Nu am scris despre asta elaborat niciodată, am considerat că nu este chiar atât de interesant și, în plus, a fost strict o alegere personală, nedeterminată de probleme medicale, de convingeri sau altceva, pur și simplu a apărut în viața mea. Deci nu a fost ceva uau. Merg încă pe această cale, deşi nu pot să afirm sus și tare că va fi pentru toată viața, însă este acum.
Mai mult decât atât, nu am scris imediat ce am pornit pe drumul acesta cu verdicte personale, însă am văzut cum mulți o fac după o lună. A făcut-o și un domn doctor pe care, de altfel, îl admir mult. A scris clar şi la obiect, după doar o lună fără carne, explicând de ce nu suntem făcuți să fim vegetarieni (aici). Internetul i-a sărit în cap. Pe de o parte oamenii care nu consumă carne l-au lovit cu studii, injurii şi filmuleţe cu măcel de animale, pe de alta, carnivorii i-au aprins lumânări și au făcut plecăciuni pe Facebook.
Personal, nici nu aprob, nici nu dezaprob, sunt părerile dumnealui. Zic numai că, după umila-mi părere, nu cred că poți da un verdict doar pentru că ești medic, doar pentru că tu crezi numai în anatomie și corp fizic, şi, mai ales, după doar o lună de renunțare la carne. Dar este alegerea dumnealui, pe care o respect.
Nu am scris niciodată sub formă de laudă că am renunțat la carne sau ca să blamez pe cineva că omoară animale, arătând încruntată cu degetul. Nu îmi trâmbițez opţiunile şi convingerile, nu mă etichetez drept vegan sau vegetarian (nici acum nu ştiu care este diferenţa), nu sunt habotnică, gust carne dacă am chef. Poate singurul lucru pe care îl mai fac, dar asta fiindcă am lucrat într-o fabrică de mezeluri, este să spun unor oameni că, de fapt, mezelurile nu sunt nocive pentru că sunt din carne, ci din cauza procesului de fabricație.
Am considerat că, exact cum este în cazul credinței, a practicilor spirituale, și în cazul alegerii unei diete sau a unui stil de viață, lucrurile sunt personale și nu este bine să le strigăm sus și tare chiar pe toate, oricât am zice noi că vrem să-i inspirăm pe cei din jur. Adică ce rost are să facem asta? Pentru cine o facem? Şi mai ales, de ce condamnăm oamenii care nu sunt ca noi?
Azi, poate mânată de analiza şi documentarea domnului doctor şi de războiul generat online de concluziile dumnealui, poate pentru că mi-am adus aminte cum eram privită în primul an fără produse de origine animală în alimentaţie (inclusiv de unii membri ai familiei care mă vedeau o ciudată) povestesc sumar ce am trăit eu. Luați ce vă trebuie, iar dacă nu vă place puteți trece mai departe.
În primele 6 luni – 1 an nu am mâncat nici ouă sau lactate, am mers mult pe legume și fructe, salate şi mâncare gătită la abur. După primele 3 luni fără carne, mă simțeam mai plină de energie ca niciodată, dar din meniul meu zilnic nu lipseau smoothie-urile în care adăugam și un mix de semințe: chia, in, cânepă.
După primele 3 luni fără carne – nu știu dacă acesta a fost motivul, sau faptul că am plecat dintr-un mediu extrem de toxic unde lucram de 5 ani câte 8-10 ore pe zi – am trecut prin cea mai cruntă acnee din viața mea care m-a ținut în rușine și disperare aproape un an. Nu am avut niciodată un ten tip piersicuță, însă perioada aprilie-decembrie 2013, m-a îngenunchiat fiindcă eram de nerecunoscut. Și nu aveam doar pustule sau puncte negre, ci acnee mixtă, gravă. Am fost tare supărată atunci. A trecut.
După un an am început să mănânc 3-4 ouă pe lună, brânză și iaurt destul de rar. În toată această perioadă, mai puțin în a doua jumătate a anului trecut, am avut grijă să adaug în alimentație mei, linte, quinoa, sâmburi și semințe de tot felul: caju, migdale, nuci, alune, chia, in, cânepă etc. Analizele erau toate în regulă, mai puțin Vitamina D, carență comună însă și celor care consumă carne, din câte cunosc.
Din diverse motive, în a doua jumătate a anului 2016 nu am mai fost deloc preocupată de ceea ce mănânc, moment în care nivelul de fier din organism a scăzut destul de rău. Vitamina B12 era foarte bine. Încă nu îmi este clar dacă a fost de la lipsa de carne sau de la alte probleme, însă mă voi lămuri eu cumva. Între timp a crescut la loc fiindcă am luat fier. Nu am mâncat ficat, cum mi s-a recomandat.
Timp de 4 ani, în timp ce am încercat să fiu atentă la mine și la schimbările prin care trec eu cu totul, nu doar corpul meu, am citit o grămadă de articole, studii, cercetări, păreri mai mult sau mai puțin avizate, concluzii, am văzut online acțiuni ale iubitorilor de animale împinse la extrem și am luat la cunoștință despre tot felul de descoperiri. Eu nu am nicio înțelepciune de transmis și, cu siguranță, niciun îndemn ce să facă alții.
Mi-am format păreri personale, nu le-am expus nici calm, nici vehement, nu am simțit. Oricum, la noi, dacă nu ești medic, ți se dă rapid peste ochi atunci când îți expui o părere, oricât de documentată ar fi aceasta.
Suntem o rasă foarte ciudată uneori, noi oamenii. Ne transformăm în fiare și sărim la jugulară, când, ceea ce putem face cel mai uşor, este să trecem mai departe dacă dăm peste ceva care ne supără, dar nu ne rănește direct. Este alegerea fiecăruia ce face cu viața sa, atâta timp cât nu lezează voit pe nimeni.
Consider că este, mai degrabă, o problemă de orgoliu când dăm verdicte vehement, când ne batem cu pumnul în piept că noi deţinem adevărul, că ştiinţa a demonstrat, că noi suntem specialiști fiindcă am studiat, de orice parte a baricadei am fi: vegan, vegetarian, carnivor. Ştim bine cu toţii, orice am alege, că ştiinţa are limitările sale, cum mai ştim că ceea ce ne face nouă bine, pe alţii îi poate doborî. Şi nu înţeleg. Chiar este nevoie să ne trâmbiţăm alegerile şi să tragem cu tunul în cei care nu ni le aprobă?
