Ah, aaaaah ce bucurie să revăd Muse pe scenă live, după 3 ani şi mai ales într-o zi în care aveam atâta nevoie de energie bună! Îl declar anticipat singurul eveniment de muzică şi show live care m-a impresionat în 2016. Aseară am fost la cel de-al doilea concert Muse din viaţa mea şi primul susţinut outdoors, pentru că cel din Amsterdam la care am participat în 2013 s-a ţinut în interior, unde, într-adevăr, producţia show-lui a fost spectaculoasă. Abia aşteptam să îi văd din nou live pe scenă! De data aceasta acasă.
Nu am să mint spunând că am plecat aseară din Piaţa Constituţiei la fel de entuziasmată cum am făcut-o în 2013, şi nu a fost, evident, din cauza băieţilor de la Muse care dau tot pe scenă şi care sunt pur şi simplu minunaţi ca artişti şi performeri. Ci din pricina sunetului care, după părerea mea, a fost mult sub aşteptări. În zona în care am stat eu, adică fix la “graniţa” dintre golden şi normal circle, sunetul a fost slab, iar claritatea pe vocea lui Bellamy îndoielnică.
Dar ei, ei, Matt, Chris şi Dom au fost exact ce am aşteptat, şi chiar mai mult, dacă punem la socoteală faptul că Chris este bărbos şi arată într-un mare fel! 🙂 Într-o notă serioasă acum, profesionalismul lor se vede în tot ceea ce fac ca artişti. În cum sună muzica lor, cât de complex şi divers, în mesajul pe care îl transmit versurile lor, în interpretarea vocală şi instrumentală fără cusur, în vocea lui Bellamy şi în artificiile vocale de susţinere ale lui Chris, în vizualurile care rulează pe tot timpul concertului pe ecranele din spatele scenei. Nimic nu pare lăsat la voia întâmplării în show-urile lor live. Nu înţeleg ce s-a întâmplat aseară cu sunetul, dar, mă rog.
Scria cineva pe Facebook că aseară au cântat fără emoţie. Nu sunt de acord deloc. În toţi anii de când mă uit la concertele lor pe youtube şi la cele două live la care am fost spectator, eu am fost mereu vrăjită de transa în care pare a intra Matt Bellamy când trage de corzile chitării sau când atinge clapele pianului jucându-se, în acelaşi timp, pe portativ cu vocea cu un ambitus larg, de energia şi nebunia toboşarului stângaci, Dominic Howard, de concentrarea şi forţa cu care susţine întreg show-ul, de la bas, Chris Wolstenholme.
Concertele Muse sunt numai despre muzică făcută excepţional, ei fiind recunoscuţi pentru faptul că nu au un dialog cu publicul în timpul show-ului, impart doar “Bună seara!”, “Cum vă simţiţi?” şi “Mulţumesc” răzleţe, concentrându-se strict pe interpretare. Şi aseară Bellamy mi-a părut din altă lume, în sensul pozitiv al cuvântului, exact ca la Amsterdam când am fost uimită de ceea ce a dat pe scenă.
A fost Muse la Bucureşti. Cât i-am aşteptat! Sper să nu mai treacă atâta timp până următoarea dată, care îmi doresc să fie un concert indoors, nu se compară cu ce am văzut aseară ca show.
Foto: Paul Voicu
