Vă mărturisesc că am mers la premiera spectacolului Romeo şi Julieta de la Teatrul Naţional Bucureşti cu aşteptări. Nu ştiu exact de ce am crezut că voi vedea un spectacol clasic despre iubire, evident făcut într-o manieră creativă și originală, mai ales că am observat trendul ultimilor ani în care textele vechi sunt adaptate contemporaneităţii și marşează pe aspectele societății moderne care ne dor. Din primele momente şi din decorul gândit în cel mai mic detaliu, cu “LOVE” and “HATE” scrise pe pereţi, realizezi ca spectator că urmează să fii părtaş la o desfăşurare de forte în scenă şi o poveste modernizată a celebrilor îndrăgostiţi “Romeo şi Julieta”.
Yuri Kordonsky a gândit şi realizat un spectacol în ton cu frământările acestor timpuri, ceea ce nu m-a dezamăgit ca abordare, mai ales că are momente foarte bune. Dar eu parcă simt nevoia în aceste acte de creaţie artistică să văd că se mai pune accent şi pe aspectele pozitive ale lumii contemporane, nu doar pe întunericul ei. Adică şi artă mai pe pozitiv, aşa.
Prima jumătate a spectacolului Romeo şi Julieta este foarte energică, cu mult zgomot, aducând atenţia asupra lumii noastre în care agresivitatea, lipsa toleranţei şi lupta pentru putere şi interese proprii primează în faţa oricăror valori. Membrii celor două clanuri, Montague şi Capulet, se ciocnesc foarte violent în lupte de stradă, cu gesturi obscene exagerate şi mult sânge. Apoi dansează într-un club de noapte amenajat underground cu un DJ care mixează, alcool, droguri şi transsexuali. Din nou, ingrediente ale lumii actuale, mai ales la petrecerile unde nu există discriminări şi oricine este bine venit, indiferent de culoare şi orientare sexuală. Şi, dacă vreţi, transpare şi un mesaj subtil referitor la faptul că familiile tradiţionale pot convieţui armonios în aceeaşi lume cu cele netradiţionale. Cu toleranţă şi aplecare fiecare către viaţa lui şi nu către ograda vecinului.
Nu mi-a displăcut abordarea regizorului de a înlocui balul la care se cunosc Romeo şi Julieta cu ciocniri de stradă şi petrecerea modernă cu dans. Nu cred însă că toată această agresivitate, violenţele de proporţii şi zgomotul excesiv erau necesare chiar într-o asemenea manieră pentru a scoate în evidenţă hibele lumii în care trăim. Ştim cu toţii cât de agresivi şi netoleranţi am devenit ca specie. Aspectele pozitive al acestor momente sunt coregrafia şi luptele corp la corp bine create, regizate și executate în care toţi actorii îşi demonstrează multiplele talente. Eu am remarcat-o, în special, pe Florentina Ţilea (Tybalt) şi modul dur în care se luptă cu bărbaţi, ca de la egal la egal. Nu este prima dată când îi observ, dincolo de talentul cu care îşi interpretează rolurile, expresivitatea şi forţa fizică. Un alt efort în reprezentația din scenă şi o transformare de apreciat sunt ale actorului Ioan Andrei Ionescu. Veți vedea de ce spun acestea, dacă mergeţi la spectacol.
După ce toată nebunia se termină şi lucrurile se liniştesc, îi cunoaştem mai bine şi pe cei doi îndrăgostiţi, Romeo (Ionuţ Toader) şi Julieta (Crina Semciuc) care încearcă un dialog în versuri, vizibil obosiţi de acţiunea fizică intense din prima parte a spectacolului. La un moment dat, după ce şi-au recăpătat suflul, cei doi s-au şi conectat începând cu adevărat un dialog artistic care ne aduce aminte de iubire, tema principală a scrierii lui Shakespeare. Ionuţ Toader interpretează cu un umor binevenit anumite pasaje, Crina Semciuc este jucăuşă şi foarte vie de la un punct încolo. Momentele în care cei doi se sărută, se îmbrăţişează, râd şi se joacă cu baloane inhalând heliu sunt artificiul folosit de regizor pentru a evoca inocenţa şi frumuseţea copiilor care se transformă de multe ori în duritate şi încrâncenare odată cu grijile vieţii de om mare. El face, totodată, apel şi la căutarea stării de bucurie pură pe care ne-o poate aduce iubirea, chiar şi când am ajuns nişte adulți blazați.
M-aş opri puţin la selfie-uri de care se face exces fără a fi nevoie. Înţeleg intenţia regizorului de a arăta ca lumea modernă a luat-o complet razna cu acest obicei, documentând şi postând pe reţelele de socializare toate momentele vieţii intime, dar nu cred că există un om în toate facultăţile mentale care să îşi facă selfie în pragul sinuciderii.
La finalul spectacolului Romeo şi Julieta nu pot spune că am plecat cu o stare clară de “LOVE” sau “HATE” legată de această montare prea mult adusă în contemporan pentru gustul meu (mereu am zis că gusturile nu se discută în materie de artă, de aia nu cred că este corect să “recomandăm” sau să clasificăm spectacole de teatru drept bune sau slabe). Am apreciat complexitatea montării. Este un spectacol foarte dinamic, atent și meticulos construit, cu multe metafore şi un décor minimalist, dar impresionant prin detaliile sale. Nu în ultimul rând, actorii sunt de apreciat şi aplaudat fiindcă oferă o reprezentaţie de excepţie prin expresivitate şi prin efortul fizic depus în scenă. Toţi mi-au plăcut, toţi!
“Romeo şi Julieta”
Cu: Ioan Andrei Ionescu, Mihai Calotă, Costina Cheyrouze, Victoria Dicu, Crina Semciuc, Ionuț Toader, Florentina Ţilea, Marius Manole, Ada Galeș, Lari Giorgescu, Emilian Mârnea, Cosmina Olariu, Rodica Ionescu, Eduard Adam, Florin Călbăjos, Răzvan Vasilescu
Regia: Yuri Kordonsky
Foto: Florin Ghioca