asta prin meditație, cum spuneam mai devreme și prin alte tehnici de reprogramare, prin care îi spui creierului: ”Nu, nu o mai luăm pe aici, o luăm prin altă parte”. Primul lucru este să fii conștient de tot ce simți. Dacă te enervezi, să fii conștient că te enervezi, și am să îți explic de ce, în primul rând pentru că așa poți identifica emoția, furia, în acest caz. Apoi o observi și începi să te gândești ce rău îți face, când stai prea mult în stare de furie se activează hormonii de stres, adrenalina, cortizolul, oasele, rinichii, inima suferă. Așadar, ai identificat emoția, ai contemplat că îți face rău să stai în ea multă vreme, așa că apelezi la metoda numită ”switch”, înlocuiești furia cu altă emoție. De exemplu, compasiunea față de tine.
Așa lucrăm, practic, cu noi când apare furia?
Da, iar dacă nu merge cu înlocuirea, te îmbraci și ieși să dai două ture de cartier. Dar le faci așa: trei pași inspir, trei pași expir. Prezentă acolo, în moment. Astfel, mintea ta se comută de pe furie pe procesul de mers și expirat. Mintea este ca o maimuță, o tragi după tine, pentru că este foarte greu, atunci când apare o problemă în minte, să o rezolvi tot de acolo. Și atunci lucrezi cu corpul, iar mersul și respirația sunt două metode foarte bune.
O altă tehnică este tot una de respirație: inspiri în trei timpi, expiri în cinci. Ce face tipul ăsta de respirație care vine din sistemele vechi de pranayama? Activează sistemul nervos parasimpatic. Cel care se încordează, se înfoaie este sistemul simpatic și este activat de amigdala cerebrală care zice: ”Aoleo, pericol, să ne înfoiem!”. Respirația conștientă în trei-cinci timpi stimulează parasimpaticul, ”hipiotul organismului”. Imaginează-ți-l ca pe un tip zen cu o umbrelă deasupra capului, cu un joint într-o mână și un cocktail în cealaltă , spunându-i spune sistemului simpatic: ”Stai liniștit, nu este niciun pericol!”.
Tot din punct de vedere al neuroștiințelor, această observare constantă a mea: acum m-am înfuriat, acum sunt trist, mă duce din ce în ce mai aproape de momentul în care se creează o emoție toxică. Furia, în cazul ăsta. Ce înseamnă asta? Că nu mai trebuie să încerc să o stăpânesc atunci când s-a făcut ditamai balaurul, o iau și eu când este mai mică și nealunecoasă. Acesta este un beneficiu al trăirii conștiente.
Andreea, în încheiere, pentru că tu organizezi și retreaturi la noi, pe lângă călătoriile spirituale în Peru, Tibet și prin alte părți ale lumii, te rog să îmi spui cu ce pleacă oamenii după ce lucrează cu tine într-un retreat?
Cu buzunarele întoarse pe dos și golite de toate mizeriile și cu cel puțin o practică spirituală pe care le recomand să o integreze în viața lor. Dacă vor doar.
Pe Andreea Ionescu și detalii despre călătoriile spirituale și retreat-urile pe care le organizează găsiți aici.
