Iubesc pe cineva cu Parkinson

În fiecare an pe 11 aprilie, ziua de naștere a medicului James Parkinson, primul care a descris simptomele bolii, este marcată Ziua Mondială a Bolii Parkinson, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea în 1992.

Până să fiu nevoită să stau mai aproape de boala asta numită Parkinson, o asociam doar cu tremorul mâinilor și al capului, nu am avut niciodată idee cât de complicată este și cât de mult schimbă viața celui care o dezvoltă.
Când vedeam câte un bătrân căruia îi tremurau mâinile sau capul îl compătimeam fiindcă mă gândeam că are Parkinson deși, în realitate, eu nu știam exact ce înseamnă boala asta și cât de gravă este. Boala Parkinson este o afecțiune neurologică degenerativă complicată, greu de diagnosticat, care răpește bolnavilor și celor din jurul lor dreptul la multe bucurii ale vieții.

Imaginează-ți că, într-o zi, viața așa cum o trăiai începe să se schimbe dramatic, și se întoarce 180 de grade. Îmaginează-ți că mersul pe jos devine dintr-o mare plăcere o activitate care îți consumă mult din resurse, că scrisul unei pagini pe un caiet îți ia o bună bucată de vreme, că ridicatul de pe scaun poate să fie destul de complicat, că somnul îți este mereu agitat, că mișcările îți sunt toate reduse și că ți-e teamă să îți mai faci planuri pentru că nu ești sigur că te vei descurca în activități care altădată îți păreau ușoare.
Toate acestea se întâmplă, într-adevăr, în stadiile mai avansate ale bolii, însă se întâmplă la un moment dat. Și nu ești niciodată pregătit să le gestionezi, oricât ai crede că ești de împăcat cu viața ta și de curajos față de ceea ce poate veni.

Dacă aveți în jur oameni pe care îi observați că se mișcă mai lent, că se coordonează mai greu, că au un mers încetinit sau prezintă mici probleme de echilibru, că nu manifestă interes pentru mai nimic în viață (depresie), că acuză insomnii de luni, ani de zile, că vorbirea le este ușor afectată și că scriu mai mărunt decât o făceau, fiți un pic atenți la ei. Nu spun că pot dezvolta Parkinson, dar studiile arată, din păcate, că este foarte probabil să se întâmple asta. Oricum, trist este faptul că, până când nu apar simptomele clar revelatoare pentru Parkinson, medicii rămân doar la suspiciunea de boală Parkinson, pentru că nu există teste clare care să o evidențieze și se diagnostichează strict pe simptomatologie.

Iubesc pe cineva cu Parkinson și mi-aș dori să pot să ajut mai mult. Doar că, pe lângă faptul că diagnosticarea este un proces complicat care demoralizează bolnavul și persoanele apropiate, la noi sunt medici care nu cunosc sau nu recunosc și, implicit, nu recomandă altceva în afara medicamentației clasice.  Mă refer la psihoterapie, la kinetoterapie, la o dietă adecvată, la activități constante cum ar fi dansul sau meditația care cresc tonusul mental al bolnavului sau la alte terapii complementare care pot ajuta în reducerea simptomelor. Vă spun că au o contribuție considerabilă, împreună cu gândirea pozitivă.
Și tot pentru că iubesc pe cineva cu Parkinson am fost surprinsă să descopăr, în căutările mele, că în București, în anul 2017, nu există grupuri de sprijin sau de activități de socializare pentru bolnavii de Parkinson, cum sunt în alte țări, pentru că ajută enorm.

Deși este recunoscută ca una dintre cele mai frecvente tulburări neurologice la nivel mondial, iar statisticile arată o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri în rândul populaţiei, boala Parkinson rămâne o afecțiune cu multe necunoscute atât pentru medicii specialiști, cât și pentru cercetători.
Pesticidele, unele medicamente, stresul și sedentarismul au fost indicate de specialiști ca potențiale cauze ale Parkinsonului. Boala Parkinson este generată de distrugerea lentă și progresivă a neuronilor și afectează la ora actuală între 7 și 10 milioane de oameni de pe Pământ.

Cu toate că trăim în anul 2017 iar la finalul lui va fi efectuat un transplant de cap (am citit undeva, nu îmi mai amintesc unde, despre grozăvia asta), deci medicina a avansat incredibil de mult, nu există încă un tratament pentru vindecarea acestei boli, iar asta mă întristează cumplit, chiar dacă nu am renunțat să sper.
Iubesc pe cineva cu Parkinson deși este o relație foarte complicată și mi-a trebuit mult timp să înțeleg și să accept că cineva drag mie trece prin asta.