Dacă auzi numele Bach te gândeşti doar la muzică clasică, nu? Şi eu la fel mă gândeam, ba, mai mult, până să caut să citesc, să mă documentez, înainte de le folosi, am avut impresia că, aceste remedii florale Bach, au fost descoperite de însuşi Johann Sebastian Bach. ?

Da, acum zâmbesc când mă gândesc la asta, dar chiar am făcut mult research atunci, îmi amintesc, pentru că nu prea se ştia despre aceste remedii florale Bach la noi în România şi, în plus, acum 5 ani, terapiile alternative erau foarte blamate de anumiţi medicii alopaţi, care se înghesuiau să-ţi prescrie imediat pastile, care mai de care cu efecte secundare mai greu de suportat.

Mă bucur să văd astăzi că tot mai mulţi dintre aceştia au ajuns să recunoască puterea unor remedii naturiste sau homeopate, dacă nu în bolile incurabile, măcar în afecţiuni precum depresia şi anxietatea. Căci da, depresia şi anxietatea sunt o afecţiuni cu care cred că, fiecare dintre noi am dus o luptă, mai uşoară sau mai grea, la un moment dat în viaţă.

M-am hotărât ca, într-o zi, să o spun şi eu pe a mea, să spun povestea despre bătălia aia grea, căci uşoare au fost mai multe, pe care am dus-o cu depresia şi anxietatea. Am prieteni care au luptat şi ei cu aceşti demoni, unii i-au învins, alţii au învăţat să trăiească alături de ele în pace, iar o altă parte încă se confruntă cu această încercare.

Astăzi vreau doar să vă îndemn, ca, în loc de pastille, sau alături de ele, să vă îndreptaţi atenţia şi căutările către remediile florale Bach, pentru că vă pot ajuta, credeţi-mă. Bine alese de un terapeut specializat vă pot vindeca sufletul.

După o serie de analize amănunţite care nu au relevat nimic, am mers, în 2009, la un control oftalmologic, fiindcă aveam nişte ameţeli care nu păreau să aibă o cauză neurologică. Doctorul, o femeie foarte jovială şi empatică (olteancă ), mi-a spus, după ce nu a descoperit nimic în neregulă cu ochii mei, că ceea ce experimentez poate veni dintr-un dezechilibru sufletesc. Şi-a cerut scuze şi m-a rugat să nu o privesc cu suspiciune, să nu o acuz de neprofesionalism, ci doar să o ascult.  Mi-a recomandat să mă documentez despre Remedii Florale Bach. Atât, nimic în plus.

Am făcut ceea ce fac de obicei, am ascultat, nu am respins din start o idee care părea ieşită din sfera normalului, nu am zis nu, gândindu-mă că nu strică să încerc şi altceva pentru sănătatea mea. Acesta a fost primul pas în căutările mele, către vindecarea unor răni sufleteşti care mă făceau să trec prin stări greu de exprimat în cuvinte.

Terapia Florală Bach începe întodeauna cu discuţia dintre pacient şi terapeut, pentru a stabili tipul remediului folosit. Odată găsit acesta sau combinaţia de remedii, se pun câte 2 picături de esenţă florală într-o ceaşcă de apă plată şi se ia câte o înghiţitură, din cand in cand. Există şi cazuri în care se combină câte 2 picături din fiecare remediu (dar nu mai mult de şase esenţe diferite), se pun într-o sticlă de 30 ml, care se umple apoi cu apă plată, de izvor sau apă filtrată şi puţin alcool. Din acest amestec se administrează câte patru picături, de patru ori pe zi.

BACH 2Există două situaţii în care aceste remedii florale Bach acţionează foarte bine:
1. În situaţii de urgenţă, în stări acute, trecătoare dar  cu impact foarte puternic, când sentimentele se schimbă rapid şi produc un dezechilibru emotional major. Atunci trebuie acţionat rapid, pentru ca această situaţie să nu ducă la afecţiuni grave.
Cel mai cunoscut remediu pentru acest gen de cazuri este Rescue Remedy, un complex de 5  esenţe florale care este eficient în situaţii dificile.
2. Pentru tratarea unor dezechilibre emoţionale mai vechi, când este necesară prepararea unei sticluţe de tratament, din care se iau zilnic picături pentru o vreme mai îndelungată, uneori chiar luni bune.

Terapia Florală Bach este o cale uşoară, fără pericol de toxicitate sau supradozaj, de a ne elibera de stări emoţionale nocive, care ne pot îmbolnăvi organismul. Este o metodă complementară extrem de valoaroasă, care nu interferează cu nicio alta formă de tratament, prin care se poate atinge echilibrul optim interior, prin eliminarea stresului, care a fost desemnat principalul factor în boli precum: hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, migrene, obezitate, alergii, astm, diabet, tulburări digestive, creşterea colesterolului.

Am scris un articol cu informaţii despre acum cunoscutele, pe atunci puţin ştiutele, remedii florale Bach aici.

 

 

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*