Am participat la o călătorie incomodă, dar necesară cumva pentru mine, despre pierdere şi despre cum o trăim fiecare, despre mecanisme de auto-apărare împotriva durerii, a frustrării plecării cuiva drag şi despre cum intervin şi scot acestea la iveală lucruri ascunse în noi. Exact atunci când ne aşteptăm mai puţin. Am fost martoră a expunerii unor lupte interioare trăite de trei tipuri de femei – pe unele dintre ele le trăiesc şi eu – a descrierii în cele mai mici amănunte a unor demoni neexorcizaţi care zac ascunşi în cei mai mulţi dintre noi.
Memoria apei, piesa scrisă de Shelagh Stephenson şi montată de Erwin Șimșensohn la Teatrul Naţional Bucureşti este un periplu emoţionant către eliberare a trei suflete captive în amintiri dureroase. O călătorie tumultosă, într-un carusel emoţional, prin care nu trec doar personajele, ci şi cei care le privesc. Pentru că, ce valoare ar avea teatrul dacă nu ar crea emoţie, dacă nu ar naşte gânduri şi întrebări, dacă nu ne-ar transmite mesaje, dacă nu ar elibera trăiri, dacă nu ar pune spectatorul în faţa unor analize personale?
Trei surori, trei vieţi diferite, interese diverse, mentalităţi şi personalităţi distincte sunt reunite de moartea celei care le dăduse viaţă, într-o casă plină de amintiri, într-un loc cu aspect de peşteră săpată de valurile mării şi bântuit de stafia mamei. În décor ingenious – creat de Alina Herescu – se întâlnesc trei suflete triste – Teresa, Mary și Catherine – care se întorc, după mult timp, acasă, doar pentru a-și conduce mama pe ultimul drum. Lucrurile evoluează, însă, către descoperiri, către mărturisiri, către un joc halucinant al amintirilor în care se prind toate, şi în care îi atrag şi pe cei doi bărbaţi veniţi să le fie sprijin.
Relaţiile par defecte între ei toţi, dar ce familie este perfectă? Sora mijlocie este bântuită de stafia mamei, de copilul pierdut în tinereţe şi de dorinţa de a avea parte de o viaţă normală alături de un bărbat însurat, sora mai mică are probleme cu iubitul şi este mereu agitată, iar sora cea mare, şi cea mai îndurerată dintre toate, îşi ignoră emoţiile ocupându-se mecanic de organizarea înmormântării. Până izbucneşte, căci nu poţi la nesfârşit să ţii monştrii interiori potoliţi şi încătuşaţi în tine.
Spectacolul creat de regizorul Erwin Șimșensohn este inteligent centrat pe dialogul dintre cele cinci personaje, pe explorarea în detaliu a emoţiilor acestora, a gândurilor şi judecăţii lor, având multe fragmente cu impact puternic şi o seamă de nuanţe. Momentele de apogeu ale trăirilor personajelor sunt susţinute de muzica originală a lui Vlaicu Golcea.
Actorii îşi interpretează partiturile cu multă forţă, fiind excepţionali atât pe pasajele comice, care mai descreţesc frunţile celor ce simt intens, prin filtrul personal, acest act artistic, dar, mai ales, pe cele dramatice. Iar scurtele monologuri susţinute, pe rând, de cele trei actriţe din rolurile principale Cecilia Bârbora, Natalia Călin şi Raluca Aprodu, întregesc acest tablou al exorcizării durerilor unor copilării şi tinereţi pierdute din cauza derapajelor mamei şi reîntoarcerii, în final, către sinele lor. Acolo unde au, de fapt, toate răspunsurile.
Memoria apei este un spectacol emoţionant, când amuzant, când foarte trist, în care actorii Cecilia Bârbora, Natalia Călin, Raluca Aprodu, Diana Dumbravă, Marius Manole şi Andrei Finţi ne conduc într-un univers fascinant, cel al unei case părinteşti aproape înghiţită de apă, care păstrează, la fel ca apa însăşi, memoria unor vieţi agitate. Într-un final, când îţi deschizi sufletul, ca spectator, călătoreşti în universul interior propriu, care se cere periodic explorat, vindecat, reconfigurat.
Memoria apei
Cu: Cecilia Bârbora, Natalia Călin, Raluca Aprodu, Diana Dumbravă, Marius Manole, Andrei Finţi
Regia: Erwin Șimșensohn
