O singură dată am înşelat și m-am simțit mică, în primul rând față de mine, apoi față de cel pe care l-am rănit gratuit. Eram la liceu, nu a fost vorba despre sex, dar tot înșelat a fost fiindcă eram cu un băiat şi m-am pupat cu altul. Nu mi-am cerut niciodată iertare, deși a aflat, dar sper că lucrurile s-au închis cumva în Univers și nu-mi poartă pică. 

Înțeleg foarte multe și tolerez o grămadă de lucruri oamenilor din jurul meu. Celor pe care îi iubesc, pentru că îi iubesc, celorlalți doarece este treaba fiecăruia ce face, dar mi-e greu să spun că înțeleg complet înșelatul într-un cuplu, indiferent de contextul în care se petrece, oricât m-aș chinui eu cu mintea asta a mea. Veţi spune că judec şi etichetez, aşa o fi şi îmi asum, doar că m-am săturat să văd în jurul meu oameni care, nu numai că înşală, ci şi găsesc o explicaţie pentru asta.

Evident că nu vorbesc aici de one time deal, asta se poate întâmpla oricui, oricât de puternic şi vehement este împotriva înşelatului, mai ales în momente de vulnerabilitate. Mă refer la oamenii care înşală recurent și găsesc tot felul de motive pentru alegerile lor: ”așa sunt eu, nu mă pot schimba.”, ”partenerul meu nu mă mai atrage, ce vrei să divorțez?”, ”o fac pentru a condimenta relația mea.” (asta e de departe cea mai tâmpită explicaţie, dar am auzit-o), ”nu se uită la mine, nu mă dorește, ce să fac? să mi-o frec toată ziua?” și multe altele. Le-am auzit pe toate, mai ales din partea bărbaților, dar cred că sunt și destul femei care le folosesc.

Ştiu că lucrurile pot scăpa de sub control într-o clipire de ochi, știu, mai ales dacă este şi un pic de alcool la mijloc, dar un golan cu care am stat eu în tinerețile mele zicea așa: ”Băi, dacă ai ajuns să se suie femeia în chiloţi pe tine, aia e, nu mai pleci, se întâmplă. Ai înşelat! Nu ajungi acolo, dacă nu vrei să înșeli!”. E valabil și invers, zic eu. Dacă ştii că poţi să-ţi pierzi minţile şi n-ai prea vrea, mai bine fugi, fuga este sănătoasă.

Este foarte uşor să înşeli, cu toţii am fost la un moment dat acolo, într-un fel sau altul. Este o provocare să nu o faci, mai ales când nu mai este cum trebuie la tine în cuplu, ci să vezi dacă mai poţi salva ceva sau să faci tot ce poţi să pleci de acolo. Iar dacă nu a fost de la început în regulă, de ce te-ai mai apucat de treaba asta, de ce ai mai rămas? Era clar că, mai devreme sau mai târziu, frustrările şi nepotrivirea se manifestă ele cumva şi rănesc oameni.

Zilele trecute am dat peste mărturisirile lui Dolph Lundgren într-un discurs TED. Printre multele lucruri pe care le povesteşte el acolo – mereu am crezut că omul ăsta nu ştie să vorbească, alte aparenţe care înşală – vorbeşte despre parcursul lui ca bărbat şi despre relaţiile sale defectuoase care aveau la bază o rană deschisă: relaţia cu tatăl său şi faptul că nu îl putea ierta pentru abuzurile asupra sa. Şi mai zice el cum nici măcar iubirea unei femei nu l-a vindecat, până nu s-a dus de fapt în miezul problemei şi nu a lăsat iertarea să se manifeste în viaţa sa.

M-am gândit că, într-adevăr, mulţi dintre cei care înşală constant o fac pentru a fugi de ceva sau pentru a acoperi o rană. Când, de fapt, vindecarea oricărei traume este mult în lucrul cu sine, în a accepta, în a ierta, în a face pace cu ceea ce te determină să ai un comportament distructiv.
Într-o lume în care să înşeli pare mai normal şi mai cool decât să nu o faci, mie mi se pare normal să fii fidel şi ador oamenii care îmi spun că ei nu şi-au înşelat niciodată iubita/iubitul, nici când au traversat perioade provocatoare. Cât durează, cât timp există un “noi”, fidelitatea este în primul rând o dovadă a respectului de sine, indiferent de context.

Mai jos este variantă extinsă a discursului lui Dolph, în care mai povesteşte despre terapie, meditaţie şi ce i-au adus tehnicile acestea de vindecare, despre refacerea relaţiilor cu toţi cei din jur când s-a regăsit şi iertat pe sine şi despre el ca bărbat fidel. Iar aici este bucăţica tradusă care a făcut valuri pe Facebook. You rock, Dolphy! Nu ca actor, totuşi, dar este ok! 🙂

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*