”Știi, eu cred că nici dacă aș avea sute de mii de euro într-un cont nu mi-aș face un palat, tot o casă micuță și intimă aș vrea unde să îmi fie mie bine. Nici nu cred că mi-aș lua vreun Maybach sau ceva de genul sau mobilă scumpă prin casă.”, i-am zis, povestindu-i apoi cât de bine îmi fusese peste zi, cu toate cele 50 de grade de afară, tolănită pe un pat de la Ikea, în întunericul făcut cu niște simple jaluzele.

Sâmbătă, când ne-a lovit canicula mi-am luat câteva ore pentru mine, să fiu eu cu mine, în tihnă. Mie îmi place solitudinea, așa m-am împăcat cu multe și am lăsat multe în urmă. Sâmbătă a fost, însă, una dintre acele zile în care mi-am luat destul de mult timp pentru mine, m-am conectat cu mine și cu sufletul meu, l-am întrebat ce mai face. 🙂 Cât adevăr zace în vorbele ”avem nevoie de atât de puține ca să fim fericiți”. Cred însă că acestea sunt pentru oamenii care sunt bine în primul rând cu ei înșiși, care se au pe ei.

Făcusem deja curățenie prin casa micuță, aveam lavandă proaspătă în vaze, fructe în frigider și apă rece. Am închis toate geamurile ca să nu vină căldura peste mine, am tras jaluzelele la cele din dormitor, iar la orele amiezei m-am întins pe pat. Lenjeria era proaspăt spălată, necălcată, dar moale și mirosea discret a Coccolino dintr-ăla albastru. Mi-am conectat telefonul la internet și am ales să dau play albumului de mai jos, probabil deloc întâmplător, dacă mă gândesc la titlul său. L-am așezat lângă pat, am închis ochii și I let myself dive deep. Se întâmplă ceva magic atunci când ești în liniște tu cu tine, când reușești să îți oprești mintea, și lași muzica, în locul gândurilor nărăvașe, să te poate prin diverse stări. Magic. Descarci și te incarci.

După ce am dormit un pic – ah, somnul scurt de după masă, un lux pe care nu îl mai avem mulți ca adulți! – mi-am adus lângă mine în pat o cafea proaspătă. Acordurile muzicii ajunseseră pe alte note, de data asta ale pieselor frumoasei Norah Jones (am eu acolo un playlist de stare de bine foarte divers, do not judge!) iar eu savuram cafeaua cu ochii închiși și mintea încă potolită, doar fiind. Abundență.

Asta este, de fapt, starea de bine, adevărata stare de bine care este acolo în noi și pe care o putem atinge atât de ușor dacă ne oprim, dacă ne luăm timp să stăm cu noi, golindu-ne complet mintea și sufletul de orice suferințe, frustrări, nemulțumiri, agende, planuri sau frici.
Cu cât mai multe momente reușim să facem asta, să ne oprim, să petrecem timp în liniște și conectare cu noi, starea de bine devine o parte tot mai consistentă a noastră, iar accesarea ei cu o ușurință din ce în de mai mare va fi una dintre super-puterile de care ne putem oricând folosi.

Avem nevoie de atât de puține lucruri ca să fim fericiți când suntem bine cu noi înșine, când ai noștri dragi sunt bine. Ca, de exemplu, niște jaluzele, un telefon și timp, timpul este cel mai mare dar pe care ni-l putem face nouă și celorlalți. Uite o rețetă de bine, bine cu sine, dar poate fi și bine cu cel de lângă tine, dacă povestea este ce reală și frumoasă. Bine pentru o zi fierbinte de vară când nu poți să fii la mare sau la munte, sau pe plajă la Monaco, iar piscinele nu prea îți fac deloc cu ochiul. Voi ce rețete de bine aveți?

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

2 COMENTARII

  1. Mulţumesc pentru gânduri, m-am regăsit aproape în totalitate ce ai spus, având în vedere că fac parte tot din tabăra persoanelor solitare 🙂 La mine s-au strecurat aleatoriu acorduri de Ella Fitzgerald, nişte filme, pagini dintr-o carte, o linişte magică … Toate bune! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*