Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Aseară am dat peste cuvintele unei fete pe un blog pe care îl mai citesc din când în când. Scria despre depresie. Am vrut să îi scriu un mesaj pe Facebook, dar m-am răzgândit când am  văzut cât este de înverșunată. Poate s-a săturat să audă sfaturi și încurajări necerute. Mie îmi venea să o strâng de gât pe Marlen când eu mă uitam disperată la ea și o întrebam cu lacrimi în ochi când va trece, iar ea îmi zâmbea și îmi promitea la fiecare ședință de terapie: ”O să treacă, Ile, ai să vezi, o să trecă. Și vei fi mult mai puternică după ce ieși din asta!”. “Când pula mea o să treacă, fiindcă nu mai pot?”, zbieram la ea de fiecare dată când ne vedeam. Eram atunci în faza de revoltă. A urmat cea de acceptare. 🙂

Am deschis aseară dulapul meu cu jurnale – am o stivă de caiete scrise de-a lungul anilor – și l-am luat pe primul. Am deschis la întâmplare exact la final de 2009 când eram în plin chin cu depresia. Îmi amintesc perfect momentele acelea și, de fiecare dată când citesc cuvintele scrise în jurnal, în toți acei ani, mi se pune un nod în gât și îmi dau lacrimile. Nu am crezut atunci că viața mea s-a terminat, dar nu credeam că voi ieși curând din depresia și anxietatea care îmi măcinau sufletul și mintea.

Sunt 4 luni din viața mea în care eu nu îmi mai amintesc decât lupta asta cumplită, nopțile de plâns, zilele în care ajungeam la spital cu buzele vinete de la atacurile de panică, eu crezând că mor, doctorii uitându-se ciudat la mine și greul pe care îl simțeam când trebuia să mă ridic din pat zilnic. 3 oameni au știut exact prin ce trec: mama, soră mea, și Marlen, terapeuta mea. Ea a fost cea care m-a sfătuit să scriu, să scriu tot ce simt greu, dar și ce simt bine într-un jurnal. Să îmi pun în cuvinte gândurile, emoțiile, tot, tot. Să scot tot răul și să încarc binele, să scriu în fiecare zi, dimineața, seara, oricând.

Aș fi făcut orice, din moment ce refuzasem să iau antidepresive și anxiolitice. Nu știu dacă am ales înțelept când le-am refuzat, însă m-am speriat de ele și am preferat să muncesc cu mine enorm ca să fiu mai bine. Mai jos sunt gânduri pe care le-am scris în jurnal, târziu în noapte, după petrecerea de Revelion din 2009.
Nu râdeți, este prima oară când le arăt, fiindcă, în fiecare septembrie, mai trece câte un an de când m-au lovit depresia și anxietatea. La 30 de ani se întâmpla fenomenul. 🙂

”Astăzi m-am trezit foarte devreme. De fapt, nu cred că am dormit deloc, am ațipit în reprize, sunt praf, mă simt atât de slăbită și de sătulă de toate astea. De la primele ore ale dimineții și până târziu în noapte când adorm îmi trec numai gânduri negre prin minte, mă văd mereu singură, bolnavă, fără nici un viitor, mă gândesc că vom muri toți, că îmi voi pierde mama, că o voi pierde pe Justi (n.r. sora mea geamănă) și nu văd niciun rost al vieții.
În timp ce scriu aceste rânduri sunt atât de tristă încât simt că mă sufoc. Nu am aer. Lacrimile îmi șiroiesc pur și simplu pe obraji. De ce sunt mereu tristă? Oare când o să ies din asta? Oare am să o mai regăsesc vreodată pe Ileana cea plină de viață, nebunatică și amuzantă? Știu, ar trebui să lupt cu aceste stări, dar nu pot. Nu am chef de nimic, tot ce îmi doresc este să mă închid în camera mea și să zac. Să zac și să plâng până reușesc să adorm. Și să mă trezesc când trece totul.
Întotdeauna m-am gândit că Dumnezeu ne dă de dus orice cu un motiv, iar eu, în toate situațiile prin care am trecut în viață până acum, am văzut un motiv. Însă acum nu înțeleg de ce trebuie să fie atât de greu, cum de am ajuns singură, deprimată, fără vlagă și putere de a lupta, fără niciun fel de încredere într-un viitor mai bun. Mi-e dor de mine, mi-e dor de zilele cu bucurie. 

S-a terminat anul. Ducă-se, a fost unul prea greu pentru mine și tot ce îmi doresc este să uit momentele complicate și să am un nou an mai bun.
Pe seară m-a cuprins iar starea aia tâmpită de anxietate, dintr-odată iar nu am putut să mai respir, am simțit că mă sufoc și că se învârte camera cu mine. Mi-a venit să vomit la un moment dat și am mers la baie să mă liniștesc respirând. N-am reușit. Am ieșit cu capul pe fereastra de la bucătărie să mă răcoresc, m-a izbit gerul de afară și aș fi vrut să urlu cât mă țineau plămânii, să scot în pula mea odată tot afară, însă nu-i puteam speria pe toți invitații. Într-un final a fost mai bine după aerul rece. Când am ciocnit toată lumea, la trecerea dintre ani, parcă am simțit că va veni și binele, am zâmbit și am mulțumit cerului că sunt în viață. Cât mai durează, oare, stările astea insuportabile? Că deja sunt 4 luni!!!Eu când voi fi eu din nou? Eu voi mai fi eu vreodată?”.

Pe la mijlocul anului 2010 s-au mai rărit stările de panică și tristețe profundă. Adică au mai durat încă 6 luni de când scriam rândurile de mai sus. 10 luni de chin imens, apoi încă vreo 2 ani de bine, recăderi, iar bine. Dar am învățat enorm de multe lucruri despre mine.

Dragă omule care citești cuvintele de mai sus și te lupți cu depresia și anxietatea, caută ajutor, de orice fel ar fi el. Scrie, urlă, aleargă, meditează, mergi la terapie, ia pastile dacă trebuie, încearcă să schimbi situația, relația, gândirea care au generat depresia și rezistă, rezistă! Ușor, ușor, vor veni și zilele bune înapoi, va reveni liniștea, vei fi tu din nou! Crede-mă pe cuvânt, nu îți vorbesc din cărți.

O altă parte a poveștii este aici.
Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

4 COMENTARII

  1. Buna, Ileana!!! Cu fiecare cuvant, fraza pe care le-am citit mi-am amintit de mine….cea de acum 7 ani, aceeasi poveste, aceleasi ganduri, aceleasi intrebari si frustrari, aceeasi neputinta si, totusi, aceeasi speranta de mai bine cu fiecare zi/luna/an care trecea si, bineinteles, acelasi final fericit si pot spune, cu convingere, ca SE POATE trece peste!! Experienta a fost lunga(interminabila in acele momente), insa impactul ei asupra vietii si evolutiei mele ca om si ca suflet al acestui pamant a fost magnific!!! Multumesc tie pentru impartasire si sper ca asta sa-i ajute si pe altii sa aiba credinta in asemenea momente si multumesc Divinitatii pentru fiecare zi plina de bucurie in aceasta minunata viata!!! Sa ai o zi minunata!!!

  2. Mi- a plăcut.., chiar foarte mult. Am observat cum ai obiectivizat depresia. Chiar și atunci când ea era în deplină manifestare ea era un obiect/ situație a cărei manifestare așteptai să se termine. Așteptai să se termine.. Tu așteptai. Ceea ce înseamnă că tu erai subiectul observației. Tu ai privit manifestarea depresiei și tot tu ai privit cum s- a stins. Interesant! Acest tu, care nu a plecat odată cu depresia și care azi vorbește despre ea, este cunoscut?! 🙂

  3. A cere ajutor (specializat); a accepta ideea că ai nevoie de un asemenea sprijin e vital, în asemenea momente. E drept că munca grea o face omul lovit de depresie. Eu nu sunt sigură că aceasta pleacă vreodată, odată ce s-a cuibărit în mintea cuiva. Ce știu e că poți să înveți să o ții în frâu.
    Mulțumesc pentru împărtășire. Și pentru autenticitate (nici eu nu vorbesc din cărți când pun eticheta asta).
    Spor în toate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*