Într-o discuţie, o fată mi-a mărturisit cum a aflat că iubitul ei a înşelat-o şi cum l-a iertat imediat. Fără să ezite, fără de ce-uri, fără lamentări, l-a iertat fiindcă a crezut în el, fiindcă a mai vrut să îi dea o şansă, fiindcă era distrus de ceea ce făcuse iar ea a empatizat cu durerea cauzată de vina pe care o simțea. Am întrebat-o dacă ea nu a fost distrusă. A zis că nu s-a mai gândit la ea. M-am revoltat în interiorul meu, dar am tăcut. Nu era treaba mea.
Aflat departe de casă, cu dor de iubită, creştinul s-a scăldat în alcool într-o seară apoi s-a lăsat dus de gaşca de băieţi, cum se mai întâmplă, într-un club promiscuu. Unde a şi căzut în păcat. De ce or bea oamenii care ştiu despre ei că beți nu îşi pot controla pornirile către ceva greşit, nu am să înţeleg. Dar nu despre asta vreau să povestesc astăzi. Reîntorcându-se acasă, nu a aruncat sub preş fapta sa, ci şi-a asumat-o mărturisindu-şi acţiunea (thumbs up!) şi căindu-se pentru ea. Evident, iubita lui, înţelegătoare şi tolerantă, i-a mai dat o şansă. Bravo ei! Eu, sincer vă spun, m-am întrebat cum a reuşit să facă asta atât de rapid. Eu nu cred că aş fi putut. Chiar şi cu un nivel personal de toleranţă mult mai ridicat acum către 40 de ani, tot pe uşă afară l-aş fi trimis, cel puţin în prima fază.
Iertarea, din punctul meu de vedere, face parte din evoluţia ta ca om şi din procesul de vindecare interioară a oricărei răni pe parcursul vieţii, aşa că nu ar trebui să fie opţională, ci obligatorie pentru sănătatea mintală şi emoţională. Însă ceea ce faci ulterior aflării unei veşti ca cea de mai sus, care îţi spune clar că, fie şi din cauza unei greşeli, iubirea ţi-a fost înşelată, terfelită, este opţional.
Nu eşti un om mai bun sau mai rău, mai puternic sau mai slab dacă continui alături de el, nu eşti o femeie mai împlinită, mai frumoasă, mai apreciată nici dacă pleci, nici dacă stai. Nu ar trebui să te definească o relație, sacrificiul pentru ea sau faptul că fugi într-o astfel de situație. Orice ai alege, însă, fă-o cu sufletul şi asumă-ţi tot ce vine cu asta. Dar tot! Altfel, peste ani, regretele și vina te vor afecta foarte tare. Habar nu am ce aş face eu într-o astfel de poveste. Însă sunt foarte convinsă că, dacă nu aș putea să îl iert complet, aș fugi mâncând pământul decât să rămân și peste ani regretele să mă macine.
Și m-am mai gândit la ceva după toată discuția asta. Ce faci după ce îl ierţi? Cum uiţi totul, cum ştergi cu buretele? Cum o iei de la capăt? Cum mai ai încredere într-un bărbat care te-a înşelat? Cum mai faci sex cu el fără să te gândeşti că a fost cu alta?
