“Ţi-e frică de ceva pe lumea asta? Mi-e frică de Dumnezeu, da’ și lui de mine.” – Câini, de Bogdan Mirică
Într-un colț ce pare izolat de lume trăiește o mână de oameni care l-au uitat pe Dumnezeu. De fapt, o haită de câini care “latră” unii la alții, care îşi arată colţii fioroşi, care se sfâşie între ei pentru orice “bucată de carne”. Îi auzim pomenind, în dialogurile lor, despre un autobuz care merge spre București, despre un notar care se găsește în Tulcea, despre o graniţă cu o ţară învecinată, dar nu știm cu exactitate unde suntem. Cât vezi cu ochii, de jur împrejur, este pământ, un pământ cu iarba uscată, drumuri nesfârşite bătătorite de vreme, o casă părăginită în care a trăit cândva unul dintre cei mai răi oameni din sat. Mai încolo este un eleșteu care musteşte de lintiţă şi pe fundul căruia cine știe câți morţi zac.
În acest sat blestemat, în arşiţa verii, soseşte Roman, un tânăr bucureştean care vine croit să vindă terenul lăsat moştenire de bunicul său, nea’Alecu, ocazie cu care descoperă că bătrânul fusese şeful mafioţilor autohtoni, iar pământul său “terenul de joacă” al acestora. Prin acest capăt de ţară, un poliţist bun, dar prea bolnav şi prea firav pentru a face faţă comunității pe care se presupune că trebuie să o păzească de rău, plimbă prin sat o labă de picior uman după ce o cercetează minuţions. Această lume aflată în metastază este un “no man’s land” în care cel mai puternic face legea iar din mâinile lui scapă cine poate. Oamenii sunt executați fără milă de stăpânul pe nume Samir, autoproclamat aşa după moartea lui nea’Alecu. Samir este tipul nelegiuitului, rău până în măduva oaselor, din filmele western de odinioară, un “câine” fără nicio fărâmă de umanitate, un personaj înfricoşător, dar foarte jovial şi zâmbitor.
Câini, un film puternic, răvăşitor, scris și regizat de Bogdan Mirică, ne arată acest colț de societate bolnavă a zilelor noastre pe care scenaristul îl zugrăvește dur și tranșant într-o poveste zguduitoare despre putere și exercitarea ei fără reguli, despre răul ce zace din plin pe pământ şi care nu dispare când cei răi se duc, despre putrefacția sufletului, despre frică și teroare. Iubirea nu își poate face loc aici pentru că este imediat axfisiată de mirosul morții de care nici măcar un câine nevinovat nu scapă.
Câini este un thriller captivant cu o distribuție excepțională, din care se remarcă în interpretări absolut memorabile trioul Gheorghe Visu (cu un joc remarcabil al poliţistului obosit), Vlad Ivanov ( în rolul lui Samir pe care îl construieşte cu multă măiestrie şi hipnotizează privitorul expunându-l ), Dragoș Bucur (interpretându-l Roman, acest tânăr încrâncenat şi speriat de povestea pe care o trăieşte fără voie). Triunghiul acesta neregulat este completat de Raluca Aprodu într-o partitură scrisă pentru a mai contrabalansa un pic necuratul din jur, Cornel Cojocaru, Costel Caşcaval, Teo Corban, Emilian Oprea, Ela Ionescu şi alţii.
Ritmul lent indus de secvenţele lungi în care regizorul insistă pe firul epic al poveştii şi pe detalii (foarte multe detalii – numele câinelui “Poliţia”, mărul care scapă de măcel pentru a fi probă la dosar sau sursă de hrană ) este spart de o serie de cadre scurte care sporesc suspansul, dialogul precis şi dur este foarte original, iar confruntările dintre personaje (mai ales cea non-violentă dintre Roman şi Samir la care nici nu clipeşti ca spectator) sunt frapante. Iar toate acestea sunt susţinute de coloana sonoră a filmului, la fel de impresionantă ca restul componentelor producţiei.
Pe Bogdan Mirică l-am remarcat şi reţinut din scriitura scenariului seriei Umbre de la HBO al cărei al doilea sezon îl astept cu mare interes. La proiecţia organizată pentru Câini la Snagov am descoperit un om foarte inteligent cu un discurs calm, echilibrat şi detaliat fără să deranjeze, pentru care aş fi avut o grămadă de întrebări după vizionare. Poate în alt context. 🙂
Între timp, dacă nu ştiţi deja, vă reamintesc că eu susţin cu toată încrederea filmul românesc şi vă îndemn, chiar dacă nu sunteţi amatori, să-i daţi o şansă. România produce în ultimii ani filme foarte apreciate peste hotare, iar thriller-ul Câini a fost deja distins cu Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, a luat trofeul TIFF 2016, iar recent a fost nominalizat la trofeul European Discovery 2016. Câini are premiera în cinematografele din România pe 23 septembrie fiind distribuit de Transilvania Film.
[…] serialul regizat de Bogdan Mirică ( premiat la Cannes pentru debutul în lungmetraj cu filmul Câini) și Igor Cobileanski, îi vom vedea pe actorii: Serban Pavlu, Maria Obretin, Andreea Vasile, […]